Asa cum am mirosit, domnilor de la SC FC Petrolul nu le arde de negocierile cu Primaria Ploiesti. Conducerea gruparii SC FC nu a avut timp sa faca o evaluare a lotului, drept pentru care consilierul primarului, Vivi Rachita, si consilierii care compun comisia desemnata de Consiliul Local nu au motive sa se intalneasca astazi. ”Am discutat dimineata cu Edi Alexandru, care mi-a spus ca nu stie nimic de evaluarea care ar fi trebuit sa o avem astazi pe masa, pentru a face si noi, la randul nostru, propria evaluare. Alexandru a mai spus ca nu crede ca vom primi vreo evaluare, pentru ca e vineri, iar maine e meci!”, spune Vivi Rachita, care astazi si-a intrat in paine, vizitand Clubul Sportiv Municipal, unde functioneaza centrul de Copii si Juniori, dar si ADPP-ul, care detine in patrimoniu stadionul Ilie Oana.
”Eu nu sunt nici conducator de club, nici politician. Nu sunt obisnuit cu aceste tergiversari. Vreau sa ne apucam cat mai repede de treaba si constat cu ingrijorare ca partenerii nostri de discutie nu dau dovada de aceeasi dorinta. Cred ca e clar ca nu am venit aici pentru salariul de opt sute de lei pe luna (doar telefonul ma costa dublu), ci pentru a indeplini dorinta ploiestenilor, de a avea echipa lor. Sper sa ne miscam mai cu talent de saptamana viitoare”, a mai spus Rachita, care va fi prezent luni, de la ora 21,30, la emisiunea Presing, de la Prahova TV, in premiera in noua calitate.

Share

De la ora 10, la sediul Primariei Ploiesti, primarul Andrei Volosevici va incerca, impreuna cu Mircea Dridea, Vivi Rachita si zece reprezentanti ai Asociatiei ”Petrolul e al nostru”, gasirea unei solutii pentru un viitor sanatos al fotbalului ploiestean. Imediat dupa incheierea intalnirii (depinde cat imi ia urcarea materialului pe site), veti putea vedea cum a decurs intalnirea aici, pe blog.
Diseara, de la ora 17,00, iubitorii fotbalului sunt asteptati in fata Primariei Ploiesti (platoul dintre Casa Alba si Palatul Culturii) pentru a-si demonstra atasamentul fata de ideea infiintarii unei echipe a Ploiestiului, care sa isi doreasca performanta.
Nu va spun mai multe acum, ci doar ca, la fel cum s-a intamplat cand am lansat campania ”Petrolul e al nostru”, am primit zeci de telefoane de la oameni care vor sa se implice intr-o echipa de fotbal a orasului. De data asta trebuie sa fim mai atenti si sper sa nu ne mai vanda nimeni, cum a facut-o Emil Calota acum un an si jumatate, cand l-a adus la Ploiesti, fara stirea noastra, a initiatorilor proiectului, pe Ioan Niculae, care pana la urma ne-a aratat ca a ramas la aceeasi mentalitate de securist nemernic.
Orice s-ar spune despre ultimele 18 luni, orice voma cu pretentii jurnalistice ar varsa un butoi plin de rahat in Telegraful de Prahova, campania asta a miscat lucrurile in fotbalul ploiestean si va produce, chiar daca va mai dura ceva, cutremurul care-i va arunca din oras pe imbecilii pusi pe furat. Si asta gratie ”nebunilor” care nu vor sa renunte la ideea de a avea fotbal adevarat la Ploiesti. Sper sa fim cat mai multi diseara, la Palatul Culturii, iar ideea unei echipe a Ploiestiului si a ploiestenilor sa prinda acum radacini care sa se intalneasca, in timp, cu cele ale Petrolului care a scris istoria fotbalistica a acestui oras!

Share

E din ce in ce mai sigur, Vivi Rachita va fi inlaturat de la conducerea tehnica a echipei FC Ploiesti. Persoane din conducerea clubului ploiestean l-au contactat deja pe Sumudica pentru preluarea echipei, din aceasta iarna. Vivi spune ca nu stie deocamdata nimic, pentru ca nu a discutat cu Ioan Niculae inca. Pe de alta parte, desi a primit oferte, Niculae, pe care criza l-a afectat din plin, concediind de curand 5000 de oameni, a refuzat sa cedeze echipa unui alt investitor, deci e greu de crezut ca mai vrea sa o dea Ploiestiului, desi intentionez sa propun revotarea hotararii de consiliu in luna ianuarie.
In aceste conditii, nu inteleg ce se doreste la echipa lui Niculae, care va juca sigur (asta garantez eu, cu mana pe inima) pe stadionul Astra, daca Vivi va fi inlaturat. Pentru asta trebuie sa ii multumim lui Alexandri Nicolae, fostul prefect, care a atacat, la comanda politica, in contencios, hotararea de consiliu prin care FCP devenea echipa orasului.
In aceasta iarna se anunta insa si alte mutari spectaculoase in fotbalul ploiestean, despre care prefer sa nu vorbesc acum, pentru ca ar insemna sa le ingreunez unora munca din ultimele luni. Vreau sa stiti un singur lucru. Eu, unul, nu renunt, sunt sigur ca nici voi, la visul de a avea o echipa a Ploiestiului si de a readuce numele si palmaresul Petrolului acolo unde le este locul, adica in proprietatea noastra, a ploiestenilor, nu a unor jeguri care cred ca istoria se poate cumpara. Stiu, pare imposibil. Ganditi-va insa la ce am reusit impreuna pana acum! Am demonstrat ca avem forta si vointa. Ne vom folosi de aceste calitati in continuare (si le vom proba din nou daca va fi cazul, desi eu cred ca se poate rezolva totul pe cale diplomatica). Din pacate, nu pot sa spun mai multe acum, pentru a nu incurca, va repet, planurile. Dar ne vom auzi foarte curand cu vesti, sper dintre cele mai bune. Imi doresc ca in primele zile ale lui ianuarie sa avem o intalnire in care sa va povestesc totul, pentru ca e foarte interesant. Revin cu vesti!

Share

Până să vă spun toată povestea, aştept răspunsuri la întrebarea asta de la voi. Vineri, în exclusivitate, în altPHel, răspunsul complet la această întrebare. Cele mai bune opinii exprimate aici, pe blog, vor apărea şi în ediţia tipărită a publicaţiei altPHel de vineri.

Share

Am întors pe toate părţile problema finanţării echipei FC Ploieşti din bugetul Primăriei. Nu ştiu dacă soluţia pe care i-am propus-o deja lui Andrei Volosevici este cea mai bună (nu ştiu nici dacă va fi acceptată), dar cred că atunci când vine vorba de fotbal trebuie să avem în gând la Ploieşti numai performanţa. Astfel, până la dobândirea numelui de Petrolul ’52, pentru care trebuie să mergem în proces cu Federaţia Română de Fotbal, care nu are justificare legală pentru a respinge această denumire, de la bugetul local se pot lua bani pe proiecte de performanţă, pe legea 350. În afară de asta, i-am propus primarului să propună o sumă consistentă pe care să o primească echipa care va reuşi să promoveze în prima ligă.

Sigur, e o tâmpenie că băgăm în lupta asta echipa hoţilor fotbalului ploieştean, Luca şi Bercea, reveniţi la Ploieşti doar pentru că a luat fiinţă FC Ploieşti, dar cred că astfel aceşti oameni ar putea primi o dublă lovitură, dacă nu reuşesc să promoveze. În primul rând i-ar pierde şi pe puţinii suporteri care le-au mai rămas alături, în al doilea rând ar da încă o dată măsura valorii şi a competenţei de care sunt în stare.
Logic, condiţia e ca FC Ploieşti să ajungă în prima ligă din primul an, ceea ce este foarte dificil. Cu ce echipă a făcut Vivi însă nu e deloc imposibil. Şi uite cum Primăria ar putea arbitra elegant o dispută care i-a împărţit în două pe iubitorii fotbalului din Ploieşti. Ce ziceţi?

Share

Sâmbătă, am fost la meciul cu Farul Constanţa (echipa a şaptea, cred) şi am stat lângă Mircea Dridea, Mihai Mocanu, Cristache, Radu şi Ion Marin. Între multe glume savuroase, mai ales între Dridea şi Marin, am reţinut părerea celor doi despre noi, ploieştenii, care suntem, în oinia celor doi, la care subscriu, foarte răi. E realitatea de care nu trebuie să ne ferim. Ne-am da în cap unii altora până n-am mai avea aer.

După meci, trebuia să aibă loc conferinţa de presă pe care o anunţasem împreună cu Vivi Răchită. Nu a mai avut loc, din lipsă de jurnalişti. Glumeam cu Vivi gândindu-ne câte camere de luat vederi ar fi fost prezente dacă echipa s-ar fi numit acum Astra Ploieşti.

În altă ordine de idei, echipa se mişcă chiar foarte bine, dat fiind că mai are o lună până la începerea sezonului. Mi-a plăcut de Baiano, jucătorul de culoare venit de la Cluj. E mult mai tehnic şi mai agil decât Cârjă, dar e probabil prea scump pentru FC Ploieşti. Deşi Niculae i-a promis lui Vivi că îi mai plăteşte doi-trei jucători de valoare… Ar mai fi nevoie şi de un fundaş central, pentru că nu ar fi plăcut să ajungem să depindem de Stamate în meciuri importante. Mâine începe cantonamentul de la Târgu Neamţ, unde doctorul Miu a ajuns de sâmbătă, pentru a pune la punct ultimele detalii.

Share

Vivi Răchită a fost astăzi la Bucureşti în încercarea de a-l face pe Ioan Niculae să se răzgândească. Nu a reuşit, astfel încât managerul general al clubului se gândeşte la demisie. Dacă Vivi va pleca, el sperând încă într-o rezolvare a situaţiei, echipa lui Ioan Niculae ar pierde şi aportul fostelor glorii ale Petrolului, Mircea Dridea sugerându-i aseară lui Niculae să-şi ia echipa şi să plece la Zimnicea, dacă nu are nevoie de ploieşteni. De asemenea, mai mulţi jucători şi colaboratori de-ai lui Vivi Răchită vor renunţa la colaborarea cu Astra Ploieşti. “Îmi voi face programul până sâmbătă, pentru că aşa e normal, timp în care conducerea trebuie să caute un înlocuitor pentru mine”, a spus Vivi după ce a ieşit de la Niculae. “mai sper însă într-o rezolvare a situaţiei!”

Aseară, după meciul cu Otopeni, căpitanul Cristi Vlad a venit la mine şi mi-a spus, cu lacrimi în ochi: “Nu mă interesează ce faci, dar nu ne lăsa fără suporteri. Te rog, în numele băieţilor!” Nu am putut să fac nimic. Nici eu, nici Vivi, nici Mircea Dridea, nici Sebastian Ghiţă, care a încercat aseară, la rugămintea mea, să-l facă pe Niculae să facă o echipă pentru ploieşteni, nu pentru el.

Repet ce am scris aseară, din acest moment, consider că Astra Ploieşti nu poate reprezenta în nici un fel proiectul “Petrolul e al nostru”, pe care nu ştiu dacă vom găsi puterea să îl continuăm. Sâmbătă, după meciul amical, Vivi Răchită va susţine o conferinţă de presă.

Share
promo-patraru-fido





Radio Prahova

www.altphel.ro

A venit Chuck! Ce dracului facem?

Deci, Băse s-a enervat, până la urmă. Adică, ne-a dat în gură cu taxa auto, le-a dat revoluționarilor cu niște bani pe la nas, cât să-i miroasă, a aruncat fumigena cu reducerea TVA la alimente la doar zece procente, iar…
Citeste mai departe...

  • altphel

    fpph

    vaxpopuli

    ploiestiri

  • Când crezi ca va trece echipa FC Petrolul la Primaria Ploiesti?

    View Results
  • Categorii

  • Link-uri

  • Ultimele comentarii

  •  

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  



presing


  • Citeste stirile prin rss

    rss