altPHel

Presa locală cotidiană, nu trebuie să fii un geniu ca să îţi dai seama de asta, nu se poate compara cu presa centrală din nici un punct de vedere. E mult mai proastă, oricum ai lua-o! Senzaţia e că citeşti presa de acum 15 ani, când te uiţi peste publicaţiile locale. Să nu fiu greşit înţeles, cea mai mică parte din vină pentru felul în care se prezintă presa locală o au jurnaliştii. Nelăsate să se dezvolte pe o piaţă liberă (nu a existat, din acest punct de vedere, o piaţă liberă), ziarele s-au transformat rapid, după ‘89, în organe de presă ale partidelor sau ale anumitor grupuri de interese. Neexistând, practic, o presă independentă, care să dicteze trendul, modelul creat a devenit etalon. De 20 de ani, ziarele locale nu pot exista decât dacă sunt ale cuiva care le finanţează. Dar nu la modul eu te finanţez, încheiem un contract de management editorial şi matale vii cu nişte ziarişti şi faci un produs al cărui succes trebuie să fie măsurat în numărul de exemplare vândute. Nu, nu există astfel de patroni de presă! La noi, presa există cu scopul de a se prostitua la comandă. Logic, în faţa unei asemenea cerinţe, orice pretenţie de a afişa măcar virginitatea dispare implicit. în această presă au crescut jurnaliştii de azi. Ei nu au avut în redacţie şefi care să le expună, când s-au angajat, coduri deontologice. Li s-a spus direct ”fă-l pe ăla!”, cu întărirea obligatorie ”scrii pentru mine, că eu te plătesc, nu pentru cititori!”. Or, calitatea jurnalismului local trebuie să fie, recunosc asta, o chestiune secundară, însănătoşirea sistemului fiind pe primul plan.

O paranteză, pentru un exemplu concret, care poate constitui un studiu de caz pentru orice curs universitar. Gazeta de Prahova. Florin Anghel a luat acest ziar pentru că avea nevoie de el şi pentru că era foarte ieftin, la momentul respectiv. Anghel nu a gândit prost mutarea. A fost mârşav, dar asta e o calitate în afaceri şi în presa locală. A încercat să dea o lovitură sub centură celui mai important cotidian, Prahova, momind peste jumătate din redacţie, cu salarii mai mari şi un proiect pe termen lung, plus o libertate editorială totală. Bieţii jurnalişti nu ştiau că lăsau un sistem oarecum strict în privinţa politicii editoriale, pentru o dictatură editorială. Practic, Gazeta de Prahova a devenit, în doar câteva luni, organul de presă al patronului şi al partidului din care acesta făcea parte. Din acest punct de vedere, s-a asigurat oarecum pluralismul, dat fiind că Anghel a fost la mai multe partide, în perioada respectivă. Mai interesant este ce s-a întâmplat după ce Florin Anghel nu a mai avut nevoie de ziar. Omul nu l-a închis, ci l-a făcut cadou celor care-l scriau. Nu cred că greşesc spunând că nu a durat mai mult de două-trei luni, până când publicaţia s-a închis. Patronii jurnalişti au încercat totul. Au căutat investitori, au pus pe tavă ziarul partidelor, au încercat să găsească resurse de la cunoscuţi, pentru a-l menţine pe piaţă. Nu au reuşit, pentru că nimeni nu a mai avut nevoie de Gazeta de Prahova! Am pus crucea şi am închis paranteza.

Continuare pe www.altPHel.ro.

Diseara, de la ora 21, va spun care-i treaba cu directorii deconcentratelor, cum s-au inteles pe posturi PSD si PDL, cine sunt noii subprefecti si, desigur, ce tampenii au mai scris astia in presa locala.

Sluga de Cristian Anghelescu scrie azi, in oficiosul lui Luca, Telegraful de Prahova, despre actiunea ”Petrolul e al nostru!”, in stilul propriu, adica prost si fara logica. Se ia de primarul Volosevici ca a avut o intalnire cu Vivi si suporterii, fiind iritat ca nu a fost reprezentat la discutie clubul care il plateste pe el, adica SC FC Petrolul. Cica de ce s-a intalnit primarul cu acei oameni! Raspunsul e simplu, papagalule! Pentru ca acei oameni au solicitat o intalnire, ceea ce poti face si tu, fara sa fii obligat sa duci 300 de oameni in centrul Ploiestiului. Din ce stiu, nu a existat vreo intalnire solicitata de SC FC Petrolul pe care primarul sa o refuze. Dar poate ca stie Anghelescu…
Rectificatorul, parca asta e meseria lui Anghelescu, scrie despre mine, fara sa imi spuna numele: ”lasand la o parte faptul ca un personaj care nu merita nici macar sa ii pomenesc numele isi aroga niste merite de toata jena, defiland cu o trambitata prietenie a sa cu Volosevici si improscand cu zoaie colegi de breasla de la mai toate cotidianele locale, o sa amendez aceasta reuniune…” O amenda ar trebui sa plateasca Anghelescu, pentru felul in care faulteaza limba romana. Poate acum sa invete si el ca se scrie ”cotidiene”, nu ”cotidiane”. Logic, facand parte dintre semianalfabetii care fac presa in Prahova, Anghelescu se simte jignit de iesirile mele impotriva prostiei din presa locala.
Iar asta nu e tot. Telegrafistul mai scrie despre interesele mele personale, fara sa judece ca interesul personal mi-ar fi dictat sa raman cu Bercea, cand mi-a propus sa il furam impreuna pe Luca (era perioada romantica, atunci cand Bercea falsifica facturi pe calculator, taia un zero si i le arata lui Luca) sau sa raman alaturi de FCP, cand mi s-a propus un rol mult mai activ in club. Astea sunt interese personale. Nu sa ma dezic, din nou, de cei care vor sa foloseasca fotbalul in alte scopuri decat performanta. Dar lui Anghelescu ii este foarte greu sa inteleaga cum poate cineva sa renunte la o ciorba pentru o idee. El n-ar face-o niciodata! Ce e mai amuzant este ca multe dintre ideile care circula prin birourile FCP apar scrise in editorialele lui Anghelescu…
Mai multe amanunte, diseara, la emisiunea ”Presing”, de la ora 21,30.

In “Observatorul prahovean”, Ionel Lutan ii face un portret fotbalistului Bogdan Minciuna, de la SC FC Petrolul. Nimic rau in asta, numai ca uite unde poate duce prostia unui jurnalist sportiv! In fotografia din imagine, il puteti admira pe un anume Diogo. Jucatorul Minciuna, de la Petrolul, spune ca ii place de Diogo, de la Werder Bremen. Numai ca pe jucatorul lui Werder il cheama Diego si daca esti beat si nu ii vezi bine numele de pe tricou. In plus, nu arata deloc ca acest Diogo, din imagine. Acum, ca Minciuna o fi spus Diogo sau Diego, asta conteaza mai putin, pentru ca Minciuna e fotbalist si mai are si numele asta predestinat. Insa Lutan e de vina pentru enormitatea din ziar. Iar conducerea publicatiei ar trebui sa ia masuri, pentru ca sa scrii asemenea tampenii intr-o perioada in care se tiparesc zeci de mii de exemplare “electorale” poate afecta serios credibilitatea foii.
Despre virgula dintre subiect si predicat din enuntul “Cristiano Ronaldo si Messi, sunt preferatii mei” nu mai spun nimic, pentru ca, la “Observatorul”, virgula intre subiect si predicat este deja obligatorie. Niste analfabeti!

Din toate direcţiile, zboară cu acuzaţii. Fondate, nefondate, nu contează. Problema cu noi este că nu contează aproape deloc dacă aceste acuzaţii sunt sau nu adevărate, ci cine le face. întrebat de o domnişoară ceva despre fotbal, Hagi a răspuns, pe vremea când era selecţionerul echipei naţionale de fotbal: “Dar tu unde ai jucat fotbal?”. Legitimitatea celui care adresează o întrebare, o acuză sau face o nevinovată constatare ne interesează mult mai mult decât ceea ce spune respectivul. îţi dă posibilitatea să ieşi din dificultate. “Ăla vorbeşte, domnule, care e un prost!” e genul de reacţie care te scuteşte pe moment de un răspuns, care te ajută să ocoleşti o situaţie dificilă. E o boală de care nu cred că putem scăpa curând. Eu, de pildă, am spus zilele trecute la radio că un tip care a fost cercetat de poliţie şi amendat pentru consum de droguri a pornit o licitaţie pe blogul personal, miza fiind o fotografie cu mine, vorbind la telefon în timp ce conduceam. Nu a contat deci acuzaţia ăstuia (fondată de altfel, dat fiind că ţin telefonul la ureche de când mă urc în maşină şi până cobor), ci faptul că cel care o făcea comisese infracţiuni mult mai grave. Când vine vorba de relaţiile dintre politicieni şi jurnalişti, “cine” ar trebui să nu mai conteze. Cu toate astea, reacţii precum “e, lăsaţi că ştim noi cine se află în spatele dumneavoastră” sunt tipice pentru politicienii care nu ştiu cum să nu răspundă la întrebările incomode. Noi, românii, suntem tot timpul cu arma la picior, numai că arma noastră e o oală plină cu rahat. Suntem întotdeauna pregătiţi s-o luăm de-o toartă şi s-o deşertăm pe cel care ne supără. Cine se mai uită apoi în gura unui om plin de rahat?

In discuţiile dintre jurnalişti, “cine” e cel mai important. La Bucureşti, Realitatea şi Antena 3 se bat folosindu-l doar pe “cine”, aproape niciodată pe “ce”. Badea dă în oamenii lui Vântu, indiferent de ce au spus aceştia. Orice ar spune şi ar face, ăia sunt tâmpiţi, pentru că sunt ai lui Vântu. Dar Badea e al lui Voiculescu, chestiune amintită de partea adversă, ceva mai rar, e-adevărat. Şi, uite-aşa, Voiculescu şi Vântu, oameni care vor audienţă pentru aceleaşi scopuri pe care deja televiziunile lor nu mai încearcă să le ascundă, se caftesc pe micul ecran, “ce-ul” fiind dat la o parte total.
La Ploieşti, publicaţia asta e privită de patru ani chiorâş de jurnalişti, care nu înţeleg ce-i aia să te iei de greşelile din presă. Cei care au apărut prin pagina a şaptea ştiu despre ce vorbesc. Bine pentru încondeiaţii lui Mateucă e că ei ştiu “cine”. O bună bucată de timp nu au ştiut exact cine, iar asta a atras asupra mea toată ura colegilor. E ziarul lui Pătraru, un nemernic! După ce Mateucă a ridicat mâna vinovat, paradoxal, neliniştea a dispărut aproape total. Da, bă, ne ia unul la refec, în altPHel, “un expirat”. Identificarea autorului rezolvă automat problema, iar autorii greşelilor comentate de colegul nostru nu se mai agită deloc, adică nici măcar nu se sinchisesc să mai arunce o privire pe voma jurnalistică pe care o predau zi de zi.
Ce ne facem însă când “cine” nu mai apare în ecuaţie? La naiba, ce mai spunem? Cum ne mai apărăm în faţa unui adversar invizibil? Ok, îi spunem că e bou/vacă, e prost/proastă şi ce ne mai vine prin minte. în blogosfera ploieşteană, animată de tot felul de răutăţi ieftine (recunosc, mă număr printre alimentatorii bolnavi ai acestor răutăţi), au apărut două bloguri care tratează în special problema presei locale. “Ploieştean” şi “Jurnalista vertebrată” sunt cele două personaje care nu-i lasă să doarmă pe jurnalişti. Mă distrează copios reacţiile infantile ale celor despre care doi oameni îşi exprimă păreri personale pe blogurile la fel de personale. Dacă “Jurnalista” pare că a obosit, anunţând zilele trecute că se gândeşte să închidă blogul (aplauze, ovaţii, din tribune), “Ploieştean” rămâne pe poziţii. Vorbim atât despre democraţie şi nu suntem în stare să acceptăm critici de la nimeni. Am fost anunţat zilele trecute că “Ploieştean” s-a luat şi de mine pe blog. Am intrat, am citit, am fost sau nu de acord cu ce-a scris omul acolo şi am ieşit. Voi ţine sau nu cont de ce a scris, e alegerea mea. Mă interesează cine e sau mă interesează ce anume l-a deranjat la mine? Clienţii fideli ai celor două bloguri vor să ştie cine sunt cei doi, pentru a le putea turna în cap oala cu rahat. Refuzând să-şi analizeze greşelile şi să încerce să nu le mai repete, să fie mai buni, jurnaliştii criticaţi sunt preocupaţi să pună la îndoială legitimitatea acuzatorilor. La fel se întâmplă şi în politică, de unde a şi fost transmis acest gen de comportament. Acolo, pentru că nu poţi sta pe “invisible”, rahatul, de multe ori aruncat în ventilator, i-a atins pe toţi. De-aia politica românească e troacă, mocirlă etc.
Din fericire, în lumea 2.0, cea în care trăim acum, contează din ce în ce mai puţin “cine”, “ce” câştigând treptat teren. Cine nu se aliniază moare! Deşi am făcut atâtea referiri la spaţiul virtual, avem de-a face cu un alt fel de selecţie naturală.

Dispărut de pe piaţă după încheierea campaniei electorale din vară, ziarul Gazeta de Prahova a fost achiziţionat de Mihai Sorin, prin jurnalistul (mă rog) Daniel Dimache. Plecat de la ziarul Prahova la Gazetă, Dimache a trecut la alpha TV după prăbuşirea Gazetei şi s-a pliat perfect pe cerinţele patronatului, având o foarte apreciată limbă catifelată, numai bună de gâdilat fundurile invitaţilor care-şi plătesc apariţiile tv.
Cică pentru a nu apărea în faţă, Mihai Sorin l-a folosit pe Dimache pentru a cumpăra pachetul majoritar la Gazeta de Prahova. Sincer, nu ştiu ce naiba poate să facă Mihai Sorin cu încă un titlu, dar cum îşi împarte semianalfabeţii care l-au păcălit că sunt jurnalişti e doar problema domniei sale.

Când am dat drumul la acest blog, mi-am promis să renunţ la a mă mai lua de greşelile impardonabile care apar toată ziua în atât de slaba presă locală. Motivul îl constituie reacţiile nervoase ale gunoaielor care fac presă la ora asta în Ploieşti. Ei bine, m-a ţinut treaba asta câteva luni şi sincer mă felicit că am rezistat atât. Dar nu mai pot să râd singur la tâmpeniile pe care nişte impostori le debitează zilnic în presă şi să plâng atunci când mă lovesc de refuzul categoric al ploieştenilor pe care încerc să-i fac să cumpere / citească presa locală. Şi, pentru că jurnaliştii eminenţi ai judeţului s-au obişnuit cu pagina lui Mateucă, din altPHel, am decis că o tragere de mânecă aici, pe un blog citit zilnic de câţiva oameni, îi va face să se mai uite o dată pe texte, de frică. Ştiu, sunt idiot dacă-mi închipui că se va întâmpla asta!
Ceea ce voi face şi pe blog de azi se mai întâmplă pe două bloguri ale unor ploieşteni revoltaţi (un el consumator de presă şi o ea  jurnalistă) care, pentru a le face în ciudă autointitulaţilor jurnalişti, au decis să-şi păstreze anonimatul. Îi felicit pentru iniţiativă şi le doresc să nu îi ajungă sentimentul inutilităţii prea curând.
Pentru astăzi, vă recomand un articol excelent din Monitorul de Prahova, semnat Raluca Eparu. Eu înţeleg că Mihai Sorin nu îşi permite să plătească o jumătate de normă unui profesor de limba română care să corecteze vomele redactorilor de la Monitorul, dar măcar mai multă atenţie din partea scriitorilor ar putea să pretindă. Obligată să lovească în PDL, Raluca scrie despre cum îi plimbă partidul acesta pe votanţii pensionari la munte. Fiţi atenţi ce scrie fata în şapou: “Astfel, democrat-liberalii prahoveni i-a dus pe pensionari în excursii, la munte, iar primarul Andrei Volosevici se zbate pentru ca organizaţiile celor de vârsta a treia să aibă parte călătorii gratuite.” Ce spune după ce citeşte asta un om responsabil, care merge la vot? Că PDL e un partid  de nenorociţi pentru că duce pensionari la munte sau că doamna care a scris textul e o analfabetă? Logic, prima variantă e cea valabilă, dacă-l întrebaţi pe Mihai Sorin.

Savin a dat în Roberta, aseară, la Ciutacu, pe Antena 2. Eu l-am întrebat, prin sms, pe Ciutacu, dacă Savin i-a propus nişte bani pentru emisiune. Ciutacu s-a enervat şi mi-a urat să câştig “câţi bani a luat el de la Savin”. Dacă intraţi pe www.altphel.ro, veţi vedea cât de buni prieteni sunt Savin şi Ciutacu. Vizionare plăcută!

Presa locală liberă e de citit. Pe bune! Nu ai cum să nu găseşti zilnic motive de distracţie. Colega Cristina spune că redactorii nu şi-au primit apa minerală de la patroni la timp şi pe căldurile astea…
Deşi ieri nu a fost foarte cald, Virgil Rădulescu (Republicanul şi Informaţia Prahovei) are un umor negru de cea mai bună calitate, scriind o ştire despre un accident de muncă. Astfel, dacă un brutar a suferit “arsură gradul doi regiunea facială, regiunea toracică şi regiunea anterioară a membrelor superioare”, atunci înseamnă că omul “s-a rumenit la cuptor”. Verigilică, eşti tare!
Pentru că accidentele grave, cu morţi şi răniţi grav, au devenit banalităţi pentru Laura Calciu, dar şi pentru că limba română e plină de capcane, ziarista de la Telegraful scrie un material cu titlul: “Au ieşit scântei”. Ştiţi ce înseamnă expresia asta în accepţiunea Laurei? Că unui tip i-a explodat o butelie în faţă. Probabil omul s-a certat un pic cu butelia, după care cei doi au vrut s-o pună parte în parte. Omul i-o fi tras una unde-i e greu buteliei, iar asta a replicat bubuindu-i una în faţă cetăţeanului scandalagiu. În aceste condiţii, supratitlul e fabulos: “Butelia n-a mai rezistat”. Aşa zic şi eu, cât să mai ţină în ea şi butelia aia?

Da, e băiatul acela de la alpha TV, prea prost plătit pentru a le băga zilnic limba-n ureche lui Bercea şi compania! Ei bine, omul a ajuns acum la ziarul Prahova, aflat  într-o mare criză de personal la departamentul “sport”, ţinut practic de Nelu Ştefănescu, care ştie sport, dar din păcate nu ştie deloc să scrie. Din postura de jurnalist la Prahova, Edi a şi început, deşi e acolo de câteva zile, să scrie editoriale. Parfum!

Legat de Edi, cu care în trecut am avut o relaţie ok, trebuie să vă spun următoarea poveste (nu bag mâna-n foc că e adevarată). Cică omul s-a supărat tare de tot într-o zi pentru că prea era înjurat pe stradă de toată lumea. A venit la şedinţa de redacţie la alpha şi le-a spus şefilor că dacă e să suporte tratamentul ăsta atunci măcar să aibă un salariu mai mare. Nu pot reproduce exact cum a spus Edi asta, dar am înţeles că a fost foarte plastic. Şi uite-aşa a plecat Moldovan de la alpha TV. Morala ar fi că un om normal poate înghiţi o anumită cantitate de rahat, după care i se face rău, oricâtă lămâie i-ai da.

Dacă e adevărată, repet, e vorba de folclor redacţional, întâmplarea asta mă face să-l privesc cu ochi mai buni pe Edi, care, la câţi neaveniţi sunt în presa locală, are loc oriunde, deci mai ales la Prahova, unde Nelu Ştefănescu are nevoie de o pauză. Şi unde Edi s-ar putea recupera psihic, pentru că la sport nu îţi impune nimeni ce să scrii, trebuie doar să fii atent să nu îţi facă praf textele Luiza Rădulescu.