altPHel

Au ajuns primii aici, ar fi un răspuns posibil la întrebarea asta care m-a chinuit în ulimele ore. Ieri, la prânz, în timp ce căutam o terasă la care să ne potolim foamea, am fost acostaţi de un tip care ne-a spus că are ciorbă, că este român şi că putem mânca pe săturate la el.

Ne-am intersectat privirile şi am decis că ar merge o ciorbiţă. Radu, care luase leapşa asta şi anul trecut, ne-a sfătuit să nu ne băgăm. Am riscat şi am cerut o ciorbă de pui, făcându-mi curaj cu gândul că, oricât de slab ar fi, un bucătar nu are cum să greşească prea rău o ciorbă de pui. M-am înşelat. Închipuiţi-vă că într-o farfurie cu apă fiartă s-au pus orez fiert şi bucăţele de pui. Cam ăsta era gustul ciorbiţei pe care am primit-o şi pe care am refuzat-o, spunându-i idiotului care se certa cu noi, încercând să ne convingă că asta e adevărata ciorbă de pui, că pentru 500 de euro sunt dispus să-i arăt ăluia care-şi spune bucătar cum se face o ciorbă de pui adevărată.

Când ne-a luat comanda, românaşul nostru, un ţăran cu mămăliga între dinţi care nu cred că avea patru clase făcute pe bune, ne-a făcut să ne simţim ca la Eforie. Replici precum “de unde să îţi spun eu ce să comanzi, dacă tu nu ştii ce vrei” sau “mămăligă vă dau dacă aţi venit cu mălai din România” ne-au adus aminte de ce am condus aproape o mie de kilometri şi nu ne-am dus să petrecem concediul pe litoralul însorit şi românesc al Mării Negre.

Am jurat să nu mai intrăm la terase care au meniul în limba română sau pancartă mare, cu inscripţia “bine aţi venit, vorbim româna”. Săracii greci, în loc să-i câştige pe români de clienţi, îi pierd, culmea, mergând pe mâna angajaţilor români.

La cum evoluează lucrurile aici cu românii, sigur anul viitor vor răsuna din fiecare cârciumă ultimele manele, aduse de angajaţii care-i păcălesc pe bieţii greci.