Mirosul urât al instituțiilor

Știți de unde vine asta cu “Bă, să se desecretizeze tot, să nu mai fie nimic ascuns”?
De la lipsa oricărei încrederi în instituții. E ca la bătăile alea din stradă, cu furci, cu topoare… Nu avem poliție, nu avem instituții în care să avem încredere? Nu-i nimic, tăticu, lasă că ne facem dreptate singuri.

Așa e și cu desecretizarea: ce, mă, noi nu știm să citim? Ia, dați toate dosarele încoace, că văd că o scăldați, sigur pregătiți o minciună.
Ce, credeți că după ce se vor desecretiza, dacă se vor desecretiza nu știu ce arhive, o să fie bine?
Nuuu, n-are cum. Se va zice așa: ce, bă, crezi că ne-au dat nouă arhiva cum era? Au umblat în ea, au periat-o, am bibilit-o, au spălat-o, au coafat-o și abia dup-aia au zis: Luați, bă, fraierilor, bălăciți-vă în adevăr până vă vine rău.

S-a anunțat creșterea economică a României pentru primul semestru. Creștere de 5,7% raportat la primul semestru din 2016.
Care credeți că a fost prim reacție a opoziție și a multora din presă: au mânărit cifrele. Adevărul e că la așa am ajuns să funcționăm. Ăștia suntem, asta am devenit: temători, suspicioși, cu acceste de isterie și puseuri de violență. Nimeni nu mai crede despre cineva că e cinstit. Culmea e că fiecare dintre noi crede despre el că este absolut cinstit. Da, eu sunt cinstea întruchipată, dar tu, tu, tu, voi toți ceilalți sunteți niște hoți!

Pe șeful Institutului Național de Statistică l-ați auzit? “În momentul în care INS-ul spune că e atât, poți să spui tu ce vrei, că atât rămâne.”
Wow, doar Dumnezeu și vreo trei sfinți mai vorbesc cu atâta încredere și cu atâta superioritate. Nu vă supărați, nenea de la statistică, aveți și pistol? Dacă vă ami punem niște întrebări, o să vă enervați?

Cum să ai încredere în instituții când sunt conduse de astfel de oameni? Cum să ai încredere în instituții când fețele acestor instituții îți amintesc de aroganța de dinainte de ’90 și de prostia ambalată în aer savant de după?

Adaugă un comentariu