La prima vedere, am putea părea tâmpiţi, dacă am ajuns să ne luăm de onorabilii domni de la SC FC Petrolul şi acum, când spun că au luat mâinile de pe vaca de muls, FC Petrolul. Ei bine, suntem tâmpiţi, pentru că, dacă vă uitaţi mai atent la ce se întâmplă, ceea ce am făcut şi noi, după ce ne-am trezit din beţia pe care am tras-o când am auzit că în sfârşit l-am enervat pe Luca şi se cară acasă, veţi observa că e ceva necurat la mijloc. Şi, pentru că necuratul este treaba după care umblă zilnic departamentul ăsta şi cum fotbalul e singura chestie la care ne pricepem cât de cât, ne-am gândit să vă spunem care-i treaba, pentru a nu fi acuzaţi apoi că am făcut vreun blat cu Luca, Bercea sau, mai rău, Volosevici.

In fotbalul ploieştean, se pare că se întâmplă, în sfârşit, ceea ce trebuia să aibă loc de mult timp. Sătui să-i mai înjure lumea pe banii lor (mă rog, banii altora, direcţionaţi de ei acolo), dar şi să mai plătească nişte copii orfani de la Moara Domnească pentru a avea suporteri în tribune la meciurile de pe “Ilie Oană”, conducătorii SC FC Petrolul SA au decis să renunţe şi la procentul de unu la sută de care ţineau de mai bine de un an şi jumătate şi care era, până zilele trecute, nenegociabil, şi să cedeze Primăriei Ploieşti, în proporţie de sută la sută, echipa de fotbal. Desigur, cu tot ce înseamnă asta, adică 26 de jucători (aici e o mare capcană, veţi vedea!), Centrul de copii şi juniori şi, mult mai important, numele, sigla, culorile, palmaresul, sintagma “Lupii galbeni”, toate înregistrate, fără nici o legitimitate (dar asta e, trăim în ţara tuturor posibilităţilor!) la Oficiul de Stat pentru înregistrarea Mărcilor.
Toată lumea ar trebui să fie veselă, să chefuiască, să se gândească deja la promovare. Ei bine, nu e cazul! Cei mai mulţi dintre susţinătorii campaniei ”Petrolul e al nostru!” sunt sceptici cu privire la realizarea acestei tranzacţii, anunţată deja public şi girată de prezenţa celui mai mare sindicalist din lume, Liviu Luca. Cu toate astea, lumea nu are încredere că Petrolul va redeveni echipa Ploieştiului. Iar motive sunt destule.

Condiţiile puse de actualii proprietari, o asociere de tip struţo-cămilă până la vară, posibila supraevaluare a fotbaliştilor, calitatea umană a lui Bercea şi compania, promisiunile neonorate ale fostelor administraţii şi aşa mai departe. La unele dintre întrebări, încercăm noi un răspuns. Ştiţi, răspunsuri de-alea de-ale noastre, făcute din răutate, din interes, din dorinţa de a pune noi mâna pe clubul de fotbal al oraşului, pentru a suge bani din bugetul Ploieştiului şi aşa mai departe, ştiţi placa pupincuriştilor de la Telegraful de Prahova.

Continuare pe www.altPHel.ro

Share

Il stiu de pe Sebi de peste 12 ani. L-am sustinut cu moral cand umbla pe holurile conducatorilor ploiesteni, astazi sefii sai, rugandu-se de ei sa il lase sa plece la alt club, unde i se ofereau mai multe sanse de a juca. Cred in continuare ca Sebi e un tip la locul lui, care vrea sa devina antrenor. Doua chestiuni ma fac sa ma intreb daca nu cumva mi-am format o parere gresita despre el. Prima ar fi pretentia antrenorului de a fi numit ”mister” de catre elevii sai. Nu stiu daca e adevarat, mi-au spus mai multi jucatori care au plecat de la SC FC treaba asta. ”Mister” e un apelativ care se castiga, Sebi, nu se impune. ”Mister” esti numit cand deja esti scula, cand elevii tai dau cu basca de pamant cand treci pe langa ei. Or, deocamdata, tu nu ai demonstrat nimic in fotbal! Cu lotul pe care il ai tu la dispozitie, iernam si eu pe locul al optulea, fara probleme, chiar platindu-i mult mai prost pe unii fotbalisti.
Al doilea episod s-a petrecut ieri. Stand de vorba cu Cristi Vlad, l-am sfatuit (prost, se pare) sa il sune pe Sebi Tudor si sa il intrebe daca il vrea in lot pana la vara, Cristi fiind liber de contract si neavand, atentie, pretentii financiare de la club, in conditiile in care am reusit, si cu sprijinul lui Vivi, sa gasim un sponsor care sa ii suporte salariul fotbalistului-simbol al campaniei ”Petrolul e al nostru”. Las la o parte ca ”Mister” nu a catadicsit sa raspunda la telefon nici dupa ce Vlad i-a trimis un sms in care ii explica ce problema are. Tudor l-a pus pe secundul sau, Misu Oancea, sa il sune pe Vlad si sa ii dea un raspuns evaziv, adica sa il refuze politicos. In fata unui asemenea episod, cred ca m-am grabit cu aprecierile la adresa tanarului tehnician. Eu, sa fi fost acum in situatia lui Tudor, sa stiu ca oricum plec in vara de aici, i-as fi adunat pe jucatori, le-as fi spus ca trebuie sa demonstram orasului ca ne merita si ca suntem mandri sa il reprezentam si as fi acceptat orice jucator de valoare (Vlad e peste jumatate din fotbalistii pe care Sebi ii are in lot) care si-ar fi oferit serviciile (si gratuit!!!). Cu 15 victorii in retur si eventual o promovare, Sebi ar fi devenit erou la Ploiesti si sigur i s-ar fi facut o oferta de continuare a activitatii aici, fiind omul care a readus Ploiestiul in prima liga, dupa 5 ani. Dar stiti cum e, la noi la scoala se preda ”Miorita”, iar Sebi e baciul muntean, care asteapta, resemnat, sa fie executat. Pacat!

Share

După cum ştiţi, cei care duc greul acestei redacţii se trag din jurnalişti sportivi. Lipsa de implicare a ploieştenilor, care au năvălit să se aboneze la ziarul nostru de sport abia după ce nu l-am mai scos pe piaţă, dar mai ales loviturile financiare sub centură pe care le-am primit de la Florin Bercea, care ne-a pus să plătim din banii noştri datoriile lui, ne-au determinat să închidem cea mai tare publicaţie din Prahova şi probabil din lume, Fair Play de Prahova. De atunci, adică din 2003, noi ne luptăm, ca voluntari, pentru: demascarea hoţilor fotbalului ploieştean, trimiterea lui Bercea la Moreni (nu ne-ar deranja nici o destinaţie mai exotică, precum Penitenciarul Rahova), trimiterea lui Luca la Păuleşti, renaşterea fotbalului de performanţă la Ploieşti. Am reuşit, în cinci ani, să-i enervăm foarte tare pe cei doi. Iar acum suntem aproape de victorie. Şi pentru că ne ajută şi prostia lor, e foarte posibil să câştigăm la scor.

Bună ziua şi bun găsit vă spune, de la Primăria Ploieşti, Ilie Cobe! Aici are loc o partidă foarte importantă, la finalul căreia vom afla dacă ploieştenii au ceva şanse să recupereze de la hoţii fotbalului ploieştean numele de Petrolul, sigla şi culorile clubului care au făcut istorie pentru acest oraş. Miza este însă mult mai importantă şi priveşte revenirea dorinţei de performanţă la Ploieşti, unde sportul trăieşte de mai bine de cinci ani doar prin baschet. In aceste zile, primarul Andrei Volosevici studiază posibilităţile pentru preluarea unei echipe de fotbal de către Primărie, având pe masă mai multe variante de lucru, fiecare cu avantajele şi dezavantajele ei. Dar să le luăm pe rând:

SC FC Petrolul a depus prima o ofertă
care i-a lăsat pe naivi cu gura căscată. Dacă nu i-am fi cunoscut pe Luca şi Bercea, am fi raportat acum încheierea lucrărilor la busturile celor doi mari conducători. Cum însă ştim prea bine cu cine avem de-a face, ne limităm la a vă explica ce capcane stau în spatele acestei oferte, lăudată cu o limbă atât de moale de slugile trustului alcătuit din alpha TV şi Telegraful de Prahova.
Până acolo, iată în ce constă oferta Petrolului:
- cesionarea a 99% din acţiunile societăţii SC FC Petrolul SA;
- cedarea palmaresului, a numelui şi a altor însemne înregistrate la OSIM;
- cedarea managementului echipei;
- concesionarea licenţei de participare în liga a doua.
Atât! Oferta semnată de Florin Bercea, în calitate de administrator, are zece rânduri, la final menţionându-se, la fel de ambiguu, că ”datoriile societăţii vor fi cele curente”. înţelegeţi ce vreţi, noi vă spunem doar că toate datoriile unei societăţi sunt curente, adică nu poţi să te duci la fisc şi să spui că plăteşti pentru anul trecut şi mai laşi acolo datoriile de acum trei ani.
E limpede că Bercea, oricât de şmecher vrea el să pară, nu poate să ascundă, cu toată complicitatea slugoilor deghizaţi în jurnalişti, capcanele acestei oferte. Practic, sindicaliştii Petrom, care trec prin momente destul de delicate, din punct de vedere financiar, adică nu mai au banii cui să-i toace fără să dea socoteală, vor să îi paseze Primăriei Ploieşti această echipă, spre păstrare, asigurându-şi posibilitatea revenirii în forţă, eventual după încheierea crizei. Asta este de fapt şi acel procent pe care Bercea nu ştie cum să-l motiveze. Ba că are nevoie de el pentru a putea să dea bani la echipă în continuare (dar nimeni nu vrea să mai daţi voi bani), ba că acest procent are valoare de simbol. Aiurea! Unu la sută într-o societate pe acţiuni la care Primăria Ploieşti deţine celelalte procente înseamnă doar posibilitatea răsturnării situaţiei.

Nimic nu se pierde, totul se păstrează
pare să fie, aşadar, sloganul sindicaliştilor. In 2012, când Luca speră să pună primarul la Ploieşti (n-o să reuşească, dacă ne punem din nou cu el, staţi liniştiţi), printr-o simplă hotărâre de consiliu, unde se presupune că va avea majoritate, aceşti oameni pot prelua din nou echipa. Vine primarul nou, spune că bugetul Ploieştiului e mic şi neajutorat, că trebuie să facă spitale şi canalizări, nu să dea bani la fotbal, care e şi el foarte important. De-aia i-a găsit pe oamenii ăştia cu inima bună şi mare, care se oferă să ia această cheltuială de pe capul municipalităţii. Cine e pentru, cine e împotrivă, se abţine cineva? Mulţumim, cu 20 de voturi pentru, SC FC Petrolul preia cele 99 de procente ale Primăriei. Vă sună rău? Păi, aşa va fi, dacă Primăria acceptă această ofertă, rău!
De fapt, Bercea s-a şi scăpat, la emisiunea limbinfundistului Cristian Anghelescu, de la alpha TV, spunând că există şi alte clauze, cică de detaliu, cum ar fi aceea – asta e chiar de detaliu, domnule Bercea, să mor! – că dacă Primăria Ploieşti va dori să înstrăineze acţiunile nu poate face nimic fără acordul deţinătorului a unu la sută din acţiuni. Berceo, ştim că matale crezi că ai făcut şcoala de şmecheri, dar nu suntem chiar atât de dobitoci! în plus, Volosevici ăsta chiar e jurist, aşa a vrut el să fie, din păcate pentru tine! Oricum, trebuie să recunoaştem cu toţii, frumoasă încercarea sindicaliştilor, care uită să-şi facă o socoteală simplă. Au câştigat foarte mult din această echipă, în ultimii ani, pentru că niciodată nu au băgat banii lor. ”Dar am ales să îi băgăm în fotbal”, are Bercea pregătit răspunsul.
Da, moşule, dar nu erau banii voştri, în primul rând, şi mare parte din sumele băgate au ajuns, mai mult sau mai puţin justificat, în buzunarele voastre de gestionari. Ceea ce nu e tocmai în regulă, samaritenilor! Adică, în vremurile bune, această echipă trăia numai din banii daţi de Petrom. Păi, Petrom dădea un milion de euro, din care sindicaliştii ţineau clubul un an în prima ligă. într-un an bun, Petrolul vindea şi zece fotbalişti. Dar banii pe aceştia nu mai intrau în club, după cum ştiţi, pentru că aceşti fotbalişti nu aveau de fiecare dată contracte cu clubul. Başca salarii de conducători, prime de joc, cheltuieli nejustificate sau, din contră, cheltuieli umflate. Ca să nu mai vorbim de perioada în care o societate comercială cu probleme, pe care nu a controlat-o nimeni niciodată, derula afaceri pentru clubul de fotbal, chiar cu acoperirea organelor de control de la acea vreme.

FC Ploieşti nu a fost chemată la negocieri,
am aflat luni, în cadrul emisiunii Presing, de la Prahova TV, chiar de la preşedintele Marian Manea. Primarul Andrei Volosevici spune că a înţeles că Ioan Niculae nu doreşte să continue discuţiile cu Primăria, din moment ce a anunţat că mută echipa, din retur, pe stadionul Astra. Intr-adevăr, este foarte greu de crezut că Niculae – care nu a mai dorit să discute cu Primăria reluarea tratativelor de asociere, abandonate în 2007, după ce o hotărâre de Consiliu Local a fost atacată în contencios de prefectul de atunci, Alexandri Nicolae – va mai dori să se aşeze la masa tratativelor, din moment ce relaţia dintre el şi suporterii ploieşteni care l-au tolerat pe dinamovist doar pentru că acceptase să susţină o echipă a municipalităţii pare ireconciliabilă, mai ales după concedierea nemotivată a lui Vivi Răchită.
Cu toate astea, clubul care ocupă locul al treilea în clasamentul seriei întâi a ligii secunde a trimis marţi la Primăria Ploieşti o scrisoare prin care îşi arată disponibilitatea de a discuta orice formă de colaborare cu Primăria Ploieşti, manifestându-şi totodată surprinderea pentru atitudinea primarului, care nu a mai trimis invitaţie pe adresa clubului. Repet, nu cred că există, pentru suporteri, vreo variantă de reconciliere cu un om care a spus că echipa aceasta se va numi Astra Ploieşti şi va juca pe stadionul din 9 Mai.

Petrolistul Kaproni Boldeşti şi-a manifestat intenţia
de a ceda, contra cost, Primăriei Ploieşti, echipa din liga a treia pe care o deţine. George Negoiţescu, unul dintre patronii echipei, a declarat însă că cea mai bună ofertă este cea a clubului SC FC Petrolul şi că cel mai bine ar fi ca Primăria să se concentreze pe această variantă. Preluarea celor de la Boldeşti ar fi o soluţie în privinţa numelui echipei, Petrolistul fiind foarte aproape de Petrolul, iar Petrolistul Ploieşti, cum ar urma să se cheme din vară, când este permisă schimbarea de denumire, ar fi agreată de suporteri.
Problema este că reprezentanţii suporterilor au declarat că nu mai sunt de acord să o ia de la capăt cu o echipă din eşalonul al treilea, drept pentru care varianta pare să fi fost, pentru moment, abandonată, chiar dacă, date fiind posibilităţile infime de preluare imediată a unui loc de liga a doua, Petrolistul pare singura soluţie care le aduce ploieştenilor o echipă încă din acest retur de campionat.

Ionuţ Negoiţă a fost adus la Ploieşti de suporteri,
care încearcă şi ei găsirea unor soluţii pentru ieşirea din impas. O primă discuţie între omul de afaceri originar din Măneciu şi primarul Andrei Volosevici a avut loc miercuri, la sediul Primăriei Ploieşti. Negoiţă a declarat că va avea negocieri atât cu SC FC Petrolul, cât şi cu Ioan Niculae, pentru cumpărarea uneia dintre cele două echipe. Ulterior, Negoiţă ar încheia un parteneriat cu Primăria, care ar contribui financiar în limita posibilităţilor şi ar avea nişte clauze asiguratorii şi de performanţă, astfel încât Negoiţă să nu poată să mute echipa din oraş sau să o poată duce în liga a treia, de pildă. Mai există şi varianta preluării unei alte echipe, dar aici se pune problema legitimităţii demersului, opinia publică putând cere socoteală primarului în legătură cu decizia luată.
Interesantă este şi poziţia suporterilor, dispuşi să îi dea credit total unui om pe care nu îl cunosc, în condiţiile în care aşteptările le-au fost înşelate până acum atât de conducătorii de la SC FC Petrolul, cât şi de cei de la FC Ploieşti.

Posibilitatea ca fotbalul ploieştean să se cureţe,
plecând de la zero, este huiduită copios din peluza de la Ilie Oană. Primarul şi subsemnatul, autorii ideii unei structuri noi, care să plece din liga a patra, au fost sfătuiţi să renunţe la această idee, contestatarii explicând că nu mai au răbdare, de parcă fotbalul se termină pe lumea asta la finalul sezonului 2008-2009. La posibilităţile pe care le are bugetul Primăriei, la câtă mizerie, lipsă de profesionalism şi organizare există în fotbalul local, rămân la ideea că o echipă care să plece de jos, construită în jurul unei academii de fotbal, având susţinerea unor clase de fotbal într-o şcoală şi un liceu din Ploieşti, cu suporteri învăţaţi să plătească intrarea la stadion, cu antrenori tineri şi trimişi la şcoală, cu o organizare adevărată la nivel de marketing, scouting şi aşa mai departe, este cea mai bună idee nu pentru prezentul, ci pentru viitorul fotbalului ploieştean. Care sună nu rău, ci foarte rău, în condiţiile în care toată lumea se grăbeşte, repet, nejustificat.
Consilierii locali vor analiza aceste variante şi altele care vor apărea în zilele următoare. Oricum, până la jumătatea lunii februarie nu se va putea face nimic concret, bugetul (din care primarul a tăiat o felie consistentă fotbalului, circa 700.000 de euro) urmând să fie, abia atunci, votat.

Articol publicat în săptămânalul altPHel, apărut vineri 30 ianuarie 2009.

Share

Nu, nu suntem in campanie electorala. La naiba, nu suntem nici macar in campanie. După doar sase luni de mandat, primarul Ploiestiului a decis sa puna fotbalul acolo unde ii este locul pe lista de prioritati. Zilele acestea, Volosevici analizeaza toate variantele prin care Ploiestiul ar putea avea echipa de fotbal, chiar din acest retur de campionat. Singura conditie este ca Primaria sa detină in totalitate echipa, pentru a nu se mai repeta episoade precum SC FC Petrolul Ploiesti sau, de data mai recenta, FC Ploiesti. Sigur, cand vine vorba de implicarea Primariei Ploieşti in fotbal, primul impuls este – dupa ce le-ai pus problema asta pe masa lui Calota, in ultimii opt ani, si sub masa, lui Horica Toma, inainte de 2000 – sa spui ”du-te, domnule, de-aici, cu gogosile tale, ca avem podul plin de promisiuni!”. Dar, dupa actiunile pe care Volosevici le-a facut in aceste zile, iubitorii fotbalului din Ploiesti se freaca la ochi, nevenindu-le sa creada ca, de data asta, chiar ar putea iesi soarele şi pe strada lor. Si, pentru ca nici eu nu mai cred nimic, la cat de tare am fost pacalit in ultimii ani, am zis sa-l iau la intrebari pe primar, sa ma conving ca nu ne ia si el peste picior.

Am un deja-vu! Am mai fost in biroul asta, am mai luat interviul asta!
Cred ca altul era intervievatul!

Nu, tot primarul era!
Primarul, da, dar alt primar. Mi se spune de multe ori, la audiente, treaba asta, ca au mai fost oamenii aici, au mai primit promisiuni ca totul se va rezolva si nu s-a întamplat nimic pana la urma. Lupt, de sase luni, cu treaba asta si incerc sa conving pe toată lumea, mai ales pe oamenii din Primarie, ca lucrurile s-au schimbat.

De ce-aş spera, eu, acum, ca Volosevici va rezolva ceea ce Calota nu a vrut sa rezolve: problema fotbalului ploieştean?
Cred ca actiunile mele prezente si viitoare trebuie sa va convinga. Am vorbit in campanie, cand lumea a crezut, chiar daca altii le-au promis marea cu sarea, ca eu voi schimba Ploieştiul. Si ma voi tine de cuvant, veti vedea, chiar daca nici dumneavoastră si nici altii nu prea mai credeati treaba asta. E drept, asteptarile sunt mari si am avut nevoie de ceva timp pentru a-mi impune ideile, dar, de acum, schimbarile se vor vedea din ce in ce mai mult.

De ce fotbal?
Fotbal, baschet, handbal, volei, inot, stadion, sala, bazin si asa mai departe. Pentru ca avem nevoie de sport. Pentru că Ploiestiul este unul dintre cele mai importante orase din tara, pentru ca in sport isi gasesc oamenii alinarea atunci cand le este greu, pentru ca trebuie sa ne crestem copiii intr-un mod sanatos, nu lasandu-i in fata calculatorului ziua si în cluburi noaptea, ci ducandu-i sa faca sport.

In ultimii ani, cand am discutat acest subiect, ni s-a spus fie ca nu sunt bani, fie ca nu exista cadru legal pentru sprijinirea sportului la nivelul la care ne dorim noi. Poate daca doream implicarea Primariei în jazz, totul ar fi fost ok.
V-as fi recunoscator dacă nu am mai discuta de ceea ce s-a intamplat pana la venirea mea la Primarie. Stim cu totii ce a fost, trebuie sa stim, pentru a nu mai repeta greselile. Ploiestiul are bani, chiar daca nu cati ne-ar fi necesari, iar implicarea in sport a administratiei locale este o chestiune legala nu doar la noi, ci peste tot în lume. Personal, o vad ca pe o chestiune obligatorie.

De ce exclusiv echipa de fotbal a Primariei?
Pentru că vreau sa stau departe de aceste conflicte care exista de multi ani intre oamenii care au investit in fotbal pana acum, la Ploiesti. Trebuie sa le multumim pentru ce au facut, dar nu vreau sa implic aceasta institutie, care trebuie sa garanteze seriozitate si transparenta totala, in astfel de scandaluri, care de multe ori sfarsesc in certuri de nivelul peluzei. De-asta, cred ca o constructie care sa garanteze dorinta de performanta trebuie sa aiba girul unei administratii care-si doreste, de asemenea, sa performeze.
(continuarea interviului o gasiti pe www.altPHel.ro)

Share

E limpede (chiar daca unii vor spune cam am luat-o razna), cea mai buna varianta pentru ca Petrolul sa fie intr-adevar echipa ploiestenilor, ceea ce ne-am propus cu a noastra campanie, este ca Primaria sa preia cumpere clubul de la Liviu Luca, Florin Bercea si Eduard Alexandru. S-ar incheia toate scandalurile de care, sincer, cred ca toata lumea s-a saturat si s-ar da legitimitate totala unui proiect puternic, care s-ar bucura de sustinere neconditionata din partea ploiestenilor, dar si, foarte important, din partea mediului de afaceri local. Problema e că dintre toate variantele de lucru despre care s-a discutat zilele astea, cea cu SC FC Petrolul este si cea mai riscanta. Va explic de ce.
In principal, pentru ca atunci cand discutam de ”Petrolul lui Luca” vorbim de doua structuri diferite. Adica, in anul 2003, cand au dezafiliat de la FRF echipa care promovase in prima liga, cu Grigore antrenor si Goicea presedinte, Bercea si compania au trimis Petrolul adevarat, care poarta palmaresul, in liga a patra. Prin fuziunea cu Astra, din acelasi an, structura care se numeste acum SC FC Petrolul SA era una oarecare, un fel de ”FC Scuipa-n palma”, nu echipa adevarata a ploiestenilor, chestiune pe care am sustinut-o in ultimii cinci ani si care reiese si din acte.
Potrivit datelor de la Registrul Comertului la care am avut azi acces, ceea ce rezulta si din certificatului de identitate sportiva, SC FC Petrolul este fostul Sport Club Astra Ploiesti, schimbandu-si numele, in anul 2003, in SC FC Petrolul, denumire cu care apare si azi. Din aceste considerente, cred ca cedarea a 99% din actiunile SC FC Petrolul SA, unde actionari apar Liviu Luca, Eduard Alexandru si Florin Bercea (stiu, un SA trebuie sa aiba 5 membri, nici eu nu am inteles asta), nu are nici o valoare (de-aia le si dau gratuit), atata vreme cat tranzactia nu contine cedarea dreptului de autor asupra marcii Petrolul Ploiesti, asupa culorilor, emblemei si sintagmei ”lupii galbeni” si cedarea asociatiei sportive care se afla in liga a patra si care-i are ca membri fondatori tot pe actionarii de la SC FC Petrolul. In aceste conditii, Volosevici trebuie sa fie foarte atent si sa puna aceste conditii, chiar daca tranzactia presupune o suma de bani, care cred ca, in noile conditii, va fi ceruta de Bercea.
Asadar, nu cedarea a 99% din actiuni trebuie sa fie ceea ce face Luca pentru Ploiesti, ci cedarea drepturilor asupra marcii inregistrate. Si aici e o discutie, asta nu se poate face oricum, dar exista solutii foarte simple. Practic, daca vor sa le redea ploiestenilor echipa asta, pe care au nenorocit-o in ultimii 6 ani, conducatorii SC FC trebuie doar sa doneze Primariei Ploiesti marca inregistrata sau pur si simplu sa anunte la OSIM ca renunta la ea. Despre restul, cumpararea sau cedarea lotului de jucatori, a locului in liga a doua, a structurii ca atare, se poate discuta separat, pe bani.
Asadar, nu e complicat, dar nici foarte simplu. Si avand in vedere cu ce fel de oameni se lucreaza, trebuie sa fim cu bagare de seama.

Share

Informatia asta nu mai incepe cu “Se pare ca” sau “Umbla vorba ca”, fiind o certitudine: incepand cu 1 ianuarie, Vivi Rachita nu mai este la FC Ploiesti.

Modalitatea in care Ioan Nicolae a ales sa-l dea afara pe Vivi ilustreaza perfect perversitatea patronului celor de la FCP. Vivi nu a fost demis, ci i-a fost acceptata demisia pe care acesta si-o depusese la club anul trecut, pe motiv Stefan Chitu il lovise intentionat pe juniorul Bica, in cadrul unei sedinte a Comitetului director. Alte amanunte va dau mai tarziu, urmand sa aflati de aici si daca Vivi accepta sa discute subiectul, intr-o editie speciala a emisiunii Presing, in aceasta seara, la Prahova TV.

Share

Am vrut sa stau macar cateva zile linistit, dar se vede treaba ca nu pot. As vrea sa lamurim problema asta cu Vivi Rachita si FCP. In primul rand, nu cred ca Vivi a fost disponibilizat. Nu exista motive. Singurul motiv plauzibil ar fi lipsa de subordonare a lui Rachita fata de conducerea administrativa a clubului. Din pacate pentru unii, rezultatele ii sunt favorabile antrenorului, care mai poate fi acuzat ca tine prea mult cu vestiarul, ca a intors echipa impotriva conducerii. Iar din pacate, oamenilor precum Ioan Niculae nu le trebuie motive sa concedieze un antrenor. O fac pentru ca asa vor ei, iar in cazul lui Vivi e foarte simplu, dat fiind ca acesta nu are o clauza ”Peseiro”, care sa il oblige pe patron sa plateasca o suma frumusica pentru distractia presupusa de concedierea tehnicianului. Judecand la rece, Niculae are dreptate sa il concedieze pe Vivi. Niculae nu are nevoie de un antrenor care sa se confunde cu emblema clubului. La Ploiesti, spre disperarea lui Niculae si a pupincuristilor care-l inconjoara (despre care voi scrie mai multe din 16 ianuarie, in altPHel), FC Ploiesti este egal cu Vivi Rachita. Dispare Vivi, dispare FCP. E simplu. Nu exista suporterii echipei lui Ioan Niculae. Exista suporterii echipei lui Vivi Rachita, suporterii echipei suporterilor, suporterii echipei create in urma proiectului ”Petrolul e al nostru”, proiect care, indiferent de impasul in care se afla acum, a reusit sa reinvie spiritul adevarat al Petrolului. Pleaca Vivi, dispare spiritul, deci motivatia ploiestenilor de a sustine echipa. Haideti sa facem un scenariu! Sa zicem ca FCP il concediaza pe Vivi (desi nu cred ca oamenii astia sunt atat de idioti!). Pai, ce ziceti, va mai intra echipa asta pe Ilie Oana, stadionul nostru? Eu nu cred! Si nu vreau sa fiu inteles gresit. Voi fi primul care va sustine concedierea lui Vivi cand nu vor mai fi rezultate (il facem responsabil cu imaginea atunci!), dar nu suntem in aceasta situatie, nu? S-apoi, Niculae trebuie sa nu uite un lucru. A fost acceptat la Ploiesti pentru propozitia pe care a rostit-o cand a batut palma cu Emil Calota: ”am venit la Ploiesti sa facem o echipa a orasului si performanta!” Or, sa concediezi antrenorul care te-a promovat cu un buget de club de sah si care ierneaza pe un loc nepromovabil doar pentru ca a avut ghinion (si ceva ”sprijin” din interior) in ultimele etape mie nu imi miroase a dorinta de performanta. Deci, chiar daca Vivi ramane, Niculae trebuie sa accepte din nou propunerea de preluare a echipei de catre municipalitate sau o alta forma de asociere care sa faca din acest club echipa Ploiestiului.
Il sfatuiesc pe Vivi, desi are multe oferte acum, sa nu plece decat daca va fi dat afara. Iar pe voi sa mai aveti putina rabdare. Pana la finele lunii ianuarie va voi spune daca se mai poate ceva cu fotbalul in orasul asta blestemat, unde nu exista interes public, ci interesul unor lichele puse pe capatuiala. Poate ca e mai bine ca Vivi sa fie dat afara, acum. Asta ar readuce proiectul nostru pe calea cea dreapta. Ar anula compromisul pe care l-am facut cu totii, in cunostinta de cauza, cedand mirajului performantei rapide, fara prea multa suferinta. Ce trebuie sa stie toata lumea, de la primarul Andrei Volosevici si pana la Ioan Niculae, este ca nu vom renunta la ideea noastra. Vorbesc in numele meu, al celor cu ajutorul cărora am pus in practica acest proiect nebunesc, al lui Vivi, al lui Mircea Dridea si asa mai departe. Chiar daca va fi sa o luam din nou de la capat, nu vom renunta!
Si, ca tot suntem la final de an, trebuie sa spun ca am o parte din vina pentru ce s-a intamplat: am crezut prea mult in niste oameni care au tradat ideea!
Sanatate sa avem in 2009, pentru ca restul depinde de noi!

Share

Nu mai e un secret pentru nimeni, nu-mi place deloc ce se intampla la FCP. Am asteptat incheierea turului de campionat pentru a spune asta, dintr-un singur motiv, de care cred ca sunteti constienti cu totii: mi s-ar fi pus in carca rezultatele slabe ale echipei (asa, conducerea il acuza pe Vivi si pe unii jucatori, cum ar fi Vlad si Rohat, daca va vine sa credeti, despre care conducerea crede ca nu si-au aparat corect sansele!). Nu voi povesti acum tot ce am de spus despre proiectul FCP, ma gandesc sa scriu o carte in iarna pe tema asta, astept intalnirea dintre Vivi si Niculae. Paradoxal, cred ca nu patronul Ioan Niculae are cea mai mare vina la acest club, desi este primul vinovat, daca putem face o ierarhizare cronologica a vinei. Explic. Cand a fost adus de Calota la Ploiesti (am aflat ca vine Niculae la Ploiesti la conferinta de presa la care am fost invitat, ca sa vedeti cam in ce hal m-a pacalit fostul primar), Niculae a spus ca vrea sa faca o echipa a orasului, conditie obligatorie pentru preluarea proiectului initiat de noi. Stiti ce s-a intamplat dupa, cu hotararile de consiliu local si toata mascarada pusa in scena de Calota, Luca, PNL, prefectul de atunci, Alexandri si asa mai departe. Din momentul anularii in contencios a hotararii de consiliu, FCP nu mai este echipa orasului. Este echipa lui Niculae, punct. De ce este vinovat Niculae? Pentru ca a lasat clubul pe mana unor executanti, incapabili sa organizeze profesionist un club si sa il invete sa mearga singur, sa isi procure bani, sa ii aduca patronului imagine. Conducerea FCP doar asteapta banii de la Niculae. Toate discutiile se desfasoara asa: ”avem bani azi? Nu avem bani, domnul Niculae nu a trimis bani!” Or, din ce știu, asta nu seamana deloc cu echipa din proiectul nostru. Era vorba de 100 de sponsori care vor veni cu cate 1000 de euro fiecare, iar asta in fiecare luna. Cand Niculae e plecat din tara, la club nu sunt nici bani de leucoplast, ce sa mai vorbim de masa fotbalistilor. Deci, Niculae e vinovat, cred eu, ca nu le-a cerut celor care conduc clubul sa faca la Ploiesti un club de fotbal. Totul se face dupa ureche, fara planificare, fara strategie, fara idei. De azi pe maine.
Dar poate ca Niculae chiar asta vrea, iar in acest caz porta intreaga vina pentru ce se petrece la Ploiesti. O anexa a dinamovistilor, o echipa care sa urce, daca se poate, in prima divizie, pentru a juca rolul de satelit al cainilor si sa aiba soarta Otopeniului, de pilda. Sper ca lucrurile sa nu stea asa, iar zvonurile care circula la Bucuresti, cum ca Vivi va fi fortat sa plece in aceasta iarna pentru a-i lasa locul lui Emil Ursu, de la Dinamo ll, sa nu aiba suport in realitate. Asta mi-au spus colegi din presa centrala, apropiati ai conducerii dinamoviste.
Repet, sper sa nu fie nimic adevarat si Vivi sa continue la FCP, pentru ca FCP sa mai existe in Ploiesti, sa isi mai dispute meciurile pe Ilie Oana si sa mai aiba suporteri. Dar chiar daca va fi asa, problema de fond ramane. Ce se doreste cu acest club? Vom avea cu siguranta un raspuns dupa ce Vivi se va intalni cu Ioan Niculae. Voi reveni!

Share

Aveti o noapte in fata, pentru a da scorul corect la meciul cu Delta Tulcea. Primesc concurenti pana cu o jumatate de ora inainte de inceperea meciului. Premiul este asigurat de firma Wilhead Company si consta intr-un bon de cumparaturi in valoare de 125 de roni. Premiul se va acorda prin tragere la sorti, la emisiunea PRESING, de luni seara (ora 21, Prahova TV), daca mai multi participanti indica scorul corect. Bafta!
Important: Mai multi smecherasi au pus cate cinci rezultate, de la acelasi ip. Le voi primi un singur pronostic, primul, iar de acum nu vor mai avea acces la concurs. La munca, ba, nu la intins mana!

Share

Vremea este buna pentru fotbal la Galati, unde a plouat, dar mai putin decat la Ploiesti. Fane Ciobanu a fost lasat acasa de Vivi Rachita, care spera sa treaca pe primul loc dupa partida de astazi. Intra inainte de ora 14, aici, pentru a vedea unsprezecele de start al ploiestenilor!

Formaţii:

Dunărea Galaţi: Mindileac, Velescu, Cristescu, Cristian, Cristea – Cucu, Cioinac, Bârlădeanu, A. Popescu – Silva, Enache.

FC Ploieşti : Popa – Crăciun, Rohat, Mihalache, Vodiţă, Cl. Tudor, Takayuki, Vlad, Cataramă, V. Gheorghe, Alexe.

Arbitri: Mihai Ene – Andrei Simonis şi Vlad Bârleanu (Bucureşti). Observator – Vasile Mihu (Constanţa).

Min. 2 – Prima ocazie pentru FC Ploieşti. Şutul lui Cataramă trece pe lângă poartă.

Min. 15 – GOL Dunărea! 1-0. La prima ocazie a gazdelor, acestea reuşesc deschiderea scorului. Cristea păcăleşte apărarea ploieşteană şi centrează pentru Bârlădeanu, care înscrie primul gol al meciului.

Min. 22 – Tot Dunărea are ocaziile importante. Silva loveşte bara.

Min. 35 – Oaspeţii nu reuşesc să se apropie de poarta lui Mindileac. Vremea este foarte urâtă la Galaţi. Vântul bate tare, iar terenul de joc este greu.

Min. 37 – Vivi Răchită face prima schimbare. Georgian Păun îl înlocuieşte pe V. Gheorghe.

Min. 38 – Şutul lui Alexe este respins de unul dintre fundaşi.

Final de repriză. 1-0.

Repriza a doua

Min. 45 – Încă o schimbare la FC Ploieşti. Iese Cataramă, intră Gafiţa.

Min. 53 – Ploieştenii nu deranjează deloc poarta lui Mindileac, în timp ce gazdele îşi apără avantajul obţinut în primul sfert de oră fără prea mari probleme.

Min. 61 – 2 şuturi pe poartă ale ploieştenilor. Mai întâi Vlad, iar apoi Păun nu nimeresc poarta.

Antrenorul Vivi Răchită face ultima modificare. Iese Cl. Tudor şi intră L. Mihai.

Min. 63 – Gazdele primesc două cartonaşe galbene. Velescu şi Bârlădeanu sunt cei avertizaţi.

Min. 70 – Gazdele fac prima schimbare. Iese A. Popescu, intră Muntescu.

Min. 71 – GOL FC PLOIEŞTI! 1-1! Takayuki centrează de pe partea stângă, iar Mihalache, venit din spate, împinge mingea în poartă, cu piciorul.

Min. 84 – FC Ploieşti domină finalul de meci.

Min. 87 – Păun scapă singur cu portarul, dar trage în acesta.

Min. 90 – Enache loveşte transversală după un şut foarte bun de la 30 m.

S-au arătat 3 minute de prelungiri.

Final de meci. 1-1.

Share
promo-patraru-fido





Radio Prahova

www.altphel.ro

A venit Chuck! Ce dracului facem?

Deci, Băse s-a enervat, până la urmă. Adică, ne-a dat în gură cu taxa auto, le-a dat revoluționarilor cu niște bani pe la nas, cât să-i miroasă, a aruncat fumigena cu reducerea TVA la alimente la doar zece procente, iar…
Citeste mai departe...

  • altphel

    fpph

    vaxpopuli

    ploiestiri

  • Când crezi ca va trece echipa FC Petrolul la Primaria Ploiesti?

    View Results
  • Categorii

  • Link-uri

  • Ultimele comentarii

  •  

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  



presing


  • Citeste stirile prin rss

    rss