Diagrama fericirii

Citesc de azi-dimineață (după ce m-am delectat cu tâmpeniile ministrului Bostan, pe care-l consider genul de prost extrem de periculos dacă i se dă o funcție) opinii despre blestemata de diagramă, de la examenul de capacitate. Și trec prin tot felul de stări. Încerc să mă detașez de situația mea de părinte al unui copil care a dat examen. E al dracului de greu! Încerc să analizez toate opiniile cu luciditate, chiar dacă sunt foarte puține lucruri pe pământul ăsta pe care le detest mai mult decât matematica.
Dar aici nu e vorba de matematică, mai degrabă e vorba de logică. Dovadă stă faptul că eu am răspuns corect în câteva secunde, deși, acum 25 de ani, la prima mea încercare de a intra la liceu, am luat un senzațional 3,75 la matematică. Pe care l-am dus la un amărât de 7,40, în a doua sesiune, după două luni în care mama, săraca, a băgat în mine matematică de dimineața până seara. Deh, foarte puțini își permiteau atunci ”pregătire”!

Văzând așadar explicațiile ministerului (care susține că problema a fost formulată corect și complet și putea avea un singur răspuns), aveți amănunte aici, și de opinia contestatarilor (care susțin că nefiind definite corect cele două axe elevii au fost derutați), aș spune doar atât: cei care au făcut acest subiect au dat dovadă de rea-credință și au avut un singur scop: să-i inducă pe elevi în eroare.

Știu, dacă aduni elevii, de pildă (e ceea ce am făcut eu când am vrut să-mi verific răspunsul dat), pe ambele axe, la varianta corectă ai 33 de elevi, iar la cealaltă, peste 50. Deci, era clar care e răspunsul corect. Dar se putea evita lejer ambiguitatea, chiar fără să se definească axele, așa cum cer contestatarii. Cum? Punând acolo, undeva, și o valoare peste zece, la numărul de elevi. Să fi fost acolo și un 11, de pildă, în dreptul notei 10 (ați văzut că și proful care a făcut problema e unul d-ăsta exigent, care nu prea dă zece?). Atunci ar fi fost foarte clar cum stă treaba. Desigur, n-ar mai fi greșit aproape nimeni. Or, nu ăsta era scopul, nu? Scopul era să dea greș cât mai mulți. Că la Capacitate nu verificăm nivelul elevilor, ci horătâm destine.
Am auzit mai mulți profesori susținând că e evident care era axa notelor, pentru că notele sunt de la unu la zece. Pe bune? Păi, mergând pe logica asta, de ce nu se putea interpreta că nimeni n-a luat peste nota 8?
Mă rog, stau în picioare multe alte reproșuri aduse celor care au formulat problema, probabl le-ați tot auzit, din partea unor profesori. Asta e deja mult prea celebra diagramă, dacă nu o știți:

diagrama_capacitate

Si-am mai auzit o opinie foarte interesantă a unei doamne, citată de Digi 24 (același link de mai sus), care susținea că e bine că se dau astfel de probleme. Iată ce spune doamna Oana Moraru: ”D-aia avem rezultate așa slabe la testările Pisa. Exact genul ăsta de deducții nu fac copiii români. Pentru că școala încă nu încurajează gândirea. Doar dacă e în contexte evidente și algoritmice, dresabile și previzibile.” Doar întreb, doamnă, îmi pare evident că, spre deosebire de mine, dumneavoastră vă pricepeți, știți despre ce vorbiți, iar eu sunt total de acord cu ceea ce spuneți:

Dar dacă e așa, dacă școala nu încurajează încă gândirea, nu credeți că mai întâi școala ar trebui să încurajeze gândirea, organizându-și programa pentru a servi acestui scop, și abia apoi să vină să le ceară copiilor la examen deducții de acest gen?

Baftă cu notele!
Și copii, vă spun ce i-am spus și fetei mele, Andreea, astăzi și-n multe alte rânduri. Acum, simțiți că se prăbușește cerul pe voi, de la o diagramă pe care, pe moment, sub presiunea timpului și a mizei, ați judecat-o greșit. Pentru o jumătate de punct, poate nu veți intra acolo unde vă doriți. La naiba, vă spun, nu contează! Veți vedea! Nu puteți fi de nouă într-un liceu de zece? Fiți de nouă într-un liceu de nota opt! Examenul ăsta, ca toate celelalte de care veți avea parte, este doar o fotografie de moment. Altele sunt lucrurile care vor conta cu adevărat în realizarea voastră, ca oameni. De pildă, mi se pare mult mai important să știți că sexul neprotejat la vârsta asta vă poate distruge viața. Pe lângă o boală cu transmitere sexuală care diminuează considerabil șansele de a avea copii, examenul de capacitate e pistol cu apă. Așa că nu vă mai bateți capul!
Bucurați-vă de voi, de viață, de colegi, de prieteni, de oamenii buni pe care îi aveți în jur, în familie, la catedră sau aiurea și învățați de la toți. Luați tot ce-i bun! Și învățați și la școală, că e important. Tot pentru voi, nu pentru părinții care văd în voi doar împlinirea eșecurilor avute de ei. Sau niște copii la indigo ale lor, care trebuie să facă exact ce-au făcut ei. Fuck that! Dar ascultați, pentru că, de multe ori, părinții au dreptate! Așa nesuferiți cum sunt ei! Dacă mama m-ar fi lăsat de capul meu în acea vară, după 3,75 la matematică, probabil aș fi aranjat perfect marfa pe un raft dintr-un supermarket. Mulțumesc, mamă!

De-aia vă spun, precum doamna de mai sus, învățați să gândiți! Găsiți ceva ce vă place foarte mult și faceți tot ce stă în puterea voastră să deveniți buni în acel ceva care vă place. Pentru că viața voastră este despre voi, nu despre ce vă spun părinții, profesorii, prietenii. Voi sunteți, acum (până veți avea și voi niște drăcușori ai voștri, pe care îi veți dori educați într-un anume fel – atunci să vă văd!) personajele principale din viața voastră. Fiți buni și încercați, jucându-vă, râzând, iubind, bucurându-vă, ajutând și cerând ajutorul, să vă construiți o viață care să vă facă fericiți. Pe voi și pe cei din jur. Pentru că altceva nu contează. Să fiți sănătoși!

Adaugă un comentariu