Nu există nici o problemă cu stadionul Ilie Oană

Văd că presa şi unii suporteri iau de bună o tâmpenie alimentată de undeva din interiorul ADPP, de o tembelă care va zbura în curând de acolo, din ce ştiu eu. Atât FC Ploieşti, cât şi SC FC Petrolul vor juca pe Ilie Oană, mîine sau cel târziu luni stadionul urmând să aibă toate avizele necesare. E drept că SC FC şi-ar fi dorit ca nici una dintre echipe să nu poateă juca pe Ilie Oană, dar nu există probleme. Am vorbit cu primarul, care a urgentat ieri lucrurile la ADPP, unde e nevoie de o curăţenie serioasă. Aşadar, pe 16, dar mai ales pe 23, ne vedem pe Ilie Oană.

5 comentarii

  1. „mîine sau cel târziu luni stadionul urmând să aibă toate avizele necesare”

    Si de ce s-a asteptat pana acum?De ce a durat atat?Se poate face dovada ca aceste acte au fost cerute acum o luna de zile(de exemplu)?
    De ce inca nu s-au aprobat cererile celor doua echipe?
    Si ami gasesc vreo 10 intrebari!Statul e degeaba!Nu e in stare sa-si respecte propriile obligatii!

  2. Asta dovedeste ca suntem condusi de niste INCOMPETENTI, inseamna ca suntem niste naivi care credem tot ce ne arunca politrucii astia care ne conduc. Totusi ar fi interesant de aflat punctul de vedere al tovarasului city-manager, vis-a vis de aceasta problema. Probabil ca e plecat la mare, in concediu… pe banii nostri bineinteles.

  3. Multumim de vestea buna dar Volo nu prea mai are credibilitate dupa ce ne-a dat teapa la intalnirea cu Niculae de la meciul cu Otopeni. Asteptam deci, faptele. Doamne ajuta!

  4. nepotu lu maradona

    Stimate domnule Dragos Patrau,
    Va rog din sufletul meu curat ca in prima emisiune Presing sa difuzati urmatoarea dedicatie, a mea si a unui mare grup de admiratori ai domnului ing. Florin Bercea: „Pentru distinsul conducator al scfc melodia formatiei Parazitii „Moartea intreaba de tine”. Asa sa-i ajute Dumnezeu!

  5. ce bine imi pica stirea asta…. mi-ai luat o piatra de pe inima…

Adaugă un comentariu