Primesc ieri un telefon, prin care sunt anuntat ca PDL a blocat consiliile de administratie de la Parcul Industrial Brazi si de la Drumuri si Poduri. Aici, era vorba de prelungirea mandatelor de conducere ale directorilor. Daca la Dumuri si Poduri e vorba de un tip neafiliat politic, dar agreat de PSD, la Parcul Industrial lucrurile sunt mai complicate, pentru ca acolo director este chiar un fin de-al lui Adrian Semcu, despre care am multe sa va povestesc, in special cum cerea el acum sase luni spagi grase in numele nasului sau (vezi editia de poimaine a publicatiei altPHel). PDL spune ca intr-adevar a boicotat aceste consilii pentru ca una s-a fixat la sedinta cu reprezentantii PSD si alta ar fi vrut acestia sa faca. Din ce am inteles, PSD ar fi vrut, la intelegere cu Adrian Semcu, sa il lase director la Brazi pe finul lui Semcu, pentru urmatorii patru ani, chestiune cu care PDL nu a fost de acord. De partea cealalta, surse din PSD declara ca PDL s-a sucit dupa ce in prealabil fusese de acord cu toate propunerile PSD. Pentru mine, nici nu conteaza care dintre ei are dreptate.
Astfel de episoade vor avea loc din ce in ce mai des, pentru ca, vorba unui prieten de-al meu, ce naste din pisica nu sare departe de trunchi. Nu cred ca isi inchipuie cineva ca din combinatia comunisti – securisti poate iesi ceva bun!

Share

Pentru ca i-am trimis ca raspuns la adresa oficiala pe care mi-a facut-o exact ceea ce mi-a cerut, adica emisiunea ”Presing”, desi vroia emisiunea ”Atitudine”, de luni, il scutesc pe edil de efortul unei adrese suplimentare si ii pun la dispozitie aici emisiunea in care am spus numai lucruri urate si neadevarate despre dansul si evenimentul sportiv senzational organizat cu sprijinul sau la finele saptamanii trecute, in beneficiul tuturor interlopilor din oras, care au strigat in cor: ”Volo, te iubim, ca ca tine nu gasim!”

Share

Am primit dimineata, aproape in acelasi timp, doua mesaje care m-au amuzat teribil. Primul vine de la cititorul ”filipan”, care ma provoaca sa spun ca sunt un nemernic (detaliez mai jos), cel de-al doilea de la ”prietenul” meu, Andrei Volosevici, care imi cere, oficial, inregistrarea emisiunii ”Presing” (de fapt, el vrea emisiunea ”Atitudine”, ca la ”Presing” am dicutat despre baschet) in care l-am facut cu ou si cu otet, probabil pentru a ma actiona in judecata.
Inainte de alte comentarii, iata cele doua mesaje:

”filipan
filipan@yahoo.com | 81.196.221.232
Va rog sa raspundeti la intrebarea aceasta: cum reusiti sa-i catalogati dvs pe toti ca fiind neghiobi, nesimtiti, imbecili, etc. cata vreme ati aratat de nenumarate ori ca fiind mult mai penibil decat aceia! Aveti curajul si spuneti deschis cititorilor dvs cum aveti fir scurt cu edilul urbei, cum vorbiti cu “bah” cu acesta, cum va imbatati porceste cu fosti si actuali senatori pe ritmuri lautaresti realizate de Tica lautarul si multe, multe altele! Postati si mesaje din acesta categorie nu doar din cele care va convin!!!”

Filipan mi-a mai scris, e un nume de cod (curajos, curajos!) pentru unul dintre mancatorii de rahat care incearca sa se faca utili pe langa personaje importante din Ploiesti. Cu toate astea, ii raspund, nu pentru a ma scuza. Fir scurt cu primarul – caruia ii spuneam ”ba”, pentru ca eram prieteni – am avut, din pacate s-a cam stricat in momentul in care eu l-am criticat prima data pe Andrei, adica la conferinta de presa in care a dat mana cu Savin, cel care il acuza cu o luna inainte ca e doar o marioneta in mana Robertei Anastase. Deci, ca sa inteleaga toata lumea, Andrei s-a suparat pe mine pentru ca l-am acuzat ca nu are boase, dovedind ca chiar e cum spunea Savin. La intrebarea cum reusesc sa ii cataloghez pe toti asa cum o fac e simplu sa raspund: asa cum poate toata lumea. Matale poti spune despre mine ca sunt penibil, eu despre matale ca esti prost. E o tara libera, din nefericire pentru tine. Apoi, despre cum ma imbat porceste cu fosti si actuali senatori pot explica la fel de usor. In general, te imbeti atunci cand bei. Iar asta se intampla, de regula, la chefuri. Vii, mananci ceva, bei un sprit, dansezi, discuti, mai bei un sprit, cineva are geniala idee de a suna un lautar, asta canta, de dor, de jale, de veselie, depinde ce i se comanda, tu mai bei un sprit, dupa care te duci acasa si te culci. A doua zi, esti treaz, eventual ai o durere de cap cumplita, daca ai amestecat bauturile! La mine, algocalminul luat seara, inainte de culcare, face minuni. Nu stiu ce inseamna pentru tine ”porceste”. Poate sa insemne sa nu mai stii pe unde mergi, sa te pisi la coltul unui bloc sau pe tine, sa te iei la bataie cu cineva, sa te duci la curve. Daca asta inseamna, atunci nu m-ai nimerit, din pacate pentru tine. Eu, cand ma imbat, sunt vesel si stau in banca mea. In cel mai rau caz, cant, alaturi de lautari (de fiecare data cand beau un sprit in plus cred ca sunt mult mai bun decat lautarii). Cu ”fosti si actuali senatori” m-am chitrofoxat, vorba prietenului Vali Istudor (uite, mi-ai amintit ca am sa ii dau niste bani, vezi cum ai facut o fapta buna cu mesajul asta?), de doua ori, la mese la care a fost si nea Tica, iar actualul senator, nu fostul, e Badescu (aoleu, Iulica, am voie sa spun ca ne-am imbatat, trebuie sa treci asta in declaratia de interese?). As putea deja banui cine esti, nu?, dar as fi chiar tampit sa ma intereseze. Iar despre ”multe, multe altele” nu stiu ce sa spun. Poate imi mai trimiti un mesaj, la fel de patetic, te rog, in care sa imi explici ce alte pacate mai am, de nu sunt demn sa ii fac pe toti rahatii cu ochi care ajung sa ne conduca asa cum imi vine la gura, ma rog, la tastatura in cazul de fata.
Cat despre prietenul meu, Andrei Volosevici, astept, cred, sa ne vedem la tribunal, pentru ca am spus la televizor ca a facut o voma de gala – la care eu cred ca cineva si-a luat o spaga – girand un blat ordinar prin urcarea pe scena si acordarea centurii in timp ce publicul huiduia parodia organizata de Irimia. Nici Calota nu era atat de neinspirat! Si cu el n-am stat la sprituri!

Share

Dupa sase luni de mandat, cred ca il pot caracteriza intr-un singur cuvant pe primarul Andrei Volosevici: neinspirat! Volo a participat la doua conferinte de presa in care s-a vorbit despre marea gala K1 si a dat, la finalul main-eventului, centura învingatorului, ”Moartea din pachetul de Carpati fara filtru”, Morosanu. Las la o parte compania ”selecta” de care primarul a avut parte la Sala Sporturilor (cred ca daca s-ar fi pus o bomba am fi scapat de lumea interlopa din Ploiesti), pentru ca acest sport este un magnet pentru infractori si manelisti.
Volosevici are, dupa sase luni de mandat, o mare problema. Nu are ce sa treaca, in raportul sau, la realizari. A facut doua conferinte de presa despre o susa, ca evenimentul de vineri seara nu poate fi numit gala, dar nu le-a vorbit ploiestenilor niciodata despre ce se intampla cu planurile sale din campanie, de schimbare a Ploiestiului. Lipsa de rezultate il face pe Volo sa comita greseli, cum a fost aceea de a urca in ring sa acorde centura dupa un blat ordinar, pe care, iata, primarul l-a girat pana la capat.
Stiu, multe voci vor spune acum ca l-am sustinut pe Volosevici in campanie. Asa este, inca mai cred ca e o solutie mai buna decat Daniel Savu, pentru Ploiesti. Dar tocmai faptul ca l-am sustinut imi da dreptul sa reactionez vehement in fata unor asemenea imbecilitati. La munca, Volo, ca patru ani trec repede!

Share

Nu ca la noi, cu emisiuni plictisitoare, de prezentare. Uite cum se face o dezbatere electorala adevarata!!!

Share

Aseară, emisiunea Presing a durat cu o jumătate de oră mai mult, pentru că la ora 11, când ne pregăteam să ieşim din emisie, a vrut să intre în direct o doamnă tare nervoasă. Pentru că nu suntem la alpha TV, unde cei care sună pentru a intra în direct sunt triaţi din regie, am luat telefonul, gest pe care aveam să-l regretăm toţi cei care vedeam la ora aceea doar perna pe care urma să aterizăm în scurt timp.
Dincolo de tonul ridicat şi de inepţiile debitate, doamna avea următoarea teorie: că, deorece ia mulţi bani, în jur de 50 de milioane de lei vechi pe lună, Mircea Anton este o nulitate. Ca om, ca antrenor, ca fost handbalist de primă mână. După ce doamna şi-a încheiat tirada, făcută, desigur, sub protecţia anonimatului, deci fără a-şi asuma vreo responsabilitate, am aflat că la telefon este de fapt soţia domnului Gheorghe Pană (recunoscută inclusiv de colegi de partid de la PSD, care mi-au trimis aseară şi azi o mulţime de mesaje), de la Clubul Sportiv Municipal, de care Mircea Anton se luase în timpul emisiunii.
Sunt de acord, am mai spus-o şi scris-o, metodele lui Anton nu sunt dintre cele mai moderne. Pe de altă parte, omul este de departe cel mai valoros antrenor de handbal din Prahova. Aşadar, problema lui Anton este cea a unui profesionist care aplică metode ce nu mai corespund acum. De partea cealaltă, la Clubul Sportiv Municipal, avem o altă problemă. Gheorghe Pană este nu doar un incompetent de primă mână, ci şi un laş care-şi pune soţia să sune la emisiuni tv pentru a-i acoperi, ţipând mai tare decât realizatorul (şi eu chiar ţip când mă enervez), neghiobiile. Dacă din punct de vedere sportiv e normal ca Anton să plătească pentru lipsa de rezultate, e anormal ca Pană, acest pensionar fost comunist de nădejde, adus de Calotă la CSM ca să mai drămuiască nişte şpăgi, să rămână în funcţie. Domnule Pană, lăsaţi-ne!

Share

Savin a dat în Roberta, aseară, la Ciutacu, pe Antena 2. Eu l-am întrebat, prin sms, pe Ciutacu, dacă Savin i-a propus nişte bani pentru emisiune. Ciutacu s-a enervat şi mi-a urat să câştig “câţi bani a luat el de la Savin”. Dacă intraţi pe www.altphel.ro, veţi vedea cât de buni prieteni sunt Savin şi Ciutacu. Vizionare plăcută!

Share

Bună dimineaţa! Nu-i aşa că nu am mai avut emoţii de mult timp? Niculae va lămuri în această dimineaţă atribuţiile fiecăruia dintre conducători, pentru a nu se mai călca pe picioare. La această oră are loc o întrunire a Comitetului Director, care va lămuri ce trebuie să facă fiecare la club. Din ce am aflat, despărţirea de Chiţu nu este încă oficială, chiar dacă acesta a spus aseară că se retrage. Nu ştiu ce să mai cred, nu mai spun nimic, pentru că situaţia se poate suci din nou cu 180 de grade. Concluzia e că, cel puţin pentru câteva ore, nu am scăpat de emoţii. Sper doar ca Vivi să fie mai conciliant, aşa cum l-am sfătuit, pentru că trebuie să lase puţin şi de la el, pentru binele echipei. Desigur, nu îi cer să fie conciliant în problema Chiţu, unde suntem cu toţii de acord că acest personaj nu are ce să caute la Ploieşti. Veşti, bune, sper, imediat ce se termină şedinţa, aici!

Share

Incredibil ce se petrece la echipă, unde situaţia se schimbă de la o oră la alta! După ce şi-a scris demisia şi a depus-o la club, Vivi a fost sunat de două ori de Ioan Niculae, care i-a reconfirmat că este numărul unu la FC Ploieşti. La aflarea acestei veşti, Chiţu s-a ridicat şi a plecat, spunând că părăseşte echipa. În aceste condiţii, termenul dat de mine pentru plecarea lui Chiţu a fost respectat, iar noi putem spune în continuare că avem echipă. Că vom avea numai contre cu arbitrajele aranjate de Chiţu, asta e o altă problemă, de care trebuie să se ocupe conducerea clubului. Sper doar ca Manea şi Vivi să se înţeleagă şi să refacă echipa câştigătoare de anul trecut. Acum, cu 18 jucători în lot, Vivi se poate concentra asupra debutului de campionat, pe care l-a cam neglijat în ultimele două zile, foarte tensionate. Aşa cum am aniticpat, papagalul de Chiţu s-a dat singur afară, dând dovadă că are probleme psihice serioase şi că poate conduce doar la Câmpina, unde probabil că oamenilor le este indiferent fotbalul, de a reuşit un presonaj precum Chiţu să le confişte echipa şi să îşi bată joc de ea. Cred că tot scandalul ăsta, încheiat în acest fel, a întărit echipa, i-a unit şi mai mult pe jucători de antrenor şi dă excelent la imagine. Ce club a mai aruncat peste bord un conducător blatist în istoria fotbalului românesc, cu sprijinul suporterilor şi al antrenorului? Hm, cred că unii mor de ciudă acum! Ah, nu vine ea etapa a doua!

Share

În dimineaţa asta, se lăfăia la mine pe birou o scrisoare cu antetul Camerei Deputaţilor. Fetele m-au anunţat că au semnat de primire şi că e de la Marian Săniuţă. Care nici să revenim din vacanţă nu ne lasă. Ia uitaţi ce face domnul Săniuţă! Cică ne “notifică interesul dumnealui de a intra în posesia unei copii a înregistrărilor pe care le deţineţi (…) şi în care se fac diverse afirmaţii în ceea ce mă priveşte.” Foarte frumos, nu? Pe domnul Săniuţă îl interesează acum aceste afirmaţii. Păi, nu ne-a trimis drept la replică în urma publicării acestor acuzaţii? Nu ne-a dat de înţeles în acel drept la replică pe care l-am publicat integral că spusele lui Daniel Savu sunt nişte invenţii? Credea că am publicat acele acuze aduse de Savu (pe vremea când cei doi erau într-un război deschis) fără a avea acoperire?

În fine, după ce ne spune în scrisoare că-l interesează înregistrările “pentru a hotărî un mod de a răspunde acelor afirmaţii pe care le-aţi preluat în publicaţia dumneavoastră”, domnul Săniuţă trece la obişnuitele-i ameninţări, spunând că dacă nu vom da curs solicitării dumnealui, “voi fi nevoit să consider că tot ce a apărut în săptămânalul altPHel nu este altceva decât o minciună sfruntată, rezervându-mi dreptul de a acţiona în consecinţă.”

Acum, dacă Brânză a reuşit să genereze avansarea unei judecătoare după ce aceasta a decis că l-am calomniat pe agramatul deputat, ne închipuim ce ar putea face Săniuţă dintr-o instanţă de judecată, asta apropo de raportul pe justiţie proaspăt sosit de la UE.

Drept pentru care nu doar îi vom pune la dispoziţie lui Săniuţă înregistrările pe care le avem, ba chiar vom publica stenogramele complete începând de săptămâna viitoare, când revenim pe piaţă. S-o auziţi p-aia cu dumneavoastră când îl ciupiţi de fund pe Şerban Nicolae, înnebuniţi, nu alta, domnule Săniuţă. Ne scuzaţi, domnule deputat Marian Florian Săniuţă care ne trimiteţi scrisori cu antetul Camerei Deputaţilor! (foto pe www.altphel.ro)

Share
promo-patraru-fido





Radio Prahova

www.altphel.ro

Se strânge laţul, Blejnar! Instigator la evaziune fiscală. Deocamdată!

Sorin Blejnar, şeful ANAF, este anchetat penal. Procurorii DNA au deschis un dosar nou pe numele lui Blejnar şi al lui Codruţ Marta, fostul său şef de cabinet, pentru instigare la evaziune fiscală. Şeful Fiscului apare în acest dosar ca…
Citeste mai departe...

  • altphel

    fpph

    vaxpopuli

    ploiestiri

  • Când crezi ca va trece echipa FC Petrolul la Primaria Ploiesti?

    View Results
  • Categorii

  • Link-uri

  • Ultimele comentarii

  •  

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  



presing


  • Citeste stirile prin rss

    rss