altPHel

blogul lui Pătraru

  • Acasa
  • Galerie foto
  • Despre mine
Search:
Mai
25

Niște discuții inutile acum

dragoscomentezi?Comments (10)

După ce pe situl liga2.ro s-a scris, fără suport în realitate – dar de când respectă realitatea materialele publicate pe acest sit? -  despre posibilitatea ca Pandurii să rămână în prima ligă, date fiind problemele pe care Petrolul le are pentru găsirea unui stadion pe care să joace, Vivi a contraatacat cu o declarație dură: ”dacă promovăm, atunci vom juca sigur în Liga întâi!” Sigur, Vivi a avut în vedere interesul echipei, a vrut să-i mențină pe jucători concentrați și pe fani încrezători, așa că a luat-o, cum se spune, pe el. Din nou. Dar poate Vivi să garanteze, în acest moment, că vom juca în prima ligă? Depinde prea puțin de el! De ce?

1. Situație juridică. Cel mai probabil, a spus-o și Andi Crângu aseară, la Presing, vom continua în aceeași formulă juridică. Adică FSLI va fi patronul echipei, iar Consiliul Local o va conduce. Dar dacă situația juridică nu se va schimba, de ce să sperăm că investitorii vor da năvală, în condițiile în care până acum au refuzat să sprijine echipa tocmai pentru că aceasta nu aparține Ploieștiului? Sau dragostea acționarilor – a căror apariție la club, ferindu-se de fani, aș compara-o cu a unor șobolani care încearcă să-și recucerească teritoriul, după ce au fost alungați de o otravă al cărei efect pare să se fi dus – față de Petrolul e rezultatul unui plan menit să îi readucă pe aceștia în prim-plan?  Am spus-o, o repet, tot ce s-a întâmplat în ultimii trei ani a avut la bază dorința ploieștenilor de a scăpa de cei care sunt încă acționarii echipei!

2. Buget. Pentru prima ligă, e nevoie de bani. Primăria poate asigura, să zicem, 500.000 de euro, deși nici pe-ăștia nu mai putem fi siguri în această perioadă de criză (nu vreți să știți ce eforturi face acum conducerea pentru a obține sumele necesare încheierii acestui sezon!). Cineva spune, chiar aici, într-un comentariu, că din drepturile tv nu ar veni 900.000 de euro, ci vreo 600.000, dar jumătate din sumă vom primi abia la iarnă. Asta dacă criza nu va duce la recalcularea sumelor convenite pentru drepturile tv! Să nu uităm că angajamentele fotbaliștilor care vor continua cu Petrolul trebuie refăcute și aduse la nivelul primei ligi. Cât mai strângem de la sponsori, într-un an de liga întâi în care clubul nu va reuși să umple un stadion la nici un meci și va fi implicat probabil până în ultima etapă în lupta pentru evitarea retrogradării?
Putem sta cu ceva mai mult de un milion de euro în prima ligă, în condițiile în care vreo 300.000 trebuie să punem de-o parte pentru organizarea meciurilor de-acasă, pe care le vom juca tot în deplasare, în fața unor asistențe ”record”, de două mii de oameni cu tot cu localnici?

3. Stadion. Dacă Ilie Oană ar fi fost în picioare acum, probabil că am fi avut la ultimul meci 3000 de oameni, dintre care o mie s-ar fi descurcat să intre fără bilet. Acum, fără tribune, cei o mie care au intrat cu bilet sâmbătă par foarte mulți. Dacă am fi jucat pe un stadion cu 10.000 de locuri, arena ar fi părut goală. Câți dintre ploieșteni vor face naveta la meciurile Petrolului, dacă acestea se vor disputa la Buzău, Brașov, Urziceni sau la București? Mai ales că meciurile vor fi transmise la tv! Aș vrea să-i reamintesc lui Vivi cum stă treaba cu iubitorul de fotbal din Ploiești, pe care doar marile performanțe îl urnesc și care nu e dispus să scoată bani din buzunar doar pentru că își iubește echipa. Avem, la un calcul optimist, o mie de ultrași și o mie de fani! E suficient?

Dar, ca de obicei, facem calcule bazându-ne pe supoziții. Pentru că, vă reamintesc, accesul în prima ligă nu depinde numai de noi. Adică, chiar dacă Petrolul câștigă toate meciurile (foarte grele, nu grele), e nevoie de un pas greșit al Sportului sau de două ale Brăneștiului pentru a promova. În aceste condiții, cred că toate discuțiile astea trebuie amânate cu trei săptămâni. Jucătorii aceștia care și-au depășit limitele trebuie sprijiniți acum să obțină o performanță sportivă excelentă, date fiind condițiile în care aceasta e pe cale să fie realizată. Că orașul nu se va putea ridica la nivelul acestei performanțe și nu va putea susține clubul în prima ligă, asta-i altă problemă, despre care sper nu doar să discutăm aprins, ci și să găsim soluții, după ultima etapă!

VN:F [1.8.5_1061]
please wait...
Rating: 8.7/10 (7 votes cast)
VN:F [1.8.5_1061]
Rating: +3 (from 5 votes)
  • Share/Bookmark
Feb
19

Sebi Tudor

dragossportComments (28)

Il stiu de pe Sebi de peste 12 ani. L-am sustinut cu moral cand umbla pe holurile conducatorilor ploiesteni, astazi sefii sai, rugandu-se de ei sa il lase sa plece la alt club, unde i se ofereau mai multe sanse de a juca. Cred in continuare ca Sebi e un tip la locul lui, care vrea sa devina antrenor. Doua chestiuni ma fac sa ma intreb daca nu cumva mi-am format o parere gresita despre el. Prima ar fi pretentia antrenorului de a fi numit ”mister” de catre elevii sai. Nu stiu daca e adevarat, mi-au spus mai multi jucatori care au plecat de la SC FC treaba asta. ”Mister” e un apelativ care se castiga, Sebi, nu se impune. ”Mister” esti numit cand deja esti scula, cand elevii tai dau cu basca de pamant cand treci pe langa ei. Or, deocamdata, tu nu ai demonstrat nimic in fotbal! Cu lotul pe care il ai tu la dispozitie, iernam si eu pe locul al optulea, fara probleme, chiar platindu-i mult mai prost pe unii fotbalisti.
Al doilea episod s-a petrecut ieri. Stand de vorba cu Cristi Vlad, l-am sfatuit (prost, se pare) sa il sune pe Sebi Tudor si sa il intrebe daca il vrea in lot pana la vara, Cristi fiind liber de contract si neavand, atentie, pretentii financiare de la club, in conditiile in care am reusit, si cu sprijinul lui Vivi, sa gasim un sponsor care sa ii suporte salariul fotbalistului-simbol al campaniei ”Petrolul e al nostru”. Las la o parte ca ”Mister” nu a catadicsit sa raspunda la telefon nici dupa ce Vlad i-a trimis un sms in care ii explica ce problema are. Tudor l-a pus pe secundul sau, Misu Oancea, sa il sune pe Vlad si sa ii dea un raspuns evaziv, adica sa il refuze politicos. In fata unui asemenea episod, cred ca m-am grabit cu aprecierile la adresa tanarului tehnician. Eu, sa fi fost acum in situatia lui Tudor, sa stiu ca oricum plec in vara de aici, i-as fi adunat pe jucatori, le-as fi spus ca trebuie sa demonstram orasului ca ne merita si ca suntem mandri sa il reprezentam si as fi acceptat orice jucator de valoare (Vlad e peste jumatate din fotbalistii pe care Sebi ii are in lot) care si-ar fi oferit serviciile (si gratuit!!!). Cu 15 victorii in retur si eventual o promovare, Sebi ar fi devenit erou la Ploiesti si sigur i s-ar fi facut o oferta de continuare a activitatii aici, fiind omul care a readus Ploiestiul in prima liga, dupa 5 ani. Dar stiti cum e, la noi la scoala se preda ”Miorita”, iar Sebi e baciul muntean, care asteapta, resemnat, sa fie executat. Pacat!

VN:F [1.8.5_1061]
please wait...
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.8.5_1061]
Rating: 0 (from 0 votes)
  • Share/Bookmark
Aug
1

Vivi Răchită despre:

dragossportNo Comments

Perioada de pregătire
A fost foarte bună, mă bucur acum că nu am ales Austria, pentru că am avut condiţii bune şi aici şi adversari puternici. Am luat pulsul unor adversari pe care îi vom întâlni în campionat şi jucătorii au răspuns foarte bine. Sper să demonstrăm în sezonul care urmează cât de bine ne-am pregătit.

Lotul de jucători
Aş mai avea nevoie de trei, patru jucători, pentru a îndeplini visul ploieştenilor încă din primul an, astfel încât la anul să ne concentrăm eventual pe supravieţuirea în prima ligă, unde am câştiga astfel şi expereinţă. Sunt conştient că va fi foarte greu.

Adversari şi program
Cred că Progresul, Ceahlăul, Prefab Modelu şi sper FC Ploieşti vor fi echipele angrenate încă de la început în lupta pentru promovare. Sigur, sunt şi alte echipe foarte puternice, dar cred că le putem învinge. Începutul pare bun pentru echipă, îmi convine programul, jucăm cu rivalii de la SC FC Petrolul în etapa a doua un meci care trebuie să ne dea aripi. Contez pe prezenţa şi susţinerea minunatului nostru public.

Obiectivul din acest an
Obiectivul este clar: promovarea ca în următorii doi ani. De fapt, de la asta am plecat cu proiectul “Petrolul e al nostru”, să ducem din nou Ploieştiul în prima ligă, în trei ani. Ca să scăpăm de emoţii, încercăm să rezolvăm problema de anul ăsta.

Numele echipei
După cum ştie toată lumea, graţie “prietenilor” noştri, echipa nu se poate numi Petrolul, ci se va numi FC Ploieşti. Sperăm să avem de la anul denumirea de Petrolul, mai ales dacă asociaţia pe care o faceţi acum, împreună cu suporterii şi fostele glorii, va reuşi să îşi facă treaba pentru care se înfiinţează.

Sprijinul acordat de conducere
Domnul Niculae trebuie să fie alături de noi, pentru că dânsul este cel care asigură partea materială. Trebuie să rămână ca anul trecut şi cred că nu vom avea probleme.

Suporteri
Extraordinari. Nu am cuvinte. Sper ca la toate meciurile să fie alături de noi, aşa cum au fost anul trecut. Sigur, va fi o situaţie diferită, adică vom mai şi pierde, dar ei trebuie să ştie că tot ceea ce facem este şi pentru ei. S-a văzut şi în meciurile amicale cum pun băieţii osul la treabă dacă suporterii sunt în tribune. Sunt sigur că vor fi alături de noi, pentru că legătura dintre noi este indistructibilă şi, de-a lungul timpului, ce nu a reuşit să ne dezbine ne-a făcut mai puternici. Şi din această legătură trebuie să vină forţa pentru a reuşi promovarea.

PS. Ieri, prin golurile lui Gardoş (fundaş central, de la Baia Mare) şi Opriţa (care a făcut şi faza primului gol), FC Ploieşti a trecut de Cetate Suceava cu scorul de 2-1. Acum, la Bacău, are loc amicalul cu Aerostar.

VN:F [1.8.5_1061]
please wait...
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.8.5_1061]
Rating: 0 (from 0 votes)
  • Share/Bookmark
Iul
30

Zvon: SC FC ar vrea să plece la Moreni, cu condiţia ca FC Ploieşti să nu mai joace pe Ilie Oană

dragossportComments (6)

Sincer, mi se pare o idioţenie acest scenariu, dar bârfa merită ceva atenţie nu pentru că ar fi adevărată, ci pentru că ascunde o stare de fapt. SC FC Petrolul joacă pe 23 august, adică în etapa a doua, adică foarte devreme, cu FC Ploieşti. Cu o echipă care a dat dovadă an de an de labilitate psihică, neavând prea mulţi susţinători şi lucrând pentru prima dată în ultimii cinci ani sub presiunea ploieştenilor şi a concurenţei, conducerea SC FC are toate motivele să caute o cale de ieşire. De fapt, aceşti oameni au demonstrat an de an că îi enervează concurenţa şi că ar fi dispuşi să facă orice pentru a scăpa de competitori. Din păcate pentru ei, Bercea şi compania nu-şi mai permit să fie incompetenţi şi anul acesta, dacă vor să mai aibă pretenţii la numele de Petrolul. Dacă nu promovează, iar FC Ploieşti o face, atunci echipa SC FC va înceta să mai emită pretenţii la statutul de “echipă fanion”. În aceste condiţii, scenariul care circulă deja inclusiv pe holurile Primăriei Ploieşti ar putea să fi încolţit în minţile bolnave ale hoţilor fotbalului ploieştean.
Am mai spus-o, campania “Petrolul e al nostru” a fost, privită din acest unghi, un succes total. Am reuşit, noi, fostele glorii şi mai ales ploieştenii care vor fotbal adevărat în oraşul lor, nu doar să impunem o echipă, ci să obligăm nişte gunoaie să-şi dorească performanţa. Logic, asta înseamnă stres, înseamnă o tensiune pe care aceşti oameni nu şi-o doreau. De-aia, pot crede că ei caută acum acea cale de ieşire. Cum abandonul îi descalifică total, ei nu mai au, în opinia mea, decât o variantă: să obţină promovarea în prima ligă.
De-asta cred că ideea pe care i-am propus-o primarului, să pună la bătaie un fond de premiere consistent, două, trei sute de mii de euro, pentru echipa care va obţine promovarea,  este cea mai corectă modalitate de a ridica fotbalul ploieştean din mocirla în care l-au tras morenarii.

VN:F [1.8.5_1061]
please wait...
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.8.5_1061]
Rating: 0 (from 0 votes)
  • Share/Bookmark
Iul
20

Cea mai bună soluţie pentru fotbalul ploieştean: competiţia

dragossportComments (9)

Am întors pe toate părţile problema finanţării echipei FC Ploieşti din bugetul Primăriei. Nu ştiu dacă soluţia pe care i-am propus-o deja lui Andrei Volosevici este cea mai bună (nu ştiu nici dacă va fi acceptată), dar cred că atunci când vine vorba de fotbal trebuie să avem în gând la Ploieşti numai performanţa. Astfel, până la dobândirea numelui de Petrolul ’52, pentru care trebuie să mergem în proces cu Federaţia Română de Fotbal, care nu are justificare legală pentru a respinge această denumire, de la bugetul local se pot lua bani pe proiecte de performanţă, pe legea 350. În afară de asta, i-am propus primarului să propună o sumă consistentă pe care să o primească echipa care va reuşi să promoveze în prima ligă.

Sigur, e o tâmpenie că băgăm în lupta asta echipa hoţilor fotbalului ploieştean, Luca şi Bercea, reveniţi la Ploieşti doar pentru că a luat fiinţă FC Ploieşti, dar cred că astfel aceşti oameni ar putea primi o dublă lovitură, dacă nu reuşesc să promoveze. În primul rând i-ar pierde şi pe puţinii suporteri care le-au mai rămas alături, în al doilea rând ar da încă o dată măsura valorii şi a competenţei de care sunt în stare.
Logic, condiţia e ca FC Ploieşti să ajungă în prima ligă din primul an, ceea ce este foarte dificil. Cu ce echipă a făcut Vivi însă nu e deloc imposibil. Şi uite cum Primăria ar putea arbitra elegant o dispută care i-a împărţit în două pe iubitorii fotbalului din Ploieşti. Ce ziceţi?

VN:F [1.8.5_1061]
please wait...
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.8.5_1061]
Rating: 0 (from 0 votes)
  • Share/Bookmark
promo-patraru-fido



Dragos Patraru on Facebook



Radio Prahova

www.altphel.ro

Pentru că suntem nişte împuţiţi, Rosal a dublat din nou factura!

Primăria Ploieşti nu-i a ploieştenilor, ci a lui Prigoană şi a pedeliştilor, acum şi incă doi ani, dacă ăsta mic nu cedează nervos şi reuşeşte să-şi ducă mandatul la capăt. După primul scandal al facturilor, la care organele şi-au pus dopuri in urechi, situaţia s-a impuţit din nou.[...]
Citeste mai departe...

  • Despre ce ati vrea sa se discute mai mult la emisiunea Atitudine, de la Prahova TV, de la 1 septembrie?

    View Results
  • Categorii

    • comentezi? (862)
    • dorelisme (6)
    • faze tari (13)
    • jurnalism horror (10)
    • politică de Ploieşti (430)
    • sport (122)
  • Link-uri

    • Agentia de Monitorizare a Presei
    • altPHel
    • Bookblog
    • carti online
    • Catavencu
    • Centrul pentru Jurnalism Independent
    • Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie
    • CSU ASESOFT
    • Dacă vreţi să câştigaţi la pariuri
    • Doar PETROLUL
    • Echipa mea de fotbal (la care sunt presedinte, antrenor si jucator)
    • Ioan T. Morar
    • Ioana Avadani
    • Patroni si jurnalisti
    • PhOnline
    • PloieStiri
    • PRAHOVA TV (prima televiziune locala on-line)
    • Radio Guerilla
    • Radio Prahova
    • Razvan Tudor
    • Reporteri fara frontiere
    • Sanchi
  • altPHel Astra atitudine bercea Chitu emisiune FCP FC Ploiesti fotbal funny ilie oană liga2 liga 2 Liga a doua Liviu Luca Luca Manea negoita Niculae patraru PDL PDL Prahova petrolul petrolul e al nostru Ploieşti politica Prahova prahova tv presa presing primaria ploiesti primărie promovare PSD rachita Roberta Anastase scandal stadion suporteri săniuţă telegraful de prahova Vivi Vivi Răchită Volosevici volosevici spaga

    WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck and Luke Morton requires Flash Player 9 or better.

  • Ultimele comentarii

    • dragos în S-a interzis accesul la Ilie Oană! Oamenii de la pază, angajați ai Primăriei, agresează jurnaliști!
    • jean în S-a interzis accesul la Ilie Oană! Oamenii de la pază, angajați ai Primăriei, agresează jurnaliști!
    • cosmin minescu în S-a interzis accesul la Ilie Oană! Oamenii de la pază, angajați ai Primăriei, agresează jurnaliști!
    • dragos în Vivi îl va readuce pe Luca alături de Petrolul. Cică doar în calitate de sponsor!
    • dragos în Vivi îl va readuce pe Luca alături de Petrolul. Cică doar în calitate de sponsor!
  •  

    septembrie 2010
    Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
    « Aug    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    27282930  



presing


  • Citeste stirile prin rss

    rss


  • Copyright © 2007