Primarul Volosevici a lăsat nelămurite câteva subiecte importante și a plecat în vacanță. Unul dintre ele este licitația pentru stadionul Ilie Oană. O nouă întrunire a a comisiei va avea loc pe 6 iulie. Astfel, se depășește termenul legal pentru desemnarea unui câștigător. Acesta poate fi însă prelungit, dacă există motive serioase. Comisia a trimis adrese în Germania, la DNA și la BNR pentru a verifica dacă unii dintre ofertanți au problemele despre care se vorbește. Dacă acestea se adeveresc, firmele respective vor fi excluse de la licitație, spun surse din comisie.
Ar mai fi subiectul controlului efectuat zilele astea de către Curtea de Conturi la Primărie, cu privire la contractul dintre autoritatea publică și firma Romstrade. Primăria trebuie să recupereze peste 15 miliarde de lei vechi, o plată făcută către Romstrade, care a decontat astfel închirierea unei schele folosite pe durata lucrărilor la școlile din Ploiești. Volo a încercat ieri să rezolve problema intervenind la Marta Pelea, de la Curtea de Conturi, omul PDL-ului în această instituție apolitică.
Cel mai important subiect lăsat în ceață de Volosevici este situația consilierului său, George Muceanu. Acesta s-a angajat de mai puțin de o lună la Primărie și e acuzat deja de două fapte grave de corupție, deocamdată doar în presă și în rândul oamenilor de afaceri pe care acesta i-a contactat pentru aranjarea unor licitații. Muceanu a încercat să măsluiască licitația pentru stadionul Ilie Oană, organizând, după deschiderea ofertelor, mai multe întâlniri între reprezentanți ai firmelor participante, pentru a tranșa licitația în favoarea unei anumite societăți. Cazul a fost preluat din altPHel și de niște băieți care vor stabili dacă Muceanu este sau nu vinovat. Ei bine, în Primărie se zvonește că primarul a procedat în cazul lui Muceanu la fel ca în cel al lui Bălaj, punându-l pe consilier să demisioneze. Dar, e problema consilierilor că vor să fure sau a celui care-i pune în funcții? Ei bine, pentru a nu răspunde unor astfel de întrebări primarul a plecat în concediu.

Share

Sigur, pot cădea în plasă din nou, spunând că primarul e prost, că uite, domnule, nu-i iese nici o licitație, că funcționarii sunt tâmpiți și că nu sunt în stare să facă o documentație cât de cât neatacabilă. Dar n-o s-o mai fac! Licitația pentru repararea drumurilor din Ploiești a fost anulată de CNSC pentru că asta și-a dorit primarul Andrei Volosevici de când a făcut caietul de sarcini. Și am scris că licitația va fi anulată de când am văzut caietul de sarcini și contestația venită din partea celor de la Tehnologica Radion. Firma asta nu avea de ce să conteste caietul de sarcini, pentru că cifrele o plasau între puținele care puteau să participe la licitație. Deci, de ce să contești ceva ce te avantajează?
Iată ce spun cei de la CNSC! După un asemenea material, cel care a făcut acest caiet de sarcini trebuie să plece din Primărie! Pe de altă parte, cine ar accepta un salariu de mizerie în subordinea unui imbecil care nu pricepe nimic din administrație, dar urlă de dimineața până seara la toată lumea? Stați pe-aproape, urmează anularea procedurii la licitația pentru stadion!
Dar care-i strategia lui Volosevici și a minunaților specialiști aduși de Roberta în Primărie? Uitați cum stă treaba! CNSC a acceptat contestația celor de la Tehnologica, respingând ca tardive, atentie, constestațiile celorlalte firme, după cum puteți citi în materialul celor de la CNSC. Ei bine, acum, avem două variante:
1. Tehnologica Radion își va retrage contestația în ultimul moment, licitația urmând să aibă loc fără ca adevăratele contestații să fie judecate.
2. Primăria depune contestație la decizia CNSC și câștigă, urmând ca licitația să aibă loc, iar contestațiile celorlalte firme să fie considerate tardive.
Desigur, ceilalți participanți nu sunt atât de idioți încât să nu conteste din nou ce e de contestat. Dar dacă totul se face pe șest și în ultima zi…

Decizie CNSC licitatie drumuri Ploiesti

Share

Un megascandal va izbucni zilele astea la Ploiești, pe tema contractului de salubrizare. Din fericire, Rosal, firma lui Prigoană, nu a reușit să cumpere toată presa locală. Ideea e simplă. De la procedura de negociere directă și până la felul în care Rosal scoate bani grei de pe umra contractului de salubrizare, totul este ilegal la Ploiești. Iată o primă dovadă, le veți avea și pe următoarele zilele astea, după ce voi analiza în detaliu prima factură a oamenilor lui Prigoană, unde am înțeles că e nebunie.
Rosal vrea să ne ia chirie pentru pubele. Tarifele sunt între 2 și 95 de roni, în funcție de capacitate și de statutul utilizatorului. Iată ce spune ”regulamentul de salubrizare” al Ploieștiului, la punctul 17, alineatul 5: ”În vederea realizării activității de colectare, operatorul care asigură activitatea de colectare și transport, (virgulă între subiect și predicat, ha!) va dota punctele amenajate, conform legii, cu recipiente de colectare gratuit”. Mai mult, potrivit HCL 412/2009, ”utilizatorii au dreptul de a fi dotați de operator cu recipiente de precolectare adecvate mijloacelor de încărcare și transport ale acestora gratuit” (sectiunea 2, art. 110, litera K).
Cât despre afirmația lui Volosevici, însușită de angajații de la RASP, cum că pubelele pe care le avem de la fostul operator aparțin Primăriei, pe motiv că amortizarea acestora a fost introdusă în tarif, nu am auzit prostie mai mare! Păi, o firmă, de orice fel ar fi ea, are obligația de a-și amortiza investițiile. Dar asta nu înseamnă că după amortizare investițiile devin ale altcuiva! Vă dați seama, dacă-l aveați pe Volosevici jurist la firmă, era în stare să dea statului tot ce ați amortizat?
Desigur, se vor găsi destui aplaudaci portocalii care să spună că le iau apărarea celor de la Veolia. Nu cred că mai e nevoie să demontez o astfel de acuzație, dat fiind că am spus de multe ori că Veolia a primit acum ce a meritat, firma SSB (care a vândut Veoliei) intrând în Ploiești, în 2003, la fel de ilegal, în dauna operatorului de atunci, Salub.
Despre hoția pedelistă ROSAL, care ne va scoate din buzunare mulți bani, voi reveni cu amănunte în zilele următoare și vineri, în altPHel, când veți afla și ce organe de la București strâng deja date despre contractul cu ROSAL și procedura de atribuire a serviciului!

Share

În încercarea de a prelua controlul reclamei outdoor din Ploiești, PDL a modificat regulamentul de publicitate al orașului, care și așa nu era respectat. Nu au dat încă toate bannerele jos de pe stâlpi, pentru că s-ar fi ales cu o mulțime de procese din partea celor care aveau contracte în derulare. Dar, după încheierea contractelor, bannerele vor dispărea din oraș. Nu pentru că nu ar aduce bani la buget, aduc chiar destui, ci pentru că așa i-a sugerat Boc lui Volosevici când a venit la Ploiești, în vizită. Ei bine, ieri, Primăria a anunțat că pornește, prin RATP, o acțiune de inventariere a panourilor agățate de stâlpii care aparțin regiei. Ce chestie! N-ar fi făcut asta nici în 2008 și nici în 2009, când PDL a fost, cel puțin în Ploiești, campionul panourilor și a bannerelor montate ilegal. Probabil că bugetul Primăriei ar fi crescut cu 10% dacă s-ar fi încasat atunci amenzile pentru încălcarea prevederilor legale. Nu mai vorbesc de panourile care nu aveau, la acea dată, autorizații de construcție, dar pe care Volosevici le-a tolerat pentru că partidul se folosea de ele.
Oricum, acțiunea e bună. Poate, în același timp cu panourile ilegale, vor dispărea și cele care încă îl arată pe Băsescu în campanie. E bine că, cel puțin în privința controlului reclamei outdoor (bună și asta în lipsa presei), Volosevici are o strategie. Așteptăm și pe alte domenii, care chiar sunt interesante pentru ploieșteni. Din păcate pentru primar, acesta nu se poate atinge de cele mai multe dintre panourile publicitare din oraș. Deocamdată! Un control de la Fisc face minuni!

Share

Pentru că Volosevici nu gândește. În caietul de sarcini care va fi urcat până vineri pe SEAP, cel puțin așa susține Vivi, se cere experiență similară în construirea de stadioane și complexe sportive, de 10 milioane de euro. La prima vedere ok, condiția nu face decât să ridice aiurea prețul stadionului. Și vă explic de ce. Nu există firme românești care să fi construit stadioane sau complexe sportive în valoare de zece milioane de euro. În aceste condiții, firmele românești care vor dori să participe vor fi nevoite să se asocieze cu firme de-afară. Firmele de-afară nu vor veni în România să construiască ele, pentru că le-ar costa cât nu face și ar ieși în pierdere la un astfel de proiect, ci vor solicita 10% din valoarea lucrării pentru a participa la licitație cu numele. Deci, lucrarea o va face tot o firmă din țară, cu oameni din țară. Astfel, valoarea licitată va fi mai mare, iar câștigătorul va fi nevoit să umble chiar la calitate, pentru a rămâne cu ceva profit. În aceste condiții, lăsând la o parte faptul că licitația va fi contestată, pentru că are o condiție care dă la o parte firmele românești, chestiune care contravine prevederilor legii 34, apreciez eforturile lui Volosevici de a ucide mediul local de afaceri. Desigur, mediul local de afaceri își va aminti toate astea în 2012, când Volo va alerga din nou după bani, dar nu va mai păcăli pe nimeni. Succesuri!

Share

Eram în tren, citeam altPHelul când, la un moment dat, ghici cine se așază în fața mea: Andrei Volosevici! Mă gândesc cum să mă bag în seamă fără să par un fan disperat. Îmi scot mobilul, îl caut pe primar pe Facebook, îi recunosc poza, îi umblu pe profil, pe-acolo, și văd că e fan, ghici ce, frate: gogoși! ”Ce-ar merge o gogoașă acum”, spun eu, încet, fix cât să mă audă primarul! Bă, și se scoală Volosevici în picioare și se pune pe gogoși, despre stadion, despre asfaltări, despre curățenie. Ne împrietenim și pe Facebook…

Share

1. Volosevici le acuză pe firmele care au lucrat până acum că sunt pesediste și că au condus la dezastrul de pe străzile Ploieștiului.
Bun! Să spunem că are dreptate. În aceste condiții, vreau să știu, ca cetățean care l-a votat pe Andrei, de ce a așteptat o jumătate de mandat până să îi dea afară din oraș. De ce aceste firme au lucrat în ultimii doi ani serios în Ploiești, iar Primăria nu le-a sancționat în nici un fel pentru lucrările proaste. De ce s-au recepționat lucrări proaste și de ce s-a organizat o licitație, anul trecut, la care firmele astea au fost primite? Ce s-a întâmplat? Cine a greșit? Din nou Volo, la fel ca la faza cu stadionul? Și de unde știm că noua firmă care va fi adusă în oraș nu va lucra le fel de prost ca acestea, în condițiile în care societățile eligibile sunt acuzate, la București, că au făcut lucrări foaerte proaste, pe bani mult mai mulți?
2. Volosevici încalcă legea în mod flagrant scoțând în față interesul public!
”Nu vom face rabat de la calitate”, spune Volosevici, care a făcut rabat la calitate până acum. După doi ani de dezastru în administrație, primarul s-a hotărât brusc să facă treabă de calitate? Și ce legătură au pretențiile calitative ale administrației cu respectarea legii? Să înțelegem că PDL are voie să încalce legea, având scuza că face lucruri pentru comunitate?
Nu știu, am voie să pun astfel de întrebări? Sau înseamnă că sunt împotriva primarului?

Share

Andrei Volosevici nu are un om care sa se ocupe de imagine. E singur si din acest punct de vedere. Daca Roberta si-a luat, la Bucuresti, sfatuitori de marca (va spun intr-un alt text cine si pe cat ii acorda sfaturi de imagine tovarasei educatoare), el ramane intre cativa oameni care nu stiu meserie, dar care-i baga aiurea limba in ureche, spunandu-i ce vrea el sa auda. In aceste conditii, nu neaparat munca lui Volosevici e proasta, in ultimul an si jumatate, ci felul in care ne-a fost prezentat produsul. Volosevici vrea imagine, crezand ca e suficient sa faci doua glume proaste la o inaugurare de gradinita pentru a obtine efectul dorit.

Ieri, pentru a raspunde ofensivei mele privind anularea licitatiei pentru stadion, Volosevici a incercat un raspuns, de capul lui, pentru ca, la cum isi trateaza echipa, nimeni nu mai are curaj sa ii spuna ca greseste. A dat un comunicat de presa de la Primarie, fiind completat de unul dat de Vivi, din partea clubului Petrolul. Comunicatul Petrolului e comparabil la faza asta cu ce-a facut Lucescu senior saptamana trecuta, cand i-a dat doua limbi presedintelui Ucrainei, ales pana la urma, se pare, printr-o frauda de proportii (ce coincidenta, si la noi a fost la fel acum cateva luni!). Cititi formularea Petrolului, adresata suporterilor: ”Speram, asadar, sa fiti convinsi ca soarta stadionului „Ilie Oana” reprezinta o prioritate pentru noi si sa aveti incredere ca, asa cum am promis mereu, vom incerca sa facem tot posibilul pentru ca lucrurile sa evolueze in directia dorita.”
”Asa cum am promis mereu, vom incerca sa facem tot posibilul?”. Cred ca Hagi s-ar fi descurcat mai bine! Vorba aia, ”ca sa fie bine, ca sa nu fie rau!”
Problema cea mai mare e comunicatul Primariei, care e dezastruos. Lasand la o parte faptul ca prin acel comunicat primarul ne spune ca nu are de gand sa cheltuiasca in acest an decat un sfert din suma totala alocata stadionului (sinucidere curata!), fraza cu care deschide comunicatul atrage furia celor care nu sunt interesati de fotbal, mult mai multi in Ploiesti decat cei carora le pasa daca au o echipa si un stadion: ”Primaria municipiului Ploiesti informeaza ca reconstruirea stadionului „Ilie Oana” constituie prioritatea numărul unu a municipalitatii pentru anul 2010.”
Cat de tembel trebuie sa fii pentru a scrie asa ceva intr-un comunicat oficial? Asta tradeaza o lipsa totala de cunostinte in domeniul limbajului diplomatic si o lipsa de responsabilitate pentru cele afirmate. Ma gandesc, ca cetatean, sa il actionez in judecata pe primar pentru ca in acest moment a incetat sa îi mai repzrezinte pe cei mai multi dintre ploiesteni. Cum adica, ”prioritatea numarul unu e reconstruirea stadionului”? Formularea corecta era cel mult ”una dintre principalele preocupari”. Intr-un an de criza, in care mii de sarmani au nevoie de un acoperis si de o masa calda, in care numarul copiilor abandonati creste zilnic, in care tinerii au nevoie de case si de locuri de munca, intr-un oras plin de gropi, care are cea mai proasta maternitate din tara, cel mai lipsit de dotari spital de copii, mari probleme cu poluarea, curatenia si infrastructura, fiind incapabil sa genereze proiecte pentru atragerea fondurilor europene, pentru Volosevici cea mai importanta chestiune de rezolvat este reconstruirea stadionului pe care tot el l-a daramat, fara a avea un plan pus la punct pentru ridicarea altuia.

Ia sa vedem, Andrei, de ce te-au ales pe tine ploiestenii?
•    Octombrie 2010 : Supratraversari pietonale: construirea unui numar de 6 de astfel de supratraversari in zonele cu circulatie pietonala intensa.
•    Martie 2009: Analiza posibilitatii de inlocuire a tramvaiului de pe ruta sud – nord cu troleibuze si autobuze.
•    Septembrie 2010: Reamenajarea tuturor statilor de calatori de pe traseele publice de transport.
•    Iunie 2010: Modernizarea tuturor locurilor de joaca existente in cartiere.
•    Octombrie 2008: Lansarea proiectelor de reducere a poluarii aerului si a apei, de gestionarea eficienta a deseurilor menajere si industriale, reducerea poluarii sonore si extinderea spatiilor verzi.
•    Octombrie 2008: Lansarea unui parteneriat public-privat pentru modernizarea stadionului municipal Ilie Oana. Identificarea surselor europene de finantare. Imi propun ca la finalul mandatului sa avem un stadion municipal care sa corespunda integral standardelor UEFA. (Aici ai revenit si ai promis finalul anului 2009 pentru un nou stadion).
Octombrie 2009: Centru de gazduire temporara pentru familiile evacuate din casele nationalizate
•    Septembrie 2010: Centru de refugiu temporar pentru femeile victime ale violentei domestice
•    Noiembrie 2010: Infiintarea unui centru de recuperare si gazduire pentru persoanele varsnice, fara posibilitate de ingrijire la domiciliu sau in stare avansata de singuratate, abandon si stare materiala precara
•    Usa primarului va fi in permanenta deschisa. Voi deschide in fiecare cartier birouri ale primarului – saptamanal imi doresc sa stau de vorba cu ploiestenii.
•    Respectarea termenelor din contractele care au ca obiect infrastructura stradala a municipiului va fi atent monitorizata (site-ul oficial al primariei va oferi in timp real informatii despre stadiul executiei lucrarilor).
•    Deschiderea de centre de incasare a taxelor si impozitelor locale in marile cartiere ale Ploiestiului.
•    Organizarea licitatiilor publice se va face in prezenta reprezentantilor mass-media si a oricaror persoane interesate sa participe la aceste licitatii.
•    Carta Alba a municipiului Ploiesti – la finalul fiecarui an ma voi prezenta in fata ploiestenilor cu acest material prin care voi explica ce s-a facut si ce mai avem de facut.
Ploiestiul de astazi e un oras gri. Nu a fost intotdeauna asa. Cladirile istorice, monumentele lasate in paragina, Muzeul Ceasului unde, din pacate, timpul a stat in loc – toate acestea sunt amintiri ale unui oras care a fost odata frumos. Unde oamenii erau mandri ca sunt „ploiesteni”.
Ploiestiul de astazi este un oras cu potential neexploatat. Un oras care difera de Oradea, Cluj sau Brasov doar prin faptul ca, in acele orase, primarii au vrut sa faca treaba – si au reusit! Ploiestiul nu trebuie sa fie cu nimic mai prejos. Insa are nevoie de un primar care sa faca treaba.
Ploiestiul de astazi are probleme. Si solutiile nu vin din promisiunile si proiectele care nu se vor realiza niciodata. Ploiestiul are nevoie de normalitate, de o buna administrare si de dezvoltare.  Are nevoie de scoli mai bine dotate, de gradinite suficiente, de locuri de recreere prietenoase, de siguranta in cartiere, de strazi mai bune…are nevoie de multe lucruri, insa in primul rand de o administratie pusa la munca in folosul cetatenilor. Aici este cheia pentru Ploiestiul de maine.”

Sunt extrase din programul lui Gogosevici. Mai sunt de cateva ori mai multe promisiuni, ca nu l-a durut gura, de care nu are cum sa se tina, pana la finalul mandatului, cand le-a fixat termenul. Motivul e simplu: Volosevici a reusit sa aduca anormalitatea in Primarie, blocand motorul orasului!
Cu toate astea, viitorul suna portocaliu. Pentru ca, din banii smantaniti din bugetul Ploiestiului se iau cateva zeci de mii de geci, tricouri, galeti, pilote si aparate de radio, la care daca adaugi niste pachete cu alimente si niste mici si bere in ziua votului, e suficient pentru ca urangutanii din oras sa puna stampila pe cine trebuie. Asa ca, la ce i-ar trebui imagine si responsabilitate primarului?

Share

Pentru a-i linisti cumva pe ploieștenii care au ajuns deja la concluzia ca Volosevici ar trebui sa isi dea demisia, primarul trimite azi un comunicat de presa in care vorbeste din nou fara acoperire si face promisiuni de rahat. Iata textul comunicatului, în care primarul minte ca ultimul pungas. Sau, daca nu minte el, o fac cei care redacteaza aceste comunicate si se ocupa de situl primariei.
”Primaria municipiului Ploiesti informeaza ca reconstruirea stadionului „Ilie Oana” constituie prioritatea numarul unu a municipalitatii pentru anul 2010. (nu va ustura chilotii? n.m)
Astfel, construirea noii arene sportive va fi finantata integral din bugetul local in acest an, fiind alocata suma de 33.400.000 de lei fara TVA.
Cei interesati pot consulta Proiectul de buget pentru 2010 pe siteul (Cristino, ”sit” e intrat in limba romana de ceva timp, englezoaico) www.ploiesti.ro, la rubrica „Informatii publice”. De altfel, ploiestenii interesati de investiţiile  municipalităţii  pentru acest an, pot participa la dezbaterea publica privind „Proiectul  bugetului local pe anul 2010”, care va avea loc în data de 23.02.2010, ora 16.30, la  sala „Europa” a Camerei de Comert si Industrie Prahova.”
Pentru ca Volosevici nu trebuie crezut din principiu, am intrat pe situl Primariei, unde cheltuiala pentru Ilie Oana se regaseste la capitolul ”Informatii publice – buget 2010 – obiective investitii 2010, finantate prin credit BCR! Acolo insa, surpriza. Suma toata este de 40.000.000 lei noi, cu tot cu TVA, dar pentru acest an, finantarea este pentru doar a patra parte din aceasta suma, 10.000.000 lei noi, cu TVA inclus. Cu alte cuvinte, dragii mei, Volosevici minte in comunicat, unde spune: ”construirea noii arene sportive va fi finanţată integral din bugetul local în acest an, fiind alocată suma de 33.400.000 de lei fără TVA.” Va rog sa imi spuneti, nu mai inteleg eu limba romana sau primarul are de gand sa deconteze anul asta doar 25% din cheltuielile pentru stadion, deci vom avea stadion peste 4 ani?
Cred ca pana sa ajunga Volosevici la balamuc trecem noi pe-acolo!

Share

Liviu Luca, in calitate de reprezentant al actionariatului evazionist de la SC FC Petrolul SA, s-a intalnit astazi cu primarul pedelistilor ploiesteni, Andrei Volosevici. La intalnire au participat, cat timp s-a discutat despre fotbal, Vivi Rachita si Andi Crangu, ca reprezentanti ai singurei reusite din mandatul de pana acum al lui Volosevici, echipa de fotbal a orasului, sustinuta din banii ploiestenilor.
Vestea buna este ca Luca a acceptat sa schimbe conditiile de preluare a echipei, astfel incat Primaria Ploiesti chiar sa poata prelua clubul. Luca i-ar fi lansat chiar o rugaminte primarului, sa vina la discutiile juridice cu niste oameni care chiar sa stie cu ce se mananca aceasta meserie. Sindicalistul-patron, specie sper pe cale de disparitie in Romania, a spus ca singura conditie ramane ca Primaria sa nu instraineze marca. Stai linistit, Liviule, cat timp aceasta echipa va avea suporteri Primaria nu va putea instraina nimic, daca oamenii care reprezinta aceasta institutie nu au cumva tendinte sinucigase! Nu ne ramane decat sa speram ca primarul Volosevici, de meserie jurist, principalul artizan al formei actuale de parterniat, sa ceara de data asta ajutor specializat.
Daca Luca a cerut ceva in schimb, asta vom vedea in timp, in functie de numele firmelor care vor lucra cu Primaria Ploiesti.

Share
promo-patraru-fido





Radio Prahova

www.altphel.ro

A venit Chuck! Ce dracului facem?

Deci, Băse s-a enervat, până la urmă. Adică, ne-a dat în gură cu taxa auto, le-a dat revoluționarilor cu niște bani pe la nas, cât să-i miroasă, a aruncat fumigena cu reducerea TVA la alimente la doar zece procente, iar…
Citeste mai departe...

  • altphel

    fpph

    vaxpopuli

    ploiestiri

  • Când crezi ca va trece echipa FC Petrolul la Primaria Ploiesti?

    View Results
  • Categorii

  • Link-uri

  • Ultimele comentarii

  •  

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  



presing


  • Citeste stirile prin rss

    rss