16
Am revenit din vacanţă şi am reuşit astăzi să mă pun la curent cu tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Am fost informat despre ce se întâmplă la club de către Vivi Răchită, dar abia acum am realizat dimensiunea problemei. Pentru conformitate, vreau să precizez că idioţenia aceea cu procesul pe care l-am pierdut eu cu Ioan Niculae este o inventie a lui Marian Puscas, zvonerul de serviciu al lui Florin Bercea, un tip ciudat pe am ales să îl ignor.
Dar asta e mai putin important. Ce se petrece acum la club mi se pare incredibil. Chitu – preşedinte executiv (băăă, Chiţu, suntem cretini?), propuneri de denumiri care mai de care mai complicate, furia unor suporteri care cred că această echipă le-ar apartine în vreun fel, toate astea nu fac decat să confirme că lucrurile nu merg spre bine, dacă prin “bine” înţelegem ce s-a dorit a fi această echipă.
A, există şi lucruri bune, cum ar fi venirea lui Mircea Dridea ca preşedinte de onoare, truda lui Răchită şi a lui Manea pentru a forma un lot pentru promovare, sau sufletul pe care îl pune doctorul Miu, un tip formidabil care se încăpăţânează că creadă într-o idee cu care Manea şi Vivi l-au “păcălit”. Dar parcă asta e prea putin fata de ce s-a dorit.
Pentru că toată lumea mă întreabă ce cred despre ce se întâmplă acum, iată poziţia mea:
În acest moment, consider că echipa aceasta nu mai poate reprezenta proiectul “Petrolul e al nostru”. Proiectul ăsta nu a dorit să alunge din Ploieşti nişte nemernici care şi-au bătut joc de suporterii ploieşteni atâta vreme pentru a aduce alţii în loc. “Petrolul e al nostru” nu şi-a dorit să ne scape Luca şi să ne aducă în braţele lui Niculae, nu şi-a dorit să ne scape de prieteniile lui Bercea pentru a ne aduce la mâna prieteniilor lui Buduru, nu şi-a dorit să ne scape de aranjamentele lui Eduard şi Valentin Alexandru pentru a ne orienta spre axa Chitu – Mircea Sandu. Intrati pe www.petrolulealnostru.ro şi citiţi ce am vrut cu acest proiect. Întrebaţi-i pe cei împreună cu care am adunat semnături. Pe cei care au luat bătaie şi amenzi pe stadioane! Pe cei care au pierdut nopţi, bani şi prieteni ca să fie alături de această echipă. 15000 de ploieşteni nu au semnat pentru ca echipa lor să fie satelitul lui Dinamo, pentru ca echipa să fie condusă de un greşit al fotbalului românesc, unul dintre repezentanţii de marcă ai aranjamentelor în fotbal, Dan Ştefan Chiţu.
15000 de ploieşteni au semnat pentru că vor să susţină o echipă în care să se regăsească. Care să fie susţinută şi din banii lor. Care să joace pe stadionul lor şi să le reprezinte istoria cu cinste, ai cărei preşedinţi să nu îşi permită să spună că se pişă pe ei. Ştiţi foarte bine ce am vrut, am scris de atâtea ori. Am tot sperat că proiectul va trece peste toate greşelile inerente oricărui început şi se va pune în mişcare, pe făgaşul pe care orice suporter cu inima curată şi-l doreşte. Din păcate, puterea lui Luca asupra prefectului Nae Alexandri şi asupra instanţei de contencios administrativ a fost şi este mai mare decât a mea, un pârlit de jurnalist cu idei tâmpite.
Acum, se pare că nu înţelegem ceva. Folosesc persoana întâi plural pentru că mă alătur celor care la acest moment sunt indignaţi şi se simt trădaţi. Fraţilor, realitatea e următoarea: pentru că Primăria nu a fost în stare să redacteze o hotărâre de consiliu neatacabilă, această echipă, care şi-a spus până acum FC Ploieşti, este echipa privată a lui Ioan Niculae. Care poate să-i spună echipei şi FC Ioan Niculae, dacă vrea, pentru că, până acum, noi am investit mult suflet, iar Niculae mulţi bani. Şi, din păcate pentru noi, cei care vin într-o astfel de afacere cu sufletul nu ajung să ia decizii. Chiar dacă cei cu bani iau decizii care nouă, sufletiştilor, ni se par greşite şi uneori chiar sunt.
O întrevedere între Niculae şi primarul Andrei Volosevici este ultima încercare pe care o voi face pentru a salva situaţia. Consider că, dacă şi Ioan Niculae va da dovadă de înţelepciune, Primăriei i-ar putea reveni, în baza acestui proiect, 50% din acţiuni, iar echipa ar deveni într-adevăr a oraşului. Dacă asta nu se va întâmpla, atunci echipa InterPetrol, Interpetrolul, sau cum se va numi, poate să se numească şi Petrolul Ploieşti că tot e o cauză pierdută.
Mi-aduc aminte că, în prostia mea, când m-am dus la Luca să-i spun că va retrograda, în 2003, şi că Bercea şi Buduru îl fac de bani aranjând meciuri, Luca i-a chemat pe amândoi la ordine. Acum, la cum stau lucrurile la club, multe decizii se iau după consultarea cu Buduru. Păi, pot să fiu de acord cu aşa ceva? Am crezut că toate se vor opri odată cu trecerea echipei la Primărie. Dacă asta nu se va întâmpla, atunci Niculae nu are decât să revină la Astra dumnealui, la alb-negrul dumnealui, cu Buduru, cu Chiţu şi cu doamna Doina Radu, care ţipă peste tot că dânsa va rămâne astristă toată viaţa şi să ne lase în pace. Repet, proiectul ăsta şi-a dorit să redea Petrolul, ca stare de spirit, ploieştenilor. Nu să-l ia de la Luca şi să i-l dea lui Niculae. De-asta, Primăria trebuie să fie implicată. De-asta, suporterii trebuie să ceară o nouă hotărâre de consiliu, care de data asta să nu mai fie atacată în contencios. De-asta, cred că Niculae trebuie convins că acum la Primărie nu se mai află o gaşcă de profitori mincinoşi, ci nişte oameni serioşi, aleşi de ploieşteni, care le reprezintă interesele ploieştenilor. Ne vedem la meciul cu Otopeni. Eu vin cu Volosevici. Voi?



