Cred ca asfaltatorii au un comportament foarte bland la adresa lui Volosevici. Sa fi fost in locul lor, as fi boicotat de la inceput actiunea de plombare, mai ales ca solutia tehnica a fost impusa de primar. Sau as fi conditionat reparatiile cerand o forma corecta a caietului de sarcini pentru noua licitatie. Apoi, as fi iesit in presa nu cu o scrisoare deschisa (eu ii trimit de-astea primarului saptamanal si omul prezinta nesimtirea unui mamut), ci organizand intalniri cu soferii, cu taximetristii, cu cetatenii, cu presa, explicandu-le celor interesati de ce drumurile arata asa cum arata si cum calca primarul in picioare OG 34, pentru a face loc in Ploiesti unui asfaltator impus de la PDL. Apoi, as fi spus cati bani i-am dat in campanie lui Volosevici, albi si negri, dar si cate asfaltari electorale am facut in 2009, primind de la primar promisiunea ca nu voi fi exclus din start de la noua licitatie.
In opinia mea, am ordonanta 34 pe birou, am citit-o foarte atent zilele astea, atat pentru negocierea directa pe salubritate, cat si pe conditiile impuse la licitatia cu drumurile, primarul ar trebui cel putin sa dea explicatii la DNA. Asadar, domnisoara Roberta Anastase, pana sa asmutiti organele (v-a invatat bine taticul!) impotriva oamenilor de afaceri (al caror rol legitim este sa puna presiune pe administratie, pe statul acesta incompetent in general), mai bine vedeti cum il scapati pe-asta mic de belele, sa nu ajungem sa strigam prin oras ”Volo este pentru noi / Solomon doi!”. Sau imunitatea e asigurata de partid?

Share

Comentarii

promo-patraru-fido





Radio Prahova

www.altphel.ro

Se strânge laţul, Blejnar! Instigator la evaziune fiscală. Deocamdată!

Sorin Blejnar, şeful ANAF, este anchetat penal. Procurorii DNA au deschis un dosar nou pe numele lui Blejnar şi al lui Codruţ Marta, fostul său şef de cabinet, pentru instigare la evaziune fiscală. Şeful Fiscului apare în acest dosar ca…
Citeste mai departe...

  • altphel

    fpph

    vaxpopuli

    ploiestiri

  • Când crezi ca va trece echipa FC Petrolul la Primaria Ploiesti?

    View Results
  • Categorii

  • Link-uri

  • Ultimele comentarii

  •  

    martie 2010
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Feb   Apr »
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    293031  



presing


  • Citeste stirile prin rss

    rss