A 8-a minciună a lumii

Cum se face că în continuare minciuna e primul răspuns care ne vine în minte? Ați observat? Cred că e un mare handicap de pe vremea lui Ceaușescu. Așa am fost crescuți! Defecți! Atât de ascuns era totul, atât de prezentă era Securitatea, atât de mare era frica, încât minciuna era ceva bun în viețile noastre. Minciuna era întotdeauna salvatoare.
Și-am rămas cu asta, în societatea noastră. Cu instinctul ăsta de-a ne ascunde, de-a nu spune de fapt nimic, de-a scăpa. Și nu neapărat când ești înghesuit cu ceva…nu… cât e ceasul? Nu știu, domne, n-am ceas. Uite, domne, îl ai la mână. Aa, da, uitasem, e șase și un sfert.

Iar de aici pornesc multe: de la neasumarea unei responsabilități, până la felul acesta stupid al nostru de-a lăsa totul în aer mereu.
Cei din politică și-au dezvoltat acest reflex cel mai bine. Primul lucru pe care-l fac? Mint. Aproape niciodată nu iau în calcul să spună adevărul, asta fiind și cea mai eficientă strategie de comunicare. Iar asta numesc ei politică.

Uitați-vă la cei care au tot vorbit în aceste zile: unii spuneau că nici nu se pune problema de remaniere, apoi că nuuu, exclus să se întâmple demiterea prim-ministrului, alții că stați, vedem după evaluare, alții că ei nu știu nimic, guvernarea e a țării, vrem stabilitate, alții că programul de guvernare e cel mai de preț lucru pe care ni l-a lăsat nouă Dumnezeu. Minciuni și multă gargară, pentru că știau cu toții și ce-o să se întâmple și de ce.
A, nu poți să zici public despre ce e vorba? Ciudat, dar să zicem. Cât de greu era să iasă cineva să spună: ”domne, am hotărât să nu vorbim, să nu dăm declarații până după ședința noastră.”

Dar acești oameni sunt atât de slabi încât de cele mai multe ori se ceartă din ce aud că se discută prin presă. Nimeni nu are curajul să spună adevăraul, să nu mintă din prima, să nu caute mereu locurile întunecoase.
Apoi, minciuna, până la urmă, mai ține și de inteligență. Uitați-vă la ei! Nu-i poți suspecta de așa ceva.

Adaugă un comentariu