Robul lui Dumnezeu și-al băncilor

Manole, Manole… E uimitor să descoperi la oameni pe care îi considerai cât de cât normali concepții de viață care te îngrozesc pur și simplu.
Domnul Isărescu ne-a povestit astăzi că în momentul în care ne împrumutăm la bancă nu suntem datori la bancă, să nu ne mai plângem că suntem sclavii băncii, pentru că nu e așa. Suntem, de fapt, robii casei pe care ne-am cumpărat-o cu banii împrumutați de la bancă.
Wow, băi, dar deștept e domnul acesta! Domnul acesta care, iată, face orice e omeneşte posibil să ne prezinte băncile ca pe niște nevinovate ființe financiare care se descurcă și ele cum pot pe acest pământ.
Așadar, dacă te muți dintr-o garsonieră, pentru că ai doi copii, la un apartament cu două camere – nu zic cu trei, că e deja lux – ești robul acelui apartament cu două camere. Te împrumuți să îți iei apartament cu două camere, ești dator pe 25 de ani, plătești de trei ori suma împrumutată, ei bine, ești robul acelui apartament.
Domnule Isărescu, greșiți teribil!
Aș fi sclavul casei pe care mi-o cumpăr și-al stitlului de viață pe care-l duc dacă aș trece de la o casă cu o piscină la o casă cu două piscine, cu terenuri de tenis, poligon de tragere și domeniu de vânătoare. Da, aș fi nu doar robul, ci şi victima propriului mod de viață.
Dar când eu lucrez, când soția mea lucrează și nu reușim să strângem 60 de mii de euro ca să ne luăm un apartament cu două camere, atunci nu cred că sunt sclavul alegerilor mele. Sunt sclavul altora și al unor instituții bolnave, al cărora scop nu este bunăstarea omului. Pe ideea asta, mai lipseşte să-mi spuneți: „tinere, atunci de ce ai făcut copii?”
Nu puteți, domnule Isărescu, să-mi ziceţi că sunt robul casei pe care mi-am cumpărat-o, din moment ce casa aia e, oricum, o chestie de 60 de metri pătrați, veche de 40 de ani, într-un cartier irespirabil și într-o țară ca România, care, prin oameni ca dumneavoastră, își ține intenționat cetățenii în sărăcie.

Adaugă un comentariu