13
Presa locală cotidiană, nu trebuie să fii un geniu ca să îţi dai seama de asta, nu se poate compara cu presa centrală din nici un punct de vedere. E mult mai proastă, oricum ai lua-o! Senzaţia e că citeşti presa de acum 15 ani, când te uiţi peste publicaţiile locale. Să nu fiu greşit înţeles, cea mai mică parte din vină pentru felul în care se prezintă presa locală o au jurnaliştii. Nelăsate să se dezvolte pe o piaţă liberă (nu a existat, din acest punct de vedere, o piaţă liberă), ziarele s-au transformat rapid, după ‘89, în organe de presă ale partidelor sau ale anumitor grupuri de interese. Neexistând, practic, o presă independentă, care să dicteze trendul, modelul creat a devenit etalon. De 20 de ani, ziarele locale nu pot exista decât dacă sunt ale cuiva care le finanţează. Dar nu la modul eu te finanţez, încheiem un contract de management editorial şi matale vii cu nişte ziarişti şi faci un produs al cărui succes trebuie să fie măsurat în numărul de exemplare vândute. Nu, nu există astfel de patroni de presă! La noi, presa există cu scopul de a se prostitua la comandă. Logic, în faţa unei asemenea cerinţe, orice pretenţie de a afişa măcar virginitatea dispare implicit. în această presă au crescut jurnaliştii de azi. Ei nu au avut în redacţie şefi care să le expună, când s-au angajat, coduri deontologice. Li s-a spus direct ”fă-l pe ăla!”, cu întărirea obligatorie ”scrii pentru mine, că eu te plătesc, nu pentru cititori!”. Or, calitatea jurnalismului local trebuie să fie, recunosc asta, o chestiune secundară, însănătoşirea sistemului fiind pe primul plan.
O paranteză, pentru un exemplu concret, care poate constitui un studiu de caz pentru orice curs universitar. Gazeta de Prahova. Florin Anghel a luat acest ziar pentru că avea nevoie de el şi pentru că era foarte ieftin, la momentul respectiv. Anghel nu a gândit prost mutarea. A fost mârşav, dar asta e o calitate în afaceri şi în presa locală. A încercat să dea o lovitură sub centură celui mai important cotidian, Prahova, momind peste jumătate din redacţie, cu salarii mai mari şi un proiect pe termen lung, plus o libertate editorială totală. Bieţii jurnalişti nu ştiau că lăsau un sistem oarecum strict în privinţa politicii editoriale, pentru o dictatură editorială. Practic, Gazeta de Prahova a devenit, în doar câteva luni, organul de presă al patronului şi al partidului din care acesta făcea parte. Din acest punct de vedere, s-a asigurat oarecum pluralismul, dat fiind că Anghel a fost la mai multe partide, în perioada respectivă. Mai interesant este ce s-a întâmplat după ce Florin Anghel nu a mai avut nevoie de ziar. Omul nu l-a închis, ci l-a făcut cadou celor care-l scriau. Nu cred că greşesc spunând că nu a durat mai mult de două-trei luni, până când publicaţia s-a închis. Patronii jurnalişti au încercat totul. Au căutat investitori, au pus pe tavă ziarul partidelor, au încercat să găsească resurse de la cunoscuţi, pentru a-l menţine pe piaţă. Nu au reuşit, pentru că nimeni nu a mai avut nevoie de Gazeta de Prahova! Am pus crucea şi am închis paranteza.
Continuare pe www.altPHel.ro.





