27
Oferta ticluita de avocatii celor de la SC FC Petrolul este o escrocherie de la un capat la celalalt. Conditia enuntata de Florin Bercea, cum ca Primaria nu are voie sa instraineze ulterior tranzactiei actiunile fara acrodul actualilor proprietari (viitorii detinatorului unui ”insignifiant” 1 %), confirma ca acest demers este pur si simplu unul de imagine. Numai ca, din pacate pentru Bercea si compania, si imaginea se face cu oameni destepti, nu cu oligofreni care incep sa dea din coada mirandu-se cum de nu ti s-a facut inca tie, mare Bercea, statuie in centrul Ploiestiului!
Revenind la oferta, cred ca primarul trebuie sa le ceara acestor oameni, asa ii testeaza cel mai bine, doar cedarea drepturilor de proprietate asupra numelui de Petrolul. Nu jucatorii, care oricum nu fac parte din oferta, nu locul in liga a doua, ceea ce se gaseste oriunde pe foamea asta de bani. Sigur, oamenii acestia, care nu mai au cu ce sa tina echipa (de-aia si vor sa renunte la ea), nu vor dori sa discute in acesti termeni, iar eu cred ca ii putem trimite la Moreni. Iar daca nu exista alta varianta imediata, sa ne apucam de stadion, sa il terminam pana la toamna, si sa o luam cu fotbalul de jos, cu o echipa care sa isi propuna sa faca performanta cinstit, nu castigand meciurile prin intermediul presedintelui de club sau in urma cedarii de catre jucatori a primelor de joc in favoarea adversarului, chestiuni care se practica si acum, la Ploiesti.
N-o sa vina lumea? Nu cred. Nu cred ca o investitie consistenta pentru dotarea unui centru de copii si juniori, deci o academie de fotbal, un club structurat profesionist si din care sa faca parte oameni nemanjiti ar pune pe fuga vreun spectator de buna credinta. Sigur, am fi cu totii suparati ca ni se risipesc din nou sperantele de a ne fi mai bine foarte curand. Si poate pe unii nu i-ar mai interesa fotbalul un an, cat echipa asta s-ar zbate in liga a treia sau a patra. Dar apoi, lumea va veni la echipa orasului, oricum se va numi ea. Iubitorii fotbalului vor plati bilet de intrare, vor cheltui niste zeci de lei in incinta stadionului si se vor bucura sa vada echipa lor, care-si propune sa castige fiecare meci, pe teren. Veti spune ca am luat-o razna! Nu stiu, poate aveti dreptate. Dar eu nu mai vreau, pur si simplu, sa am de-a face cu tot felul de mari ”investitori”, care nu mai pot de soarta noastra, a ploiestenilor. Pentru mine, in acest moment, nu conteaza daca ne facem echipa in liga a saptea sau in liga a doua, atata vreme cat ne facem echipa noastra, a ploiestenilor, si nu pe a altuia.








Comentarii