Am scos din text doar ”e mamă plină de iubire”, pentru că, nu ştiu dacă îmi este permis să spun asta, tovarăşa Anastase nu e mamă. Dar e mama noastră, a tuturor, şi ne iubeşte pe toţi în mod egal.
Din fericire, această vomă a fost scrisă acum mulţi ani, fiindu-i închinată, de către Corneliu Vadim Tudor, tovarăşei Elena Ceauşescu, pensionată forţat, în ‘89, din această viaţă. Cum însă actuala putere consideră că presa este o ameninţare la adresa siguranţei naţionale, s-ar putea să numim în curând publicaţia asta de doi lei ”La fel” şi să fim nevoiţi să edităm doar texte precum cel de mai sus, proslăvind realizările măreţe ale conducătorilor iubiţi.
Lăsând glumele proaste la o parte, pentru că sunt sigur că România nu se mai poate întoarce în halul ăsta în timp, am aflat cu toţii că, potrivit Strategiei Naţionale de Apărare, “fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului” reprezintă o vulnerabilitate a României.
Deşi tâmpenia asta e scoasă, cred eu, mai degrabă pentru a muta interesul presei, fie şi pentru o scurtă perioadă, de la dezvăluirile importante făcute în ultimele zile, cu privire la averile celor care ne conduc, pic şi eu pe fentă, ”sacrificând” acest spaţiu în care oricum sunt plătit să scriu negativ la adresa conducerii superioare.
În fapt, prin acest document oficial, CSAT face exact ceea ce este presa acuzată că face, de către reprezentanţii puterii: atacă gratuit, trage concluzii în baza unor presupuneri, generalizează abuziv situaţii presupuse a fi reale, calomniind presa, în ansamblul ei.

Răspândirea de informaţii false este un risc asumat într-o democraţie. E o chestiune cu care reprezentanţii actualei puteri erau de acord atunci când făceau opoziţie şi încurajau presa să scoată la lumină hoţiile comise de pesedişti, chiar în absenţa unor dovezi concrete. Ca jurnalist, am făcut de multe ori greşeli în anchetele pe care le-am scris. Am oferit de fiecare dată dreptul la replică şi am fost la zeci de procese. Ceea ce fac acum Traian Băsescu şi PDL îi încurajează pe mulţi judecători care vor o avansare să dicteze sentinţe împotriva jurnaliştilor. De asemenea, procurorii şi oamenii din servicii, numiţi de partid, se vor apleca mai mult, ei şi căştile lor de pe
urechi, asupra activităţii nenorociţilor din presă. Pentru a-i scuti de efort, declar cu toată răspunderea că da, am participat activ şi chiar am iniţiat furibunde campanii de presă! Am iniţiat o campanie de presă împotriva fostei conduceri a SRI Prahova, care a şi ajuns după gratii. Duc de şapte ani o campanie împotriva hoţilor fotbalului ploieştean, Luca şi Bercea, încă protejaţi cu grijă de justiţie. Campanie e puţin spus pentru a ilustra ce am făcut împotriva hoţiilor administraţiei ploieştene dintre 2000 şi 2008 (aici am avut chiar sprijinul Robertei Anastase şi al lui Andrei Volosevici). Acum, instrumentez o campanie dură de presă la adresa lui Andrei Volosevici, Roberta Anastase şi a tuturor papagalilor puşi în funcţii de aceştia. În ultimul an, am făcut o campanie de presă împotriva consilierului lui Volosevici, Traian Bălaj, obligându-l astfel pe primar să-l dea afară. La fel am procedat şi cu George Muceanu, de care m-am ocupat doar vreo două numere, atât de slab e băiatul ăsta, care a avut deja aceeaşi soartă cu Bălaj. Am mai făcut o campanie despre balastierele ilegale de la marginea oraşului, în urma căreia Fane Popescu, de la Garda de Mediu, a fost mutat un pic în judeţul Alba. Duc în continuare campania la adresa lui Radu Popescu, directorul de sute de milioane al RATP şi încep azi campania împotriva doamnei Simona Albu, abia numită în postul de şef al juriştilor din Primărie. Dânsa a primit, acum şapte ani, prin ANL, un apartament în care nu a stat niciodată.
Deşi nu m-au plătit pentru campaniile de presă pe care le-am făcut în perioada 2003-2008, pedeliştii spun acum, la fel ca CSAT-ul, că scriu împotriva lor pentru că aşa mi s-a dat comandă. Nu pentru că rolul presei este să trateze critic, întotdeauna, puterea. Nu e ceva în neregulă cu ei, că sunt criticaţi de presă când sunt la putere, e ceva în neregulă cu mine, că îi tratez şi pe ei aşa cum i-am tratat pe cei de la PSD!
Roberta Anastase are de la mine pretenţia să mă port ca Radu Moraru. Îmi pare rău, dragă, dar, când am chef să dau limbi, merg la nevastă-mea!
(text apărut în altPHel, vineri, 25 iunie)

1. Am jucat acasă sau în deplasare?
Nu pricep de ce adversarii sunt lăsați să controleze jocul pe Ilie Oană. Farul a avut momente în care a construit cu fundașii la centrul terenului, iar noi nu am fost capabili decât de două ori să ieșim cu mingea jos din propriul teren. Jucătorilor le este teamă de victorie și de înfrângere în egală măsură. Dacă ar fi jucat fiecare meci la victorie, cum declară conducerea, atunci ar fi avut mai multe victorii, dar și mai multe înfrângeri. Oricum, ar fi avut mai multe puncte, cred. Apoi, nu e posibil ca într-un meci să greșești atâtea pase, să ajungi mereu al doilea la minge, să respingi cu capul în neștire, refuzând să pui mingea jos. Cred că orice echipă care și-ar fi propus mai mult la Ploiești, duminică, ar fi dat cel puțin trei-patru goluri. A lipsit răutatea pozitivă, mentalitatea de învingător. Băieții au intrat în teren cu gândul să nu piardă. Se întâmplă deja prea des.

2. Sunt aceștia jucătorii cu care vrem să ajungem în prima ligă?
A. Vlad - nesigur, are lanțul scurt, nu comunică, nu a avut reacție la gol, la un șut la care s-a plasat greșit.
Neagu – nu poate să iasă cu mingea la picior din defensivă, își atacă adversarul direct foarte târziu, după ce acesta s-a întors cu fața la poartă sau a găsit soluție pentru a pasa. E prea emotiv.
G. Crăciun - construim sau doar stricăm? Gabi recuperează destule baloane, dar face de două ori mai multe greșeli pe faza noastră de construcție. După meciul de duminică am înțeles de ce a jucat în bandă până acum. La mijloc, e apa adâncă. 
Neagoie – fotbalul nu e atletism. Tot efortul depus de acestă băiat e anulat de multe ori de pase greșite de zece metri. Mai mult, Neagoie face des ceea ce nu știe, cum ar fi pasele în față.
Cristi Vlad - în ciuda criticilor venite chiar din partea lui Vivi, cred că Cristi a făcut duminică un joc bun. A dat două pase de geniu în prima repriză, deci la acest nivel poate juca încă fără probleme, cel puțin 30 de minute. Dacă Oprița și Cataramă marcau, altfel stăteau lucrurile la final. Problema lui Cristi e că se mișcă la fel ca mine, adică din ce în ce mai greoi. Are nevoie de zece atingeri pentru a pasa sau pentru a trage, încetinind construcția.
Oprița – am spus-o de la început, Oprița e un jucător care poate contrubui la construcție, dar nu are realizări. Nu știu cât e de vină psihicul jucătorului, dar omul nu mai dă goluri. Se vede că e fotbalist, dar, din păcate, aici nu se dau note pentru impresia artistică. În condițiile în care nu rămâne și din vară, cred că folosirea lui e utilă doar pentru jucător, nu și pentru echipă. Dacă i-a promis lui Vivi că rămâne, atunci trebuie folosit, pentru a fi pus pe picioare.
Radchenko - să fim serioși, omul e o glumă de jucător. A dat pe lângă minge când a scăpat singur cu portarul în meciul cu Sangov, iar în cel cu Farul, în 30 de minute, a făcut două devieri inutile.

3. Ce vor suporterii? Ce vrea Vivi?
George Șerban – Chiriță, Bozga (Șomodean), Cosic, Dimbi – Steriu, L. Mihai (doar dacă vrem să îl luăm din vară) – Plămadă, C. Stoica, Budescu – Pop. O formulă de echipă cu patru juniori în teren și alți trei jucători foarte tineri. Dacă ar fi jucat așa de la începutul sezonului, Vivi le-ar fi dat oamenilor de înțeles că anul ăsta construim, nu ne propunem obiective inutile. Nu am fi fost la patru puncte de primul loc, ci, cu puțin noroc, la patru punte de zona periculoasă a clasamentului. Dar ar fi fost liniște, pentru că toată lumea s-ar fi uitat pe clasament de la locul 18 în sus, nu de la locul 1 în jos, și ar fi înțeles că la Ploiești se construiește. Club, echipă, stadion!

4. Ce facem din vară?
Vreți sau nu, asta e principala problemă. Eu, unul, nu accept ca din vară să mergem în aceeași formulă. Pentru că nu mai vreau scuze de genul ”nu e clubul nostru, de-aia nu am putut să dăm bani pentru jucători, de-aia nu vin sponsori, de-aia nu putem să mișcăm nimic, mergem așa până în vară, dar ne propunem să câștigăm fiecare meci”. Vax! Această stare trebuie să înceteze. În vară, trebuie să avem echipa noastră. Nu mă interesează liga, nu mă mai interesează să mergem în acest concubinaj tâmpit cu hoții fotbalului ploieștean doar pentru că aceștia ne flutură pe la nas numele de Petrolul. Vreau să știu ce se face din partea noastră pentru rezolvarea acestei situații, pentru că dacă stăm să așteptăm ajutorul divin sau pe cel al ANAF, atunci suntem pierduți. Iar la vară vom veni din nou în fața oamenilor și le vom spune povestea aia frumoasă cu Petrolul care va fi al nostru, pe care n-o mai credem nici noi, cei care am înițiat și împins de la spate proiectul. Eu vreau ca banii Primăriei, puțini câți sunt, să fie cheltuiți cu cap, pe construirea de terenuri de antrenament pentru copii, pe organizarea unui club profesionist, cu scouting, academie de copii, marketing și așa mai departe, nu să fie direcționați, sub falsul pretext că vrem să promovăm, în conturile unor jucători pe care din vară îi vom vedea la alte echipe.
Cât despre Vivi, îl vreau mai bărbat și mai puțin atent și sensibil la ce i se strigă din tribune. E singurul care poate să facă echipă acum, la Ploiești, știe cum să facă asta și are susținerea publicului. Așa că, pun și eu mâna pe portavoce și îi strig din tribune consilierului primarului și omului care face totul la Petrolul, pentru că așa a vrut el: ”Băi, Răchită, lasă vrăjelile și fă-ți treaba, noi suntem cu tine!”