Am plecat din comunism, dar unde am ajuns

Umblă așa, un zvon, auzi din casă în casă, e un murmur de ceva vreme cum că s-ar fi terminat tranziția.
Nu, încă nu se fac simpozioane, dar poate că ar trebui, încă nu vedem mese rotunde în care ghiftuiții tranziției să înșire cuvinte fără sens, dar ele ar fi necesare. Dar, oameni buni, nu ne ziceți și nouă nimic?
Mă rog, ne spune Băse: fraților, s-a terminat tranziția, să eliberăm corupții, dar mai ales pe Nuți, că așa îmi place de ea, liberă, și să o luăm de la zero.

Dar Băse nu e cel mai credibil tip acum…
V-am urmat prin deșertul acestor 27 de ani, am făcut foametea, am făcut Caritas-ul, am făcut Bancorexul împreună, FNI-ul, v-am ajutat la toate jafurile și acum, când totul s-a încheiat, nu ne ziceți nimic?
Suntem ca locotenentul ăla japonez, Onoda, care a luptat de nebun, în munți, încă 30 de ani după terminarea celui de-al doilea război. El nu credea că războiul s-a terminat. Au venit japonezii după el, hai, cumetre, gata. E gata de 30 de ani.

Sau de fapt, tranziția s-a terminat doar pentru unii, dar nu pentru toți. Mhm? Tranziția s-a terminat doar pentru învingătorii tranziției nu și pentru fraierii ei?
Că poate și la tranziție este ca la Uniunea Europeană, cu două viteze. Iar ăia care au mers cu viteză mai mare, au terminat, iar noi, ăștia mulții, care abia ne mișcăm, venim din spate, mai avem de tras.

Aa, și să nu uit: auziți, știm de unde am plecat, din comunism, dar unde am ajuns? Scrie ceva în locul ăsta în care am ajuns? E vreo plăcuță de-aia ca la intrarea în Băicoi, e vreun monument, ceva? Nimic, ăă?
Poate am ajuns la mama dracu’, nu v-ați gândit? Poate tranziția ne-a dus nicăieri?

De fapt, mă scuzați cu întrebarea asta: unde am ajuns?… După ce că ne-ați luat și pe noi la ocazie, mai facem și figuri.

Adaugă un comentariu