Am învins, lupta s-a mutat între noi

Cred că în perioada asta ducem între noi o luptă care trebuie să fie împotriva lor. Împotriva oricăror structuri de putere care devin abuzive. Nu întâmplător și nu degeaba “abuzul” e cuvântul în jurul căruia se duc confruntările de azi.
Și orice formă de putere, mai devreme sau mai târziu, devine cumva abuzivă, se intinde mai mult decât îi este descris, prin lege, teritoriul.
Și, foarte important, de fiecare dată abuzul se va produce în numele unor idealuri înalte, frumoase, pe care le doresc cu toții împlinite.

Îi poți auzi pe unii în aceste zile: ”oamenii care îi susțin pe pesediști sunt bugetarii, pensionarii și asistații. Pe ei nu-i interesează anticorupția, pentru că ei trăiesc pe banii statului.”
Dar, zic ei, banii statului știți ai cui sunt? Sunt ai noștri – noi, oamenii activi, noi contribuabilii cu valori, pro-europeni, militanți pentru curățenie în viața societății.

Totul, dar totul e greșit într-o astfel de gândire. Lăsând la o parte asta cu “bugetarii care iau bani de la stat”… Da, așa e în toată lumea.
Dar se lasă cumva impresia că: băi, ia, gata, țara asta să fie doar a celor care au un loc de muncă la privat. Restul, valea, că sunteți paraziți. Să îi gazăm?

Se vând oamenii pe 100 de lei?… Hm, păi înseamnă că trebuie să vedem următorul lucru: de ce după 27 de ani de democrație, după 10 ani de Uniune Europeană, există atâția oameni care “se vând” pe 20 și ceva de euro.
Nu cumva aici e problema?

În acest moment, după 27 de ani, am avut stânga și dreapta cam în mod egal la putere… Și am ajuns aici. Nu înseamnă că e ceva foarte greșit în ceea ce facem? Nu cumva ne raportăm greșit la ceea ce se întâmplă în politică, în instituțiile de forță, în tot?…
Pentru că pare că am ajuns ca ăia: vrem să facem un tractor, dar oricum am monta piesele ne iese de fiecare dată mitralieră. O mitralieră cu care, cei care o dețin, fac abuzuri.

Adaugă un comentariu