21
Azi-dimineață am aflat, de la Vivi, despre comunicatul trimis de club in privința relațiilor cu mine. Vivi mă acuză că am scris că Bercea a intrat în vestiarul lui, înțelegând prin asta vestiarul echipei. Nu e adevărat, eu am dat nas în nas cu Bercea când acesta a intrat în ”vestiarul lui Vivi”, pentru a-l felicita. Era împreună cu Lucică Rădulescu și se bucurau amândoi de performanțele echipei lor. Dar nu asta e problema, ci faptul că, după (re)împrietenirea cu Bercea, Vivi și Andi nu și-au mai dorit atât de tare, ca anul trecut pe vremea asta, de pildă, rezolvarea situației juridice a clubului. În urmă cu patru luni, am avut o discuție foarte serioasă cu Vivi, care m-a rugat să nu mai pun presiune pe treaba asta cu situația juridică (despre care știam că nu se va rezolva pentru că nu mai există voință în acest sens) și să îl las până în vară, pentru că rezolvă el problema. ”Dacă nu rezolv la vară, atunci poți să scrii ce vrei”, mi-a spus Vivi. Vi se pare că s-a rezolvat situația juridică? Acum, nu se mai spune nimic despre asta. Jucători din toată țara semnează contracte cu aceeași entitate SC FC Petrolul, de parcă nu am fi în aceeași situație ca anul trecut. Ce s-a schimbat? Relația cu acționarii, asta s-a schimbat. Dacă anul trecut toată lumea dorea îndepărtarea de la echipă a actualilor patroni, acum relațiile dintre părți sunt excelente. Bercea (același care se pișa pe suporterii Petrolului) vrea de la Primărie terasă în centrul Ploieștiului (s-a discutat asta săptămâna trecută, la Comisia de Urbanism), împrumută clubul cu 100.000 de lei, din care se plătesc restanțele către jucători, pentru că nu se poate face acum rectificare bugetară, se comportă ca un patron adevărat de echipă, chiar dacă în fața suporterilor spune că nu mai vrea să aibă de-a face cu fotbalul.
Dacă vouă vi se pare normal ca o persoană care este înjurată de tot stadionul când apare în tribună să aibă un rol atât de important la clubul finanțat din bani publici atunci totul e în ordine. E aceeași situație ca-n relația dintre Vivi și Anghelescu. După ce l-a făcut timp de trei ani în toate felurile pe Vivi (lipsit de caracter, jegos, mincinos și așa mai departe) Anghelescu îl linge acum în fund pe manager, doar pentru că patronul (de la Petrolul și alpha TV) a schimbat ordinul.
Asta e, îi mulțumesc lui Vivi (cu care am stabilit că voi avea o discuție când va reveni din concediu) pentru tot, dar nu pot să fiu de acord cu deturnarea ideii care a guvernat această campanie. Vreau o echipă curată, care să le aparțină ploieștenilor și care anul ăsta trebuia să se bucure de promovarea în liga a doua (era soluția despre care am vorbit anul trecut, dar a fost respinsă pe motiv că nimeni (???) nu mai vrea liga a treia), nu să rateze la mustață, ca-n ultimii cinci ani, o promovare pe care oricum nu ar fi putut să o onoreze, din toate punctele de vedere.
În prezent, oricât ar încerca unii să mă convingă că nu e așa, situația se prezintă astfel: sindicaliștii din Petrom, după ce au făcut o evaziune fixată de Fisc la 3 milioane de euro, băgând în buzunar mare parte din sumele pe care le-au scos de la FSLI Petrom (există acte care dovedesc asta), au împrumutat Primăriei Ploiești un club de fotbal pe care nu-l mai puteau susține financiar și l-ar fi închis. Primăria îl susține de un an aproape în întregime, din bani publici, asigurând managementul. Conform protocolului, dacă Primăria nu va mai da bani, clubul le revine actualilor proprietari, cu tot cu nume și palmares. Sindicaliștii nu pot pierde decât OSIM-ul, dar asta după terminarea procesului cu ANAF, care, în funcție de avocați, poate dura și zece ani.
Așadar, ne aflăm într-o situație în care suntem legați de mâini și de picioare. Practic, grație avocaților lui Luca, Primăria Ploiești ESTE OBLIGATĂ să dea bani unei societăți comerciale care are datorii de trei milioane de euro, pentru a putea spera că va primi, după terminarea unui proces lung, un nume respectabil, de care însă prea mulți își bat joc acum. Dacă procesul cu ANAF va dura cinci ani, iar Primăria va da 750.000 de euro pe sezon la echipă, atunci OSIM-ul ne va costa 3,5 milioane de euro. Din bani publici!
În acest timp, nu vom putea construi nimic, de la Centrul de Copii și până la o strategie de imagine care să aducă bani, pentru că vom avea mereu scuza că clubul nu ne aparține. La fel, sponsorii vor spune în continuare că nu le convine să dea bani la clubul lui Luca și Bercea. Practic, Andi, Vivi, Octav și toți de acolo sunt acum angajații lui Bercea, pe banii noștri, ai ploieștenilor. S-a promis că toată situația asta se va rezolva în această vară. Din declarațiile lui Vivi, reiese că vom merge în aceeași formulă. Una care mie nu-mi convine. De-aia, sunt din nou, așa cum eram și acum șapte ani, când scriam despre blaturile lui Bercea, indezirabil la Petrolul. Căruia îi doresc succes și care sigur va câștiga mai multe meciuri de acum, că nu mai intru eu în vestiar!




cred ca suntem legati de maini si picioare deocamdata…pana se va clarifica situatia cu ANAF-ul, nu cred ca avem ce face! …si mai cred ca Bercica nu mai are curaj sa mai traga o tzeapa pt. ca in mod sigur va fi primul conducator roman care va fi linsat!
Salutare tuturor ,
Citesc cu uimire reactiile lui Vivi date prin diferite publicatii inclusiv comunicate de presa, prin care afirma ca nu vrea sa mai participe sau sa dea declaratii trustrului Prahova TV. Ii reamintesc lui Vivi ca acum ceva timp tocmai el ne vorbea despre transtarenta in comunicare si ca el nu vrea sa faca cum fac cei de la Astra sau Steaua de primesc doar pe cine vor ei la conferinte ca vezi Doamne sunt angajatii lui X sau Y. Vivi cu parere de rau iti spun ca-ti bati joc de munca ta singur complacandu-te in cateva situatii care trebuiesc lamurite . Stii foarte bine ca Patraru nu este un idiot care sa nu priceapa anumite lucruri explicate sau vre-un orgolios care sa nu vrea sa comunice vis-a-vis de fenomenul fotbalistic din Ploiesti . Ai ajuns la momentul in care deja tainuiesti si prelungesti in acelasi timp , chestii care ar duce mai repede la dezvoltarea clubului Petrolul Ploiesti asa cum vrem cu totii ( liberi si fara complici gen Bergea si slugile lui ). Nu am nici o treaba cu Patraru , nici macar nu ne cunoastem , avem domenii de lucru total diferite , dar omul are dreptate. Transparenta voastra , a celor de la club , vis-a-vis de rezolvarea problemelor juridice , stadion , centru de copii si juniori este zero . Face-ti doar “gainari ieftine ” si nu ati adus un argumen sau vre-o explicatie plauzibila in rezolvarea problemelor . La emisiuni dati doar explicatii care nu spun sau contin vre-o concluzie clare a modului de rezolvare a problemelor . Esti un antrenor de exceptie si ai demonstrat asta , insa te rog nu pica in pacatul managerierii unor situatii care te depasesc si incerci sa le rezolvi ca multi alti predecesori ai fotbalului romanesc . Inca ai timp sa te trezesti si sa nu ne arunci iar in ” pat cu Bercea” .
Domnule Patraru, am asteptat cam mult acest post, care reflecta pe deplin realitatea. E bine insa ca ati spus macar acum adevarul. Asa este, aveti deplina dreptate. Doar o rugaminte as mai avea: sa nu amestecati politicul cu Petrolul! Adica, sa nu participati lal distrugerea Petrolului cu ajutorul reprezentantilor unui anumit partid politic, pentru a da in altul! Stiti dv. mai bine! Ramaneti doar “cainele de paza” al proiectului “Petrolul e al nostru” si va vor multumi toti petrolisti. Altfel…
acum ceva timp scriam aici de nesimtirea lui bercea , care dupa atata timp are curajul sa dea ochi cu noi si sa ne spuna cat de petrolist este el si ca atunci cand se pisa pe noi era invatat de alti si ca nu el este devina , atunci cand nu eram primiti la meciurile petrolului decat cu cartea de indentitate, sau cu invitatie ca la nunta, sau de amenzile pe care le-am loat de la jandarmerie, si dosarele penale pe care le avem din cauza acestui individ, oare putem uita..???nu mi se pare corect cum se comporta vivi cu noi care acum 4 ani era cu trup si suflet la proiectul nostru care il vad din ce, in ce, mai departe de realizat, sa ne aducem aminte ce voiam noi atunci, 1) sa scapam de bercea si de toti acoliti lui, 2) sa redam echipa ploiestenilor, 3) sa formam o echipa curata care sa joace in cupele europene, si ce am facut..??? il aducem pe bercea inapoi…! echipa e inca a lui…! si de promovat tot nu am promovat, ce e de facut ..? numai o adunare intre noi cred ca se poate aranja deocamdata sa vedem ce vom face mai departe. iar cu protestul de la tribuna1a tin sa-l anunt pe vivi ca vor continoa asa am hotart noi care nu dorim ca bercea sa se intoarca , iar cei care vor sa ni se alature ii asteptam in tribuna, trebuie sa stie ca in ploiesti lupi fac legea,.! mai departe stie bercea.
Anul trecut, cand iti spuneam ca finantarea e ilegala, ai zis ca se rezolva si asta si ca e important ca avem echipa. vezi ca e mai important sa construim o echipa de la zero dar care sa fie a noastra? Acum am ajuns de unde am plecat.
Patrarule, io te felicit ca ai devenit iar inamicul public numarul 1, cred ca te invidiaza Bercea ca l-ai detronat fara sa te pisi sau te caci pe nimeni. Oricum, daca suporterii si managerul sunt fericiti ca au echipa de la an la an si doar cat timp de Bercica multumit si dispus sa-i lase sa se joace, sa fie sanatosi. Inseamna ca sunt o cauza pierduta. Si pe mine ma pacalisera ca ei chiar isi vor clubul inapoi. I-au linistit repede, Volo si Bercica pot sta linistiti. Propun revenirea lui Anghelescu in functia de purtator de cuvant, sa fie tabloul complet.
Sunteti jalnici cu totii . Vedeti numai partea goala a paharului . Dece domnilor nu veniti voi cu propuneri concrete pentru iesirea din aceasta situatie . Avansati voi alte solutii pentru ca echipa noastra sa poata functiona incontinuare .Pana acum doar galgara si vrajba ,un fel de frectie cu diana la picior de lemn . Va lansati in discutii care mai de care ,mai puierile . Nu ne intereseaza prezenta lui bercea la echipa ,dar acum ce vreti sa facem ?. Primarul sa se dea la o parte , bani sa nu mai existe , Vivi sa plece …….. si uite asa sa se duca pe apa sambetii toata munca noastra de atatia ani . Fiti mai realisti si nu mai bagati bete in roatele acestei carute care deabia am urnit-o din loc . Uniti-va fortele spre ceva constructiv. Este foarte usor sa punem inainte de toate interesele personale si indicatiile politice , dar vom culege furtuna si nu cred ca asta era telul nostru acum 3 ani . Mai ganditi-va inainte de a arunca cu piatra .
@ bogdan29 . Nu mai fi asa uimit de reactia lui Vivi pentru ca si tu daca ai fi in locul lui punandu-ti in joc reputatia si sanatatea ai fi procedat la fel in conditiile in care singurul garant a ceea vroiam cu totii, adica bunul mers al proiectului ,, Petrolul e al nostru ” este Volo.
Dumnezeu sa va lumineze negura sufletele si mintile voastre !
@Lixandru am inteles… deci care e partea plina a paharului ? ca p’aia goala ti-o zic eu : echipa e a lui bercea,stadion nu mai avem,suntem tot in liga a 2-a ,sponsori nu avem .
nu va mai stresati sa cautati explicatii pt aceasta “actiune”….Dragos Patraru era un fel de “sula din coaste” si au gasit o metoda pt sa il indeparteze pt ca este absolut singurul care a spuns totul pe fata…practic prind dragos Patraru noi toti am fost la curent cu toate dedesubturile….tot “cacatul” asta care se intampla acum la clob e o mânărie intre “distinsul” primar gogsevici si bercica. Ecuatia e simpla. Primaria se face ca tine echipa pana termina gogosevici mandatu’ (ca de altu nu se mai lipeste…sper) si in 2012 (cand poate trece si criza) echipa va “reveni” celor care o conduc si acum: LUCA, BERCEA & Co.
Te-am acuzat anul trecut cand ai fost de acord cu varianta asta de finantare. Am inteles de ce ai facuto si abia acum ai o pozitie correcta. Unii au uitat obiectivele proiectului petrolul e al nostru. ma numar printre cei care vor o echipa a ploiestenilor, nu una promovata cu japca in prima liga, fara stadion, fara sponsori, fara organizare. Ce facem, punem de o noua campanie?
Draga Lixandru ,
Reputatia lui Vivi exista si nimeni nu o contesta , insa inconstienta de-a si-o strica prin jocuri de culise de doi bani impreuna cu “fratele Bercea ” ( imparatul acestor tipuri mutesti de jocuri ) este foarte aproape de a se realiza. Stii cum rade gogosevici de se intampla acum ? cu gura pana la urechi … ca “prietenul” lui Patraru este prins in corzi de propri prieteni. Nu stiu cum dracu se face ca tot ce spune “inconstientul ” asta de Patraru se adevereste si ii da peste bot primarului de 2 lei si combinatorilor acestuia . De ce nu putem rezolva lucrurile transparent , sa stie tot prostul cum se poate naste ceva frumos ? De ce tot timpul trebuie sa tinem cate ceva sub pres ascuns , ne este frica ca nu trebuie sa afle cineva ca nu-i bine ? Vivi este un om cu un suflet mare si foarte capabil din punct de vedere al antrenoratului ( ca nu degeaba a venit Piti dupa el sau au alergat baietii de la Litex Sloveci cu contractul dupa el ) , dar din dorinta de a rezolva problemele pica in patima adoratelor jocuri de culise ala lui Bercica . Ai uitat cand il alegam pe Bercica pentru prostiile facute si acum suntem prieteni cu el ca vita asta incaltata de primar nu este in stare sa puna doi avocati care sa rezolva problema acelei clauze cacacioase din contract ? Pacat , rade si cu curul Bercea de noi …… ca ne taiem intre noi
Dragos vreau sati spun ca ai dreptate in tot ce spui dar cred ca mai inportant decat situatia juridica a echipei ,ie baza sportiva in momentul de fata.Multi cred ca echipa sta in bercica dar nui asa,avand un stadion de talie europeana vor veni si oameni cu bani sa investeasca chiar daca nu in aceasta echipa vom face alta cu oameni seriosi in spate dar ma repet ne trebuie un stadion in locul baraganului din centru orasului.
daca este asa precum spune Dragos sau pe aproape,este de rau.
totusi cam curioasa reactia lui Vivi-daca si tu ne tradezi pentru alte interese este pacat,dar este pacatul tau.
VIVI vino intr-o emisiune si spune tot,trebuie rupta o data pisica. Ori o echipa in liga 3,dar a noastra,sa venim cu drag la meci – ORI SPUNE VIVI O DATA CE TE NEMULTUMESTE NU MAI PLIMBA CUVINTELE-SPUNEEEEEEEEEEEEEEEE.
e o situatie in care eu ca suporter ma simt tradat
DIN NOU TRADAT ………..
Iarasi problema bercea.Cred ca o sa inebunim pina scapam de javra asta.Poate citeva zile de pauza o sa limpezeasca ideile lui VIVI si o sa-si reaminteasca care este scopul proiectului ‘Petrolul e al nostru’. Orice solutie (putem sa plecam si din D ) numai sa scapam de bercea.
o echipa curata, care sa apartina ploiestenilor, e un vis frumos, dar utopic. nu sunt bani pentru asa ceva.
@lupu galben , si ce sa face sa aducem javra aia inapoi…? ma faci sa cred ca esti unul care profita de bani lui, sa-u mai bine zis esti platit din bani lui . o echipa curata se face fara bercea si acoliti lui , sa fie clar…! noi vrem o echipa care sa nu aiva deaface cu toti cei care au profitat de petrolul pentru as-i inbunatati situatia finaciara.
@lupugalben
De ce e utopic? Primaria da acum 500.000 pe an la fotbal? Da! Asa cum ii da firmei lui Bercea si Luca (oare de ce asta e iertat, doar pt ca bercea a zis ca se pisa pe suporteri? ar trebui sa stiti ca bercea si cand se duce sa se pisa ii cere voie lui Luca) ii poate da si unui club curat. Ideea e ca Volo sa fie convins de treaba asta. O puteau face suporterii, Vivi si Patraru. Patraru nu mai poate, Vivi nu mai vrea, iar suporterii “nu mai vor sa mearga in deplasari pe coclauri”. Pasionatii lu’ tata, vor la Liga I, sa isi dea si sa isi bage cu stelistii si dinamovistii, ca asta inseamna sa fii suporter
giuscane, de ce imi pui in gura cuvinte pe care nu le-am spus? nici pomeneala sa plang dupa Luca&Bercea (ioio are dreptate, nu trebuie sa-l uitam pe Luca). numai ca ne-am fript destul de rau dupa ce ne-am aruncat in bratele lui Nicolae. dezamagirea a fost uriasa. o echipa sustinuta doar de primarie nu poate urca mai mult de divizia B. daca ne dorim doar o echipa a noastra, fara pretentii prea mari de performanta, primaria e ok (sau nu? daca curtea de conturi decide ca nu e ok?) . daca vrem ceva mai mult, e nevoie de un petrolist, sau mai multi, cu bani. din pacate, se pare ca nu exista asa ceva. pentru a termina definitiv cu Luca&Bercea nu exista decat varianta alungarii lor, cu tot cu echipa, de pe Ilie Oana. si, evident, s-o pornim de la zero. eu n-am nimic impotriva, dar nu cred ca vor fi resurse finaciare pentru asta. sa dea Dumnezeu sa ma-nsel.
nu am putut sa ma abit..patrare daca vrei sa o publici bine, daca nu, nu
“VREÚN, VREO adj. nehot., pron. nehot. I. Adj. nehot. 1. Care este un (sau o) oarecare; careva. 2. Aproximativ. ♦ (Cu valoare adverbială) Cam, circa. Vreo doi. ♢ Expr. Vreo doi (sau două)=câțiva (sau câteva). II. Pron. nehot. (În forma vreunul, vreuna) Cineva, oarecine, oarecare; careva. [Pr.: vre-un. – Var.: vrun, vro adj. nehot., pron. nehot.] – Lat. *vere-unus.
Corect este “vreo” si nu “vre-o”, chiar dacă sunt persoane care susţin contrariul. Acestea, în mod forţat, îl consideră pe “o” ca fiind un pronume neutru, ignorând grupul “vre”.”
am uitat sa zic ca e pt bogdan_29
Nu pricep care-i treaba, ”io”. ”Vreo” e forma corecta, iar cei care susțin contrariul nu au dreptate. Dar unde ai intalnit scris despartit?
Salut “io” ,
Imi fac mea culpa pentru greseala facuta vis-a-vis de “vreo” . Este corect ce spui tu din punct de vedere gramatical. Datorita situatiei expuse de Dragos si efervescentei ce ma caracterizeaza, m-a luat valul si m-am enervat , facand totodata cateva greseli gramaticale si chiar am ” mancat cateva litere “. Inca odata scuze . Observatiile sunt constructive si bine venite.