altPHel

Autor: Roxana Jilăveanau, “Telegraful de Prahova”, 17 dec. 2008
Directorul Bibliotecii Judeţene “Nicolae Iorga“ din Ploieşti îşi aminteşte cu melancolie de vremurile când sărbătorea, împreună cu părinţii, Crăciunul.

Primele amintiri despre Crăciun ale lui Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Judeţene “Nicolae Iorga“ din Ploieşti, sunt legate de faptul că până şi Sărbătorile de Iarnă erau în tonul regimului comunist. “M-am născut pe 28 decembrie 1949 într-o mahala, deloc insalubră, locuită de negustori, meseriaşi cinstiţi şi familişti. Nu erau blocuri pe vremea aceea, locuiam într-o casă care încă mai păstra un parfum, să-i zicem arhaic. Atunci exista un stil care, fără să fie vienez, exprima mentalitatea oamenilor cu frică de Dumnezeu şi cu respect de carte şi meşteşug. Am prins perioada comunismului stalinist şi mă pregăteam mereu, din păcate, să stau la cozile infernale în celebra Barieră a Rudului, pentru ulei, pâine pe bonuri şi haine, stofe pe puncte“, ne-a povestit Nicolae Boaru.

Moş Gerilă venea la şcoală
“Sunt martorul falselor Sărbători de Iarnă de la şcoală. Să nu mai vorbim de faptul că şcolile pe care le-am urmat, adică «Florin Comişel» şi Colegiul Naţional «Mihai Viteazul» erau numite prin… numere. Nu putea fi vorba în anii comunismului de Moş Crăciun. La sfârşitul anilor ’60, va fi sărbătorit de sine stătător Moş Gerilă. Ne strângeam cu învăţătoarea sau dirigintele în jurul unui brad şi mai apărea din când în când administratorul îmbrăcat în Moş Gerilă, pe care-l recunoşteau toţi copiii, având barba asimetrică din cauza băuturii. Noi recitam «Somnoroase păsărele», fiind singura operă care se studia din Eminescu, şi primeam drept daruri un fular, eugenii şi câte o ciocolată «Rom»“, ne-a mai povestit Nicolae Boaru.

“Cultura… inimii“
Deşi de acea perioadă nu îşi aminteşte nimeni cu drag, Nicolae Boaru susţine că nu există nicio urmă de resentiment faţă de regimul comunist, din simplul fapt că atunci exista ceea ce directorul bibliotecii numeşte “cultura inimii“. “La casa fiecăruia, după sentimentul religios şi respectul faţă de tradiţie, exista acel respect pentru adevăratele valori. Nu-mi aduc aminte cu resentimente de acea perioadă. Exista un exces de zel pe care îl aveau unele învăţătoare în a urmări care elev mergea de Crăciun la biserică. Eram notaţi şi scoşi apoi la careu pentru nişte culpe inimaginabile în bibliografia potenţialilor comunişti care trebuia să devenim“, a completat Boaru.

Primele cadouri au fost cărţi
Cum era de aşteptat, primele cadouri pe care le-a primit Nicolae Boaru de la Moş Gerilă au fost… cărţi.
“ care, din Am avut o mentalitate de premiant care din fericire, m-a mai părăsit. În acelaşi timp nu am ocolit nici jocurile, glumele, bucuriile copilăriei. Cu riscul de a părea plictisitor, nu am putut să mă despart de bucuria unei lecturi, aşa că primele mele cadouri pe care mi le aduc aminte au fost nişte cărţi. Ţin minte că până şi învăţătoarea îmi ataşa pachetului de cadouri câte o carte. Am primit o ediţie frumos colorată din «Fraţii Grimm», pe care o păstrez şi acum într-un raft de deasupra biroului meu. Nu am avut lecturi colosale, nu am citit Hegel în copilărie, dar am zăbovit visător pe mai tot «Jules Verne»“, ne-a explicat visător Nicolae Boaru.
“Întâmplarea pe care o ţin minte cu drag este legată de un alt cadou. Aveam şapte ani şi mi se cam zdruncinase încrederea în veridicitatea unui Moş Gerilă. După nişte discuţii cu mama şi bunica la bucătărie, în miros de cozonaci, şi după multe îndemnuri să mă culc în camera cu pomul împodobit, am bănuit că Moşul avea să vină. Oboseala şi tensiunea au fost însă mai puternice şi am aţipit. M-au trezit zgomotul unei uşi deschise, lumina din camera de alături şi foşnetul prezenţei rapide a mamei care a lăsat sub brad ceva. Aveam lângă patul meu un covoraş cu îngeraşi, nu cu «Răpirea din Serai» aşa cum se poartă acum, şi ţin minte că m-am rugat atunci la ei să primesc un cadou mare. Sub brad era de fapt un pacheţel cu mici lumini care-mi stârneau atât curiozitatea, cât şi anxietatea. Tocmai citisem cu câteva zile înainte poveştile lui Andersen cu nişte spirite malefice şi haite de lupi. Am desfăcut pachetul şi înăuntru se afla primul meu ceas cu rubine. Nu este vorba de diamantele costisitoare sau de strasurile de astăzi ale vedetelor, ci de rubine industriale“, a adăugat Nicolae Boaru.

Concepţie materialistă
Nicolae Boaru recunoaşte că niciodată nu a ales cadourile perfecte pentru cele două fiice ale sale şi crede că tradiţia darurilor de Crăciun s-a pierdut în timp: “Nu am avut acea ştiinţă a darului mulţumitor pentru fetele mele. Cred că este vorba de o altă mentalitate. Mă măgulesc văzând eşecul darurilor soţiei mele, probabil că generaţia de azi are alte aşteptări decât cărţile şi muzica… Filosofia celor mici este mult mai materialistă sau mai puţin idealistă ca a noastră. Ei ştiu că dulciurile şi hainele oricum le vor avea şi îşi doresc alte lucruri. Dispare însăşi semnificaţia darurilor“.