Presa locală liberă e de citit. Pe bune! Nu ai cum să nu găseşti zilnic motive de distracţie. Colega Cristina spune că redactorii nu şi-au primit apa minerală de la patroni la timp şi pe căldurile astea…
Deşi ieri nu a fost foarte cald, Virgil Rădulescu (Republicanul şi Informaţia Prahovei) are un umor negru de cea mai bună calitate, scriind o ştire despre un accident de muncă. Astfel, dacă un brutar a suferit “arsură gradul doi regiunea facială, regiunea toracică şi regiunea anterioară a membrelor superioare”, atunci înseamnă că omul “s-a rumenit la cuptor”. Verigilică, eşti tare!
Pentru că accidentele grave, cu morţi şi răniţi grav, au devenit banalităţi pentru Laura Calciu, dar şi pentru că limba română e plină de capcane, ziarista de la Telegraful scrie un material cu titlul: “Au ieşit scântei”. Ştiţi ce înseamnă expresia asta în accepţiunea Laurei? Că unui tip i-a explodat o butelie în faţă. Probabil omul s-a certat un pic cu butelia, după care cei doi au vrut s-o pună parte în parte. Omul i-o fi tras una unde-i e greu buteliei, iar asta a replicat bubuindu-i una în faţă cetăţeanului scandalagiu. În aceste condiţii, supratitlul e fabulos: “Butelia n-a mai rezistat”. Aşa zic şi eu, cât să mai ţină în ea şi butelia aia?

Share

Comentarii

promo-patraru-fido





Radio Prahova

www.altphel.ro

Se strânge laţul, Blejnar! Instigator la evaziune fiscală. Deocamdată!

Sorin Blejnar, şeful ANAF, este anchetat penal. Procurorii DNA au deschis un dosar nou pe numele lui Blejnar şi al lui Codruţ Marta, fostul său şef de cabinet, pentru instigare la evaziune fiscală. Şeful Fiscului apare în acest dosar ca…
Citeste mai departe...

  • altphel

    fpph

    vaxpopuli

    ploiestiri

  • Când crezi ca va trece echipa FC Petrolul la Primaria Ploiesti?

    View Results
  • Categorii

  • Link-uri

  • Ultimele comentarii

  •  

    iulie 2008
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
        Aug »
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  



presing


  • Citeste stirile prin rss

    rss