Sfântul deficit

De când cu criza economică, cică Europa e mult mai atentă la deficit. Să nu sară de 3%, că e nasol. Au venit acum cifrele pentru anul trecut. Anul tehnocraților. România are 3% deficit.
V-am zis, asta cu deficitul e o chestie bun între anumite limite… Da, deficit mare an de an, datorii mari, așa e, mori. Dar contează mult unde se duc banii din acest deficit. Chiar ar fi interesant de aflat unde e deficitul de anul trecut.

Europa noastră, care a făcut imediat pasiune pentru austeritate, se aseamănă cu pensionarul român învins de viața asta împuțită: băi, să avem bani să ne plătim datoriile și medicamentele, apoi băgăm cartofi și tacâmuri de pui.

Eh, cine credeți că a avut anul trecut deficit de 3% sau mai mare? Marea Britanie, 3%, apoi Franța, cu 3,4 și Spania cu 4,5… Credeți că li se va întâmpla ceva? Da?
Haideți să vedem ce s-a întâmplat în 2015.
Spania și Portugalia erau deja de doi ani în deficit peste 3%. UE a inițiat procedura de deficit excesiv. Adică: bă, sunteți nesimțiți? Ia, amendă 0,2% din PIB fiecare!
După care, cum credeți că s-a încheiat?… A venit UE și a zis: Eh, haideți, fraților, ce-aveți, vă iertăm. Da, mă, i-a trecut pe caiet cu datoria și dup-aia a rupt foaia.
Să vezi la noi zilele astea scandal pe deficitul făcut de tehnocrați: mamăăă, ce nenorociți, au sărit de 3%, ne-au făcut de râs în Europa…

Știți ce mi se pare jenant? Nouă ne e rușine, frate, că am depășit cu nu știu cât, puțin acolo, un rahat de deficit de 3%, dar nu ne e deloc rușine că avem alocații de 10 euro pentru copii sau că pensiile noastre sunt cele mai mici din UE.
Nu ne e rușine că avem spitalele cucerite de bacterii… că ne mor copiii cu zile, dar vorbim de deficitul ăsta de 3% foarte afectați așa, de zici că e Sfânta Maria. Sictir!

Adaugă un comentariu