România de la groapă nu se mai întoarce

Noi stăm pe o groapă de gunoi. Pe cuvânt, România de azi e o chestie pe o groapă de gunoi. Nu pot să zic o casă, nu pot să spun o comunitate, cu atât mai puțin o țară. E o chestie, așa. România e ceva pe o groapă de gunoi.
Și groapa e adâncă, tati! Cine ar fi crezut că e atât de adâncă?
SIPA… da, gunoi, mult gunoi, și nu de la dosarele alea vechi, ci de la faptul că totul, dar totul e neîncheiat în țara asta, neconsumat, nevindecat, totul e un șantier din trecut în care au putrezit schelele, în care și-au făcut adăpost boschetarii… toată România asta instituțională e o periferie de metropolă, o mahala jegoasă în care își duce viața – o viaţă murdară, printre șobolani și căpușe – speranța noastră că… va fi bine.
Mizeria de la SIPA – care se pare că există! De ce nu ar exista? – iese acum la suprafață pentru că are cineva nevoie de ea. Asta e, nu ne supărăm, zicem săru’mâna, Bodaproste, dar voiam să punctăm și asta!
Nu cred că este vreo chestie din trecutul ăsta de după revoluție care să fie altceva decât o combinație, un jaf, un complot, un grup infracțional organizat, o coterie, o mare afacere cu statul, o minciună…
Despre ce vorbim: secrete călcate în picioare, dosare de judecători sustrase, alegeri fraudate, munți de bani băgați în campanii electorale, SRI-ul care face dosare penale, fabrici de doctorate, spitale care nu sunt spitale, ci niște clădiri care te conduc pe lumea cealaltă…
99% din țara asta e un imens munte de gunoi, iar noi, ăștia de-acum, niște alpiniști ghinioniști, captivi undeva în vârf… ne uităm în jos și ne ia amețeala.
Și ăsta e un paradox la noi: gropile de gunoi, ați văzut?, sunt, de fapt, niște munți de gunoi.
Mda, veți zice: nu avem probe pentru toate cele de mai sus… Băi, știți ce: io zic că le simțim, să mor. Mhm? Nu simțiți mirosul? E România.

Adaugă un comentariu