Aici ar fi putut să fie o țară

Am scris săptămâna asta, în revista Cațavencii, un text despre situația din Valea Jiului, unde sărăcia îți ia aerul. Pur și simplu e sărăcie toată zona aia și abia dup-aia e Valea Jiului. Primul comentariu la articol: ”La câte tâmpenii au făcut minerii în anii 90, își merită soarta din plin.”
Rar am văzut ceva care să îmi strice ziua mai rău.
Știți, sentimentul ăla de deznădejde totală… Băi, dacă după atâta vreme mai gândim așa, e grav, e fără speranță. Parcă ne lovim continuu de un zid.

Uite, asta ne ține pe loc, ca nație, poate că mult mai mult decât coruția, de pildă. Asta face din oameni lipsa de educație. Pentru că educația nu este numai despre dezvoltarea unor aptitudini, a unor abilități prin care să te descurci în societate, – școala noastră nici asta nu face – dar este și despre valorile în care credem, e și despre spiritul comunitar, e despre noi, ca animale sociale, e și despre empatie.

Da, lipsa de educație dezumanizează, trebuie să înțelegem asta. Nu doar că există astfel de oameni. Din păcate, ei nu sunt puțini. Cum să faci o asemenea legătură? Cum să-i condamni pe niște oameni pentru ceva ce au făcut unii, acum peste 25 de ani? Cum să te uiți în ochii unui copil din Lupeni, de pildă, și să-i spui: ”Știi, pentru că unii care au aceeași meserie cu tac-tu au fost manipulați de nenea Iliescu și au mers la București să omoare oameni cu bătaia, tu trebuie să mori în sărăcie! Așa e corect, ne pare rău.”

Cum să le dorești unor semeni răul la modul ăsta și să te mai poți numi om?
De-aia tot zic, când vom depăși stadiul ăsta de animale, când ne vom recâștiga încrederea în umanitate și ne vom comporta ca atare, vom avea o șansă bună de a ne face o țară. Pentru asta, avem nevoie mai mult decât orice de investiții în educație. Nu în armată, unde băgăm bani ca niște cretini în ultima perioadă, ca să se dea unii lideri regionali. Educația este cea mai importantă investiție, pe care o amânăm de 27 de ani. Și uite ce pățim.

Adaugă un comentariu