Dansând pe ruinele educației

Cât timp noi vom vedea ca investiții doar betoanele, degeaba facem proiecte de țară. Cât timp educația și sănătatea vor fi văzute ca o cheltuială, degeaba umblăm prin țară și strigăm: ”Vino, neamule de ia România educată! Hai, la educație, neamule!”

Noi gândim de pe o zi pe alta, atât ne bate nouă privirea. Adică atât de duce capul și atât ne duc politicienii ăștia. Dezastrul din educație începe să se vadă. A fost construit din greu timp de 25 de ani. Fiecare ministru, fiecare guvern, fiecare președinte a tras un picamăr în instituția învățământului.

Acum, iată, începe să se vadă. Bravo, băieți! Avem universități care nu intră în nici un top, avem fabrici de doctorate pentru semianalfabeți, avem profesori și învățători umiliți. Și, înainte de toate, avem copii din ce în ce mai slab pregătiți pentru lumea în care trăim.

Oo, da, le-a luat ceva băieților să pună educația la pământ. Dar de-acum o să meargă mai ușor: universități particulare care produc nimic, cercetare ioc, toți absolvenții mai răsăriți pleacă peste hotare sau se chinuie aici să facă afaceri într-o pădure birocratică.

Ne-a luat vreo 25 de ani să răpunem Învățământul… Ce înseamnă asta? Înseamnă că tot pe-atât, dacă nu mai mult, ne va lua să-l reclădim.
Aaa, nu, nu că ne-am fi apucat de reconstruit, nuuuu! Dansăm pe ruinele Educației românești, facem hora mare cu Funeriu și Ambramburica, cu guverne de agramați, cu președinți care spun că școala românească produce tâmpiți, cu alții care cică au făcut averi din meditații sau cu prim-miniștri și miniștri care și-au plagiat doctoratele, masteratele, carierele.
Muzica, maestre, să mai punem de-o horă!
Hai, că mai dansăm o tură și dup-aia îi dăm foc, măcar să știm o treabă.

Adaugă un comentariu