Trecut luminos, viitor în beznă

Nu-mi trece asta cu SIPA, ci desecretizările, cu găsitul adevărului. Trăim într-o buclă temporală în care tot avem impresia că suntem pe un drum greșit, dar că am fost pe un drum corect cândva.
Da, deci am trăit în adevăr, era bine și frumos, dar de la un punct încolo s-au stricat toate. Iar noi acum trebuie să ne întoarcem pe drumul adevărului, așa credem…

Am o veste proastă: drumul ăla nu a existat, n-a existat și nu va exista dacă noi nu îl creăm. Am încercat cu arhivele securității: ”bă, să se zică adevărul, să vedem cine suntem, să moară mincinoșii, trădătorii, cei care au chinuit acest neam.”

Am zis apoi: ”să se dea proprietățile înapoi la oameni, să se restituie, Restitutio in integrum, tot, să se dea totul înapoi, până la ultimul ac de siguranță…”
Știți ce: tot desecretizăm, tot dăm cu bățul prin trecut sperând că cine știe ce vom găsi… ceva care să ne salveze, să ne arate calea. Nu, fraților, calea trebuie să ne-o facem noi și s-o facem acuma.

Am convingerea că cineva se folosește de pasiunea noastră pentru dreptate și pentru adevăr. Și, îmi pare rău să o spun: e o pasiune prostească.
Nu vom găsi în arhive decât ceea ce unii și alții ne vor lăsa să găsim. Ba chiar și acele fărâme de adevăr ne vor fi nefolositoare, ne vom agăța de ele ca să ne certăm din nou pe găști într-un prezent care are alte și alte probleme.

O comisie și pentru alegerile din 2009… deci cu 8 ani în urmă. O desecretizare a arhivei unui serviciu care a răposat în 2005. Cât de fraieri să fim să tot plecăm pe fentele astea?

Nu e ok să picăm nici în retorica aia prostească: bă, noi ne ocupă de alegerile din 2009, dar suntem ZERO fonduri europene anul ăsta… sau Bă, noi ne ocupăm de arhive, dar sunt ZERO kilometri autostradă anul acesta…
Nu e în regulă nici asta, însă m-am cam săturat să ne aruncăm după toate găluștile pe care ni le aruncă tot felul de băieți de serviciu ba pe la unii, ba pe la alții…

Adaugă un comentariu