26
Ioan Niculae e amuzant. Nu se pricepe deloc la fotbal, dar are pretenția asta, la fel ca toți îmbogățiții României care ar fi trebuit să fi avut mari probleme, dacă justiția din România ar fi funcționat normal. Dar nu la modul în care a făcut Niculae bani vreau să mă refer aici. Nu am văzut meciul dintre Astra și Dinamo, am renunțat să mai urmăresc meciuri întregi din campionatul intern (am realizat că pot face multe lucruri plăcute și utile în cele câteva sute de minute pe care până de curând le alocam ligii întâi). Am vizionat însă pe net faza care l-a determinat pe Niculae să spună că retrage Astra (”Astra mia”, vă amintiți?) din campionat. Nici vorbă de ofsaid! Dacă aș gândi în spiritul conducătorilor din fotbalul românesc, aș spune că greșeala în bloc a defensivei ploieștene e suspectă. Probabil că Niculae s-a calmat după ce a văzut și el faza la televizor. L-ați auzit cerându-și public scuze? Îl sancționează cineva pentru că a vorbit urât la adresa arbitrilor? Desigur, nu. Unde ne credem, de avem pretenția ca oamenii să răspundă pentru afirmațiile lor?
Niculae bagă bani în fotbal. Nu contează cum a făcut banii ăștia, sunt banii lui. Problema lui Niculae este reprezentată de propria percepție față de ceea ce face. Omul crede că are dreptul la o statuie pentru că ține o echipă de fotbal. E sigur că ar trebui să-i fim recunoscători. Personal, cred că Niculae este unul dintre oamenii care au contribuit serios la starea deplorabilă în care se află fotbalul nostru. Cât timp a fost în prima ligă, înainte de anul trecut, Astra (și cât timp a funcționat fuziunea cu Petrolul) a fost parte a combinațiilor pe care toți oamenii de fotbal le fac și le condamnă în același timp. Nu sper de la Niculae să devină înțelept peste noapte. Omul are niște limite clare, îi este imposibil să le depășească. Vreau doar atât să-i spun: nu ne interesează, domnule miliardar, dacă retrageți echipa din campionat. E ”iechipa” dumneavoastră, faceți ce vreți cu ea! Adică, nu vreți suporteri cu personalitate, nu acceptați contestații din tribună, dar vreți să ne pară rău dacă vă luați jucăriile și plecați acasă? Poate doar băieții care primesc un sendviș pentru că strigă ”Niculae, Ioan Niculae!” să regrete…








Comentarii