Ce bine că uităm!

Mai întâi să vă citesc ce zicea un domn, nu spun cine, persoană importată… ăă, am zis importată? Importantă am vrut să zic. Importantă, da…
Suntem în martie, anul trecut, deci martie 2016, cu un an în urmă. Citez:
“Personal, în 20 de ani, nu am văzut niciodată atâtea pericole la adresa stabilităţii economice şi financiare a României”.
Wow, nasol, ia uite, pielea de găină a Andrei e pistol cu apă pe lângă pielea mea de găină…
Și mai zice așa persoana asta:
“Dacă nu suntem atenţi, putem să stagnăm nu numai economic, dar să şi întârziem în procesul de convergenţă” – habar n-am ce-i ăla, dar sună destul de grav – ”să şi rătăcim drumul”.
Nasol, frate, nasol, ne-a trecut glonțul istoriei pe la ureche.

Știți cine a zis toate astea? Mugur Isărescu.
Și știți în ce problemă, ce-l speria în halul ăsta, ce-l făcea să transmită astfel de mesaje? Legea dării în plată! Da, mai știți scandalul, nu?
Vi-l amintiți pe tipul ăsta, ditamai guvernatorul, despre care ai crede că se pricepe la chestii, cum plângea alături de bancheri pe pieptul profitului?

Eh, a venit situația cu profiturile băncilor, pe anul trecut.
Știrile zic așa: “Sistemul bancar a obţinut în 2016 un profit net de 4,3 mld. lei, al doilea cel mai mare câştig anual după izbucnirea crizei economice.”
Știți care e problema noastră, că aici voiam să ajung? Și nu doar cu Isărescu, ci cu toți… Uităm, fraților.
Da, uităm ce prostii au spus niște oamneni la un moment dat. Ne luăm cu altele, ne ia istoria târâș. Cu 10 Breaking News-uri pe zi, cu 7 crize pe săptămână, cu toată sălbăticia informației, uiți…

Își mai amintește cineva cum vorbeau procurorii în 2012, la Referendum, de 2,5 milioane de voturi fraudate?…. Vorbeau procurorii, da? Nu vreun politician sau altul. Da, frate, asta e, uităm.
Bine, dacă n-am uita, probabil că am fi nebuni de mult. Ne-am da seama că, de fapt, suntem mințiți continuu.

Foto: Mediafax

Adaugă un comentariu