altPHel

O reacție pe moment ar fi să îi fuți respectivului un pumn în gură. Doi, trei, câți  crezi tu că e nevoie. Te-ai simți oarecum răzbunat pe moment, dar ar trebui să dai explicații apoi într-un proces și sigur vei plăti pentru gest. Vei avea însă avantajul imaginii, pentru că lumea nu va spune despre tine că ești un căcăcios.

O altă reacție ar fi să aduni tot rahatul de pe tine și, dacă nu ai făcut deja hepatită, să începi să dai la o parte rahatul care nu ți se cuvine, într-un demers de sinceritate față de tine și față de cei din jur. Apoi, să ieși și să spui ”da, domnule, rahatul ăsta e al meu, iar ăsta nu e al meu!”. Atunci, oamenii se vor uita la tine și la cele două grămezi de rahat și vor spune că sigur grămada mai mare îți aparține, dar nu vrei să recunoști.

Sau ai putea să te speli rapid, să umpli și tu o galeată de rahat sau o vidanjă și să începi un razboi al rahaților, care doar te-ar expune riscului să îți mai iei, din când în când, meritat sau nu, câte un căcat în freză.

Desigur, există și varianta să ignori faptul că tocmai ți s-a turnat în cap o găleată de rahat și să îți vezi de treabă, dar probabil că nimeni nu va trece pe lângă tine fără să îți spună că puți și că arăți ca un căcat ambulant.

Ieri, am scris un text despre invențiile unui căcat, deși mi-am propus să nu mai instig căcații și să îi las să pută în haznaua din care unii încearcă să se salveze. Nu știu cum am ajuns să presupun că un căcat ar trebui să scrie adevărul. Si am făcut greșeala să-l combat! De aici și până la răzbunarea căcatului nu a mai fost decât un pas. Să mă apuc acum să demontez frază cu frază ce a spus Mihai Nicolae e inutil. Pot să scriu câteva mii se semne în care să explic ce am scris de sute de ori de-a lungul timpului. Și, m-ar ajuta asta cu ceva? Adică, să scriu iar că Simion de la Hale a recunoscut imediat că nu a făcut acele declarații despre mine, că nu l-am șantajat în nici un fel, că de la Bercea am luat mult mai puțin decât ce era al nostru, iar el, făcând acte pe lucrurile pe care noi le aduseserăm de-acasă, deci nu aveam facturi, ne-a dat în judecată, câștigând, pe fond, la Rebegea, trei scaune și un televizor? Sunt niște tâmpenii! Dacă scoatem din text minciunile, cum e și cea cu Botez care-mi dicta textile pe mess, asta a fost chiar tare!, nu mai rămâne nimic. Culmea e că această tactică de tip securest, hai să-l denigrăm pe-ăla, să nu mai creadă nimeni ce spune, încă funcționează! Pentru că la noi încă e important cine spune ceva, deloc ce se spune!

De fapt, toată bălăcăreala asta acoperă subiectul de la care s-a plecat. Domnul Mihai Nicolae (despre care pot să spun și eu, fără să am vreo probă, că șantajează, că scrie la SRI, că nu-și plătește taxele sau că violează câini sau polițiști comunitari), pus sau nu de cineva, a mințit în legatură cu discuțiile despre stadionul Ilie Oană. Nu știu de ce a făcut-o, dar ne vom lămuri probabil în viitorul foarte apropiat. Știu, i-am deranjat pe mulți susținând varianta unui stadion pe structură de beton, care să țină 50 de ani și să le redea celorlalte secții sportive spatiile de sub tribune. Știu, primarul vroia altceva și cu altcineva, iar războiul ăsta stupid poate fi un semnal că Volosevici se întărește și la capitolul presă, ceea ce e până la urmă normal. Știu și că stadionul nu se va face în următorii ani, pentru că totul e praf aruncat în ochii electoratului. Acum, după scandalul ăsta, știu și care-s taberele și cine se apropie de cine în Ploiești, în mod aproape natural.
Le cer scuze cititorilor mei pentru toată bălăcăreala asta, am vrut doar să le atrag atenția, prin textul de ieri, asupra unor minciuni care fac parte dintr-un joc mult mai complicat, pe care și eu încerc încă să-l înțeleg. Acum, mă scuzați, mă duc să fac un duș, sperând să dau dovadă de suficient creier încât să nu duc această mizerie mai departe, adică aplicând prima reacție dintre cele enumerate la început.