Mucosul care si-a extirpat in Photoshop alunita de pe nas – trimis in Parlament printr-un gest de inconstienta colectiva de cetatenii din Colegiul Nord (unde am votat si eu), care au pus stampila pe partid sau pentru a-l sanctiona pe Calota, fara sa isi dea seama ca solutia Sava este cel putin la fel de nociva – a inceput sa rapunda (adica i-a pus pe altii, la fel de tampiti ca el, sa ma injure), la mine pe blog, comentariilor la adresa lui, facute in ultima perioada. Nu vreau sa polemizez cu acest Sava, pentru simplul motiv ca il pierd dupa doua replici. Cert e ca nu va fi unul dintre personajele principale din altPHel in urmatoarea perioada. Ce ii pot promite lui Sava este ca va fi unul dintre parlamentarii monitorizati permanent, tocmai pentru a le explica vecinilor mei cat de mult au gresit alegandu-l pe acest om care abia poate sa lege doua cuvinte. Desi nu ii place asta, parlamentarul va fi de acum in lumina reflectoarelor, ii vom cere declaratii, explicatii, rapoarte, il vom chema la emisiuni, totul pentru a demonstra ca, in acest caz, sistemul uninominal a esuat lamentabil. Chiar am uitat sa il intreb ieri, pe Sever Voinescu, daca va sta in banca, la Parlament, cu Andrei Sava…

Share

Comentarii

promo-patraru-fido





Radio Prahova

www.altphel.ro

A venit Chuck! Ce dracului facem?

Deci, Băse s-a enervat, până la urmă. Adică, ne-a dat în gură cu taxa auto, le-a dat revoluționarilor cu niște bani pe la nas, cât să-i miroasă, a aruncat fumigena cu reducerea TVA la alimente la doar zece procente, iar…
Citeste mai departe...

  • altphel

    fpph

    vaxpopuli

    ploiestiri

  • Când crezi ca va trece echipa FC Petrolul la Primaria Ploiesti?

    View Results
  • Categorii

  • Link-uri

  • Ultimele comentarii

  •  

    decembrie 2008
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Noi   Ian »
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    293031  



presing


  • Citeste stirile prin rss

    rss