Avem o datorie: să nu facem datorii

A mai apărut o panică: ne îndatorăm! România se îndatorează! Ne-am împrumutat prea mult anul ăsta. Aoleu, ce ne facem?
Eh, ce credeți că au găsit de cuviință unii să facă? Să-și măsoare împrumuturile. Bă, da’ cine a împrumutat mai mult: Cioloș sau Grindeanu? Și, așa, nici mai mult nici mai puțin, au scos împrumuturile pe masă, în fața lumii. Ușor, mă, băieți, puțin bun simț.

Nimic mai stupid. Legat de împrumuturi, la țări e ca la oameni: contează nu atât cât te împrumuți, ci ce faci cu banii și cât de mult produci.
Mai exact: dacă sunt un sărac fără loc de muncă, fără nimic și mă tot împrumut, aia e… banii mă ajută să trăiesc. Nu voi mai avea de unde să-i dau înapoi. Dar ideea e că nu voi putea împrumuta la infinit. Pentru că oamenii văd că nu am de unde să-i dau înapoi.

Și la țări e cam la fel. Acum, România se împrumută cu cea mai mică dobândă din ultimii 27 de ani. Adică suntem văzuți bine, gen: ”Bă, ăștia au de unde să ne dea banii, stau ok.”
Cum spuneam: important e ce faci cu banii. Pentru că dacă te împrumuți și cu acei bani stimulezi creșterea, dezvoltarea, e foarte bine.

România, azi, e prinsă, economic vorbind, într-un sistem cum nu se poate mai prost legat de acest deficit de maximum 3% pe an. Acest deficit nu îți permite să forțezi dezvoltarea, să pompezi puternic în economie, să cheltuiești mai mult decât produci, dar să produci din ce în ce mai mult de la an la an.

Evident, eu vorbesc acum ca și cum noi am avea niște politicieni care ar dori dezvoltarea și care ar știi s-o și facă. Și de fapt aici voiam să ajung. E foarte trist că în zona asta de politici economice, am rămas cu mentalitatea asta de contabili: ”Bă, avem datorii, hai să le plătim și să stăm cuminți în sărăcia noastră. Să fim leu pă leu, farmacie, nene…” plătim întreținerea, curentul, gazele și din ce ne rămâne mai luăm două pungi de pufuleți. Eh, exact atât te vei dezvolta, cât două pungi de pufuleți.

Adaugă un comentariu